Politica comercială a UE

Introducere

Politica comercială reprezintă una din componentele de bază ale politicii economice generale a fiecărui stat independent, vizând sfera relaţiilor economice externe (exporturi, importuri, operaţiuni de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică), urmărind promovarea cu prioritate a intereselor naţionale.

Uniunea Europeană, încă de la înfiinţare, și-a extins nu numai dimensiunea, prin aderarea de noi state membre, ci și domeniile în care a dezvoltat o politică comună europeană, creând o piața unică internă printr-un sistem de legi și reglementări ce garantează libertatea de circulație a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor.

Domeniile în care se implică UE sunt următoarele: Politica Agricolă Comună, Pescuit, Siguranța Alimentară, Politica Industrială, Piața Internă, Audiovizual și Media, Cultură, Educație, Formare Profesională și Tineret, Combaterea Fraudei, Politica Fiscală, Politica Vamală, Cercetare și Inovare, Societatea Informațională, Energie, Transporturi, Protecția Consumatorilor, Mediu, Sănătate Publică, Politica Regională, Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Egalitate de Șanse, Dezvoltare, Extindere, Comerț, Relații Externe, Justiție, Libertate și Securitate, Politica Externă și de Securitate Comună (PESC), Ajutor Umanitar, Drepturile Omului.

Principiul acestei politici il reprezinta: ”o economie de piaţă deschisă cu liberă concurenţă”

Obiectivele politicii comerciale

- Dezvoltarea armonioasă a comerţului mondial

- Eliminarea progresivă a restricţiilor în cadrul comerţului internaţional

- Diminuarea rolului barierelor tarifare

- Favorizarea comerţului liber şi menţinerea în limite rezonabile a comerţului admnistrat

- Creşterea forţei concurenţiale a firmelor europene

Capitolul 1. Politica comercială: definiţii, tipologie

Politica comercială reprezintă totalitatea reglementărilor (administrative, financiare, bugetare, valutare) adoptate de un stat cu scopul promovării/ restrângerii schimburilor comerciale externe şi al protejării pieţei interne în faţa concurenţei străine.

Politicile comerciale au apărut odată cu începutul formării ştiinţei economice ca ştiinţă autonomă, mai exact odată cu apariţia mercantilismului (doctrină economică, apărută la începutul dezvoltării capitalismului, conform căreia avuția statului era identificată cu banii și cu metalele prețioase, iar sursa principală a veniturilor era considerată circulația mărfurilor) ca doctrină economică şi care reprezintă prima reflectare teoretică a economiei de piață. Această doctrină care se bazează pe comerţul exterior a luat naştere în urma îndeplinirii unor condiţii :

• apariţia statelor centralizate şi a societăţii moderne

• apariţia sistemului economiei de piaţă favorizat de apariţia schimbului

• marile descoperiri geografice

Prin urmare odată cu apariţia mercantilismului au apărut primele măsuri de politică economică menite să sporească profiturile întreprinzătorilor autohtoni şi să consolideze puterea economică a statului prin sporirea avuţiei naţionale, toate acestea realizându-se în optica mercantilistă printr-o politică protecţionistă care să limiteze concurenţa străină. Conform Principiilor și Regulilor negociate și convenite sub egida OMC, UNCTAD (Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare), ONU și alte organisme internaționale, instrumentele de politică comercială practicate în REI sunt:

a) Instrumente ce vizează restrângerea importurilor:

- instrumente tarifare;

- instrumente netarifare.

b) Instrumente ce vizează impulsionarea importurilor:

- instrumente promoționale;

- instrumente de stimulare.

Politica comercială trebuie să îndeplinească 2 funcţii diametral opuse, dar care se regăsesc, cu ponderi/intensităţi diferite, în reglementările specifice fiecărui stat:

• funcţia de promovare a REI - asigură impulsionarea acelor fluxuri comerciale care sunt avantajoase pentru ţara respectivă;

• funcţia de protejare a economiei naţionale de concurenţa străină, folosind pârghii de limitare / eliminare a legăturile economice externe dezavantajoase. În relaţie cu exteriorul, statele pot adopta diferite tipuri de politică comercială:

I. Autarhia - stare generală de izolare economică faţă de celelalte state, caracteristică unei economii închise, în care comerţul exterior este practic inexistent, ignorându-se avantajele ce pot fi obţinute prin participarea la circuitul economic mondial.

Consecinţele autarhiei sunt nefaste pentru că, blocarea legăturilor cu economia mondială, anulează şansele de progres, conducând ţara în cauză nu numai la stagnare, ci chiar la regres. În realitate, autarhia nu poate fi nici totală din moment ce nici o naţiune nu dispune de toate resursele naturale şi umane pentru a produce ceea ce este necesar pentru locuitori, şi nici permanentă deoarece dezvoltarea autarhică duce.în timp la necesitatea dezvoltării contractelor cu exteriorul (ex. fosta Uniune Sovietică, Cuba, Coreea de Nord).

II. Protecţionismul - doctrină economică care vizează protejarea economiei naţionale prin limitarea sau interzicerea importului de produse străine. În acest caz, statul controlează schimburile economice internaţionale prin intermediul diferitelor instrumente protecţioniste, de natură tarifară (bariere vamale) şi netarifară (restricţii cantitative, norme tehnice, formalităţi administrative). Acest comportament protecţionist este subordonat intereselor fundamentale ale economiei naţionale, schimburile economice externe fiind folosite ca sursă a creşterii economice.