Politica în Domeniul Concurenței în Uniunea Europeană

INTRODUCERE

Politica Uniunii Europene în domeniul concurenței este una de căpătâi deoarece ea reglementează piaţa liberă, iar tratatele comunitare subliniază acest lucru specificând faptul că politica în domeniul concurenței nu reprezintă un scop în sine, ci o condiţie necesară realizării pieţei interne.

În ultimii 20 de ani tot mai multe state ale lumii au optat unilateral sau au convenit la nivel regional sau multilateral să adopte noi arhitecturi reglementare şi instituţionale în domeniul concurenței, ceea ce poate fi interpretat ca o dovadă a recunoaşterii indiscutabile a rolului pe care îl poate juca manifestarea concurenței libere în creşterea nivelului bunăstării totale şi mai apoi admiterea importanţei elaborării şi aplicării unei legislaţii în domeniu prin care să se asigure nedistorsionarea acestui proces. Chiar dacă experienţa dobândită de fiecare stat în parte este diferită, intensificarea schimburilor comerciale şi a fluxurilor investiţionale a relevat în timp riscurile şi dezavantajele divergenţei în ce priveşte aplicarea unei legislaţii în domeniul concurenței ceea ce a determinat conştientizarea importanţei accelerării procesului de convergenţă pe plan internaţional.

Un prim pas important în direcţia unui anumit nivel de convergenţă a politicilor de concurenţă pe plan internaţional a fost făcut imediat după Al Doilea Război Mondial când modelul american de politică în domeniul concurenței a devenit referenţial în mare parte în majoritatea ţărilor care intrau în sfera de influenţă a Statelor Unite. Procesul de adoptare a unor legislaţii în domeniul concurenței a căpătat cu timpul o dimensiune regională şi a consacrat anumiţi centri gravitaţionali reprezentaţi de cele mai reuşite legislaţii în materie, ceea ce a contribuit semnificativ la creşterea coeficientului de convergenţă regională în materie de legislaţie în domeniul concurenței.

Aceste evoluţii în plan reglementar şi instituţional au consacrat un proces care părea să răspundă mai adecvat specificului economic, politic, social şi cultural al fiecăruia dintre statele care înţelegeau utilitatea unui cadru favorabil pentru manifestarea celui mai bun posibil comportament compatibil cu exigenţele pieţei funcţionale. Atitudinea acestor state faţă de ideea implementării unei astfel de politici depinde în mare măsură de arhitecturile referenţiale pe care acestea le găsesc în proximitatea lor geografică şi culturală.

Peste 40 de ani, decidenţii de politici publice, actorii mediului de afaceri, organizaţiile regionale şi internaţionale, fie că sunt interguvernamentale sau nonguvernamentale, au încercat să identifice punctul de echilibru dintre manifestarea neîngrădită a liberei iniţiative şi intervenţionismul statal nedistorsionant.

Anii ’90 au marcat debutul unei perioade definite prin mai mult activism în ceea ce priveşte adoptarea de reglementări în domeniul concurenței în special în cazul statelor în curs de dezvoltare pe fondul schimbărilor substanţiale care au avut loc la nivelul mediului politic şi economic atât global cât şi naţional. În pofida progreselor semnificative înregistrate de ţările în curs de dezvoltare în procesul de adoptare a legislaţiilor şi de implementare a politicilor în materie de concurenţă, analiza asupra stărilor de fapt din domeniu relevă că există încă un decalaj în planul cunoaşterii în ţările în curs de dezvoltare în ceea ce priveşte impactul specific al politicii în domeniul concurenței asupra dezvoltării. În cazul acestor state continuă să se menţină o serie de probleme de natură structural legate de implementarea unei politici în domeniul concurenței.

Aceste distorsiuni au în vedere dificultatea şi costurile aplicării unei astfel de politici, preocuparea în ceea ce priveşte măsura în care această politică ar putea conduce la diminuarea competitivităţii companiilor autohtone care deţin poziţii pe alocuri dominante şi care nu vor mai fi în măsură să facă faţă presiunillor concurenţiale de pe pieţele interne şi internaţionale, inhibarea spiritului antreprenorial în absenţa unei culture a concurenței. Ţările în curs de dezvoltare vor trebui să identifice şi să gestioneze proactiv provocările sistemice, dar şi pe cele specifice lor, manifeste în procesul de adoptare şi implementare a politicilor în domeniul concurenței.

Amploarea fenomenului lansat după 1990 în ceea ce priveşte adoptarea de legislaţii în domeniul concurenței de către tot mai multe state dezvoltate şi în curs de dezvoltare au determinat concentrarea unei părţi din analiză către factorii care au impulsionat acest proces. Studiul întreprins a relevat faptul că asistăm, în ultimii douăzeci de ani, la dezvoltarea unei impozante literaturi de specialitate în ceea ce priveşte dimensiunea naţională şi internaţională a politicii în domeniul concurenței.

În timp ce unii specialişti sunt relativ sceptici în ceea ce priveşte unisonul la care pare că au ajuns decidenţii politici din tot mai multe state în ceea ce priveşte importanţa aplicării unei politici în domeniul concurenței, alţii privesc cu entuziasm acest proces şi îl consideră o confirmare a conştientizării pe plan internaţional a rolului concurenței într-o economie globalizată. Premisă de la care s-a pornit în analiza acestui fenomen a fost că, prin identificarea factorilor de natură internă şi externă care au impulsionat acest proces, se pot identifica explicaţiile generalizării la nivel internaţional a necesităţii aplicării unor politici în domeniul concurenței.

Pentru multe ţări în curs de dezvoltare însă, legislaţia în materie de concurenţă pare a fi, în continuare, o inovaţie de dată relativ recentă aflată în continuă schimbare. Această creştere a interesului în ce priveşte un nou climat în materie de concurenţă în cancelariile decidenţilor, dar şi în birourile lumii afacerilor din ţările în curs de dezvoltare şi cele în tranziţie, reflectă schimbările substanţiale care au avut loc în mediul politic şi economic, în cursul ultimelor două decenii, multe ţări în curs de dezvoltare instituind ambiţioase programe de reforme la nivel micro şi macroeconomic, care implică o mai mare încredere în pieţe şi mai puţin accent pe intervenţia statului.

CAPITOLUL I. ISTORICUL POLITICII CONCURENȚEI

1.1. Definirea concurenței

Definind-o ca o confruntare specifică dintre agenţii economici vânzători, respectiv ofertanţi pentrua atrage de partea lor clientela, concurenţa a cunoscut în ultimele decenii forme extrem de sofisticate.

O economie de piaţă este de neconceput fără concurenţă, care este o însuşire a economiei de piaţă, a pieţei în general, manifestându-se plenar în stadiul matur al capitalismului.

Concurenţa este considerată calea de satisfacere a intereselor tuturor participanţilor la viaţa economică, deoarece concurenţa este prezentată ca o confruntare deschisă, în care vânzătorii şi cumpărătorii urmăresc să-şi amelioreze piaţa.

Concurenţa este o competiţie, o întrecere (din limba franceză), o luptă între agenţii economici, din care ies învongători cei mai buni.