Politici Manageriale privind Capacitatea de Producție a Firmei

1. ÎNTREPRINDEREA - COMPONENTĂ DE BAZĂ

A UNUI SISTEM DE PRODUCŢIE

1.1 Scurtă prezentare a evoluţiei sistemelor de producţie

Dezvoltarea producţiei de bunuri materiale a făcut obiectul multor dezbateri teoretice, care în principiu, reduc aceasta la procesul de producţie şi valorificare a informaţiilor. Alţi teoreticieni (Alvin Tofler, Daniel Bell) remarcă mutaţiile profunde care vor avea loc în urma revoluţiilor tehnico-ştiinţifice în urma cărora prevăd declinul industriei şi reducerea rolului forţei de muncă productive.

În prezent, asistăm la revizuirea acestor teorii, recunoscâdu-se că sistemele economice actuale nu vor putea fi în întregime informaţionale sau post-industriale.

Aşadar, se poate spune că producţia de bunuri materiale va continua, dar vor avea loc mutaţii profunde care nu vor mai fi compatibile cu concepţiile şi metodele actuale de producţie. În acest context o abordare realistă a problematicii activităţii de producere de bunuri materiale impune abordarea din punct de vedere sistemic a întregului sistem de producţie.

Tratarea sistemică a unei unităţi de producţie presupune determinarea interacţiunilor dintre diversele subsisteme şi structuri componente ale acesteia. În general, prin sistem se înţelege un ansamblu de elemente aflate într-o relaţie de interdependenţa şi interacţiune reciprocă, formând un tot organizat şi funcţional. Sistemele sunt caracterizate de trei elemente, şi anume:

a) obiective;

b) sarcini;

c) funcţii.

Obiectivul unui sistem este bine definit atunci când există un mijloc ce poate fi utilizat pentru obţinerea rezultatelor dorite.

Sarcina sistemului derivă din obiectivul sistemului, în sensul că un anumit obiectiv poate fi atins prin realizarea mai multor sarcini.

Funcţia unui sistem este proprietatea acestuia de a transforma intrările în ieşiri şi defineşte modul cum se realizează sarcina.

1.2 Sistemul de producţie industrial

Sistemul de producţie este componenta principală a complexului economic naţional, contribuind la cristalizarea într-o structură unitară a tuturor celorlalte sisteme, care contribuie la desfăşurarea proceselor economice şi sociale.

Producţia este activitatea socială în care oamenii cu ajutorul mijloacelor de producţie, exploatează şi modifică elemente din natură în vederea realizării de bunuri materiale destinate necesităţilor de consum.

Comportamentul sistemului de producţie depinde esenţial de obiectivele acestuia, de structura şi de relaţiile sale cu mediul înconjurător şi de sistemul social în care evoluează. Acest comportament este de trei tipuri:

- comportament anticipativ;

- comportament activ;

- comportament pasiv.

Comportamentul anticipativ există atunci când sistemul se adaptează la schimbările din mediul înconjurător înainte ca aceste schimbări să-şi manifeste efectele.

Comportamentul activ există atunci când sistemul, paralel cu adaptarea la influenţele exterioare, are la rândul său influenţe asupra mediului.

Comportamentul pasiv există atunci când sistemul se adaptează lent, în timp, la schimbările mediului.

Structura unui sistem de producţie este formată dintr-un ansamblu de elemente care vor acţiona astfel încât să fie asigurată funcţiunea principală de producţie - transformarea materiei prime în produs finit.

1.3 Întreprinderea de producţie - obiect al managementului producţiei

Abordarea conceptului de întreprindere de producţie (firmă)

În sens economic, o întreprindere (firma) indiferent de mărime, forma de proprietate şi organizare - produce bunuri şi servicii destinate vânzării pe piaţă, scopul urmărit fiind obţinerea de profit.

Cu alte cuvinte, întreprinderea este veriga organizatorică unde are loc fuziunea dintre factorii de producţie (resurse umane şi material-organizatorice) cu scopul de a produce şi desface bunuri economice în structura, cantitatea şi calitatea impusă de cererea de pe piaţa şi obţinerea de profit.

În cadrul oricărei economii, întreprinderea urmăreşte realizarea următoarelor obiective:

- economic;

- social.

Obiectivul economic se concretizează în:

a)optimizarea permanentă a combinării factorilor de producţie utilizaţi în vederea obţinerii celor mai bune rezultate economice cu costuri cât mai reduse şi având în permanenţă în vedere situaţia pieţelor de aprovizionare şi desfacere;

b)distribuirea veniturilor obţinute din procesul de producţie.

Obiectivul social este determinat de faptul că activitatea oricărei întreprinderi se desfăşoară într-un context social dat. Rolul social al întreprinderii se manifestă:

a) faţa de salariaţi, deoarece aceştia îşi consumă o mare parte din timpul lor în cadrul întreprinderii unde trebuie să existe condiţii favorabile atât din punct de vedere al muncii desfăşurate cât şi din punct de vedere al salarizării acestora. Prin masurile întreprinse, managerii trebuie să

creeze condiţii favorabile pentru promovarea atât a personalului cât şi a tehnologiei.

b)faţă de consumatori, pentru care întreprinderea industrială trebuie să producă cele mai bune produse şi servicii cerute de către aceştia; pentru aceasta întreprinderea trebuie să furnizeze o informaţie cât mai completă şi obiectivă asupra produselor sale, prin politici de publicitate şi reclamă cât mai adecvate.

Obiectivul social este tot mai mult asociat întreprinderilor moderne. Din acest punct de vedere o întreprindere trebuie să găsească un răspuns adecvat la următoarele probleme: inflaţia, managementul cu faţă umană, protecţia mediului şi a consumatorilor şi criza de energie.

Inflaţia apare ca un fenomen de creştere a preţurilor sau ca o depreciere a puterii de cumpărare. Ca urmare a creşterii preţurilor apar modificări în comportamentul consumatorilor, aceştia reducându-şi drastic nevoile de consum faţă de anumite produse, boicotând în acest fel pieţele de desfacere ale anumitor producători. Apare astfel necesitatea adaptării producătorilor la noile condiţii de piaţă influenţate de fenomenul inflaţiei.

Managementul cu faţă umană presupune luarea în considerare nu numai a factorilor organizaţionali ci şi a factorului uman; cu alte cuvinte managementul cu faţă umană implică crearea unui echilibru între obiectivele de producţie şi rentabilitate şi dorinţele salariaţilor.

Protecţia mediului este considerat a fi un element al obiectivului social al unei întreprinderi cu repercusiuni atât pe plan juridic cât şi social.

Protecţia consumatorului este de asemenea un element important care trebuie avut în vedere de fiecare întreprindere, astfel încât deciziile pe care le iau, să ţină seama de dorinţele şi nevoile beneficiarilor ei.

Criza de energie provine din capacităţile reduse pe plan mondial de a acoperi nevoile din ce în ce mai mari de diferite feluri de energie.

1.4 Trăsăturile de bază ale unei întreprinderi de producţie

Prin obiectul sau de activitate o întreprindere are rolul de a-şi folosi cu eficienţa mijloacele de producţie pe care le deţine în condiţiile folosirii cât mai complete a capacităţilor de producţie, a unei calităţi ridicate a produselor şi a obţinerii de profit.

O întreprindere de producţie industrială se caracterizează prin trei trăsături de bază:

- unitatea tehnico-productivă;

- unitatea organizatorico-administrativă;

- unitatea economico-socială.