Politica mediului înconjurător - o provocare internațională

I. Introducere

Apărută pe agenda de lucru europeană la începutul anilor 1970, preocuparea pentru mediu

dobândeste un caracter distinct odată cu semnalarea, de către Clubul de la Roma, a diminuării

resurselor naturale si a deteriorării rapide a calitătii apei, aerului si solului. Au trecut doi până la

rearea politicii comunitare de mediu, în 1972 si de aici la dezvoltarea acesteia ca una dintre cele mai

importante politici comunitare. Importanta sa nu este datorată anvergurii fondurilor alocate (care nu

depăsesc fondurile de care dispun politica regională sau politica agricolă) ci faptului că politica de

mediu a devenit politică orizontală a Uniunii Europene, aspectele de protectie a mediului fiind

considerente obligatorii ale celorlalte politici comunitare. Prin adoptarea strategiei dezvoltării

durabile ca element principal al câmpului său de actiune – adică prin preocuparea pentru natură ca

mostenire si resursă a generatiilor viitoare politica de mediu este permanent conectată la tendintele

globale de protectie a mediului, asa cum apar ele în urma evenimentelor internationale precum

summit-urile de la Rio (1992) si Johanesburg (2002), a protocolului de la Kyoto, etc. În plus,

această conectare la si implicare în progresele internationale de mediu transformă Uniunea

Europeană în promotor global al dezvoltării durabile.

Prin însusi caracterul ei, dezvoltarea durabilă reprezintă nevoia de responsabilizare si educatie

pentru protectia mediului, iar acest aspect este reflectat de evolutia politicii comunitare în ultimii ani,

politică marcată de trecerea de la o abordare bazată pe constrângere si sanctiune, la una mai flexibilă,

bazată pe stimulente. Astfel, se actionează în directia unei abordări voluntare, în scopul de a

promova această responsabilizare fată de mediu si a de a încuraja utilizarea sistemelor de

management al mediului. Politica de mediu nu actionează independent, ci reflectă interesul

societătii civile în această directie, manifestat prin crearea a numeroase miscări si organizatii de

mediu. Mai mult, în unele tări s-a ajuns la crearea si dezvoltarea unor partide politice „verzi”, cu un

real succes în arena politică. Nu trebuie însă uitate nici rezistenta – sau, mai bine spus retinerea si

inertia care se manifestă, atunci când obiectivele de mediu par a limita competitivitatea industrială

si cresterea economică; însă acest aspect nu face decât să sublinieze o dată în plus nevoia unei

abordări concertate la nivel european si necesitatea existentei unei politici de mediu active si

integrate, capabilă să răspundă provocărilor care apar în plan economic.

- Politica mediului înconjurător - o problemă ce vizează Umanitatea

Protectia mediului nostru înconjurător este o problemă care îi interesează si îi afectează pe

majoritatea cetătenilor. Datorită faptului că daunele aduse mediului înconjurător au devenit din ce în ce

mai grave, dorinta de a face sacrificii pentru îmbunătătirea mediului a crescut considerabil.

O anchetă recentă, întreprinsă pe întreg cuprinsul UE (Eurobarometer, martie 1999), a relevat faptul că

86% din cetătenii UE consideră politica mediului înconjurător drept o prioritate politică. Doar somajul,

lupta împotriva sărăciei si a crimei organizate si mentinerea păcii au fost cotate mai sus.

Publicul larg din Europa asteaptă, asadar, ca UE să joace un rol activ în protectia si conservarea

mediului, atât pe plan intern, în cadrul legislatiei europene, cât si extern, cu participarea UE la diferite

acorduri internationale.

- Protectia mediului înconjurător - o provocare internatională

Problemele mediului înconjurător nu pot fi rezolvate eficient decât prin includerea tuturor

părtilor implicate. Problemele de mediu internationale si chiar globale capătă o importantă din ce în ce

mai mare. Singura solutie este ca toate tările să coopereze. Probleme ca poluarea aerului si distrugerea

stratului de ozon de către clorfluorocarburi nu depind de granitele nationale.

4

Exemplul poluării aerului pe plan global arată clar că orice încercare din partea unui stat de a-si

păstra mediul curat este sortită esecului dacă celelalte state nu sunt si ele pregătite să facă un efort în

domeniul protectiei mediului. Un agent poluant de o importantă majoră pentru calitatea aerului este

dioxidul de sulf (SO2). Acesta este produs de arderea combustibililor fosili pe bază de sulf, cum ar fi

uleiul sau cărbunele. Odată degajat în atmosferă, dioxidul de sulf este - în adevăratul sens al cuvântului

- "pe aripile vântului". Amestecul dioxidului de sulf cu umiditatea din nori provoacă ploi acide care

adeseori contribuie la acidificarea solului si a apei la mii de kilometri distantă de zona de emisie a

noxelor. (anexa 1 - Efectele ploii acide asupra mediului inconjurator)

În nordul Suediei, de exemplu, se găsesc o serie de lacuri ale căror rezerve de peste s-au

diminuat drastic din cauza ploilor acide. Cu toate acestea, numai o parte neglijabilă din aerul poluat ce

a provocat ploile acide provine din Suedia, cea mai mare parte provenind din regiunile industriale ale

Europei Centrale si din Marea Britanie.

Situatii similare pot fi întâlnite si în Austria. UN/ECE (Comisia Economică pentru Europa a

Natiunilor Unite) adună periodic date despre miscările agentilor poluanti ai aerului din Europa. Din

aceste date se poate observa unde ia nastere poluarea aerului. Conform acestor date, mai putin de 6%

din poluarea cu sulf detectată în Austria era autohtonă, provocată de emisiile de sulf de pe teritoriul

austriac. Mai mult de 94% din poluarea cu sulf apărută în Austria a fost asadar "importată" din

străinătate.

Si în cazul poluării apei situatia este similară. Eforturile uriase făcute de Olanda pentru a

purifica Rhinul ar fi fost sortite esecului dacă Germania si alte tări riverane n-ar fi luat si ele, simultan,

măsuri în acest sens.

Importul si exportul sulfului (SO2, SO4 ) spre si din Austria în 1995 ( în 1000 t Sulf).

Amenintarea schimbării climei, lărgirea găurii din stratul de ozon, disparitia diferitelor specii de

faună si floră sălbatică sau poluarea celor sapte mări atrag si mai serios atentia asupra nevoii de măsuri

comune, la nivelul UE sau chiar la nivel global.

Reducerea la nivel global a emisiilor de noxe, în special de dioxid de carbon (CO2), care este

necesară pentru a evita schimbările climatice periculoase, cere actiuni concertate. Acelasi lucru este

valabil în cazul încetării producerii si folosirii substantelor responsabile de subtierea stratului de ozon

din stratosferă (în special clorfluorocarburi). Măsurile luate de către state în mod individual n-ar

reprezenta decât o picătură în ocean.

În zilele noastre, puternica interdependentă în domeniul protectiei mediului este binecunoscută.

Un mare număr de acorduri si conventii internationale ar trebui să ajute ca problemele de mediu să

poată fi tinute sub control. Cu toate acestea, este o cale mult mai înceată si mai grea aceea de a ajunge

la acorduri eficiente, decât aceea de a elabora legi nationale, de vreme ce în cazul acordurilor este

nevoie de un compromis între mai multi participanti. De asemenea, este mult mai dificil să se verifice

dacă angajamentele sunt respectate si să se impună sanctiuni dacă este necesar.

Cu toate acestea, în multe zone nu există nici o alternativă la lungile si greoaiele negocieri ale

acordurilor internationale.