Pregătirea profesională a personalului - practici moderne

INTRODUCERE

Scopul lucrării – să asigure adoptarea celor mai eficiente măsuri cu privire la asigurarea cu

personal (pregătirea profesională a personalului), prin promovarea unor politici,

proceduri şi metode manageriale specfice.

Obiectivele lucrării:

– să se stabilească rolul primordial al resurselor umane;

– să se evidenţieze condiţiile pentru pregătirea şi instruirea personalului;

– să se determine importanţa şi etapele pregatirii profesionale ale personalului;

– să se identifice modalităţile de formarea şi perfecţionarea personalului;

– să se clasifice şi să se descrie metodele de pregătire profesională a personalului.

Am stabilit cinci obiective principale care vor fi abordate în continuare , stabilind că omul este cel mai important factor, decesiv în realizarea scopurilor activităţilor organizaţionale.

Rolul primordial al resurselor umane la scara intregii societăţi se regăseşte la nivelul organizaţiei, fapt recunoscut şi argumentat de numeroşi oameni de ştiinţă din diferite ţări şi de practica managerială a firmelor competitive pe plan naţional.

Unii specialişti abordează resursa umană drept capital uman al organizatiei.

Consacrarea unui subcapitol special managementului resurselor umane in cadrul managementului de ansamblu al organizaţiei are in vedere şi faptul că oamenii reprezintă, alături de informaţii, principalele materii prime ale managementului. Ca atare, este absolut firesc să fie abordate in mod special de sine stătător, asigurand o tratare sistemică a ansamblului problematicii manageriale.

Dată fiind importanţa şi specificul lor deosebite, resursele umane fac, in ultimele două decenii, şi obiectul special de studiu al unei subramuri de bază a managementului – managementul resurselor umane.

Inovarea, in schimb, se caracterizeaza atat prin apariţia de idei noi, cat şi prin efectuarea de schimbari in organizaţie pe baza acestora.

Inovarea nu este condiţionată insă numai de aptitudinea creativă a personalului, ci şi de o serie de alte elemente ce depind intr-o măsură apreciabilă de managementul organizaţiei. Sintetic acestea sunt prezentate in figura 1.(anexă) din a cărei examinare reiese complexitatea şi dificultatea sarcinii cu care este confruntată organizaţia, de unde şi rolul său decisiv pentru dezvoltarea şi valorificarea potenţialului inovaţional al personalului incorporat.

O direcţie principală de amplificare a potenţialului de inovare al organizaţiilor o reprezintă utilizarea metodelor de stimulare şi „invăţare” a creativităţii pentru personal din intreprinderi cum ar fi: brainstorming, Delphi, sinectica, matricea descoperirilor, analiza morfologică, Delbecq.

Selecţia şi incadrarea personalului reprezintă componente majore ale funcţiunii de personal, ce se desfăşoară cu participarea managementului organizaţiei sau se efectuează nemijlocit de către aceasta.

Desigur, incadrarea nu trebuie redusă la latura formală. O eficace incadrare a personalului implică facilitarea contactului şi cunoaşterii cu noii şefi şi colegi de muncă, cu sarcinile, competenţele şi responsabilităţile ce-i revin. şi familiarizarea cu principalele componente ale culturii organizaţionale specifice respectivei organizaţii. Pentru accelerarea integrării in noua colectivitate, luarea in considerare a aspectelor psihosociologice implicate este esenţială.

Din examinarea practicii mondiale şi autohtone al managementului resurselor umane rezultă că, in esenţă, selecţionarea şi incadrarea personalului se bazează pe patru elemente, ce reprezintă fie numai premise pentru selecţiona şi incadrarea personalului, fie numai criterii de selecţie, fie ambele. Aceste elemente sunt:

- studii atestate de certificate sau diplome;

- vechimea in muncă;

- postul deţinut anterior;

- calităţile, cunoştinţele, deprinderile, aptitudinile şi comportamentele persoanelor in cauză.

Pregătirea şi Instruirea personalului joacă la fel un rol important în succesul organizaţiei. Statistica accidentelor de muncă arată că, într-un număr covârşitor de mare de cazuri, executantul a fost vinovat de producerea accidentului fie din necunoaşterea sau nerespectarea normelor de protecţie a muncii, fie din necunoaşterea modului în care trebuie utilizate mijloacele tehnice puse la dispoziţie pentru realizarea sarcinii de producţie.

Dacă, în privinţa bolilor profesionale, durata mare în care acumulările negative duc la declanşarea bolii, permite, prin supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor, să se ia măsuri de diminuare a notelor care afectează sănătatea, în cazul accidentelor acest lucru nu este posibil, evenimentul lăsând în urma sa victime, a căror viaţă este total schimbată sau, mai grav, întreruptă.

Pregătirea şi instruirea personalului este mijlocul prin care se poate influenţa hotărâtor, în sensul scăderii, atât numărului de accidente de muncă cât şi cel al îmbolnăvirilor profesionale.

Potrivit art. 18 literele f, g, li, i, al Legii 90 / 1996, republicata, angajatorul este obligat să asigure şi să controleze prin personalul propriu, cunoaşterea şi aplicarea, de către toţi angajaţii şi participanţii la procesul de muncă, a măsurilor tehnice, sanitare şi organizatorice stabilite, precum şi prevederilor legale în domeniul protecţiei muncii, să asigure materialele necesare educării şi informării angajaţilor, să asigure informarea fiecărui persoane, anterior angajării în muncă,

asupra riscurilor la care aceasta va fi supusă.

De asemenea, legea impune angajatorului să asigure pe cheltuiala unităţii, instruirea, testarea şi perfecţionarea profesională a persoanelor cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii. în N.G.P.M. sunt stabilite principiile generale care stau la baza organizării şi desfăşurării activităţii de instruire şi pregătire a angajaţilor în domeniul protecţiei muncii.

Normele stipulează că pregătirea şi instruirea în domeniul protecţiei muncii sunt părţi componente ale pregătirii profesionale şi au ca scop însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor de securitate şi sănătate în muncă.

Capitolul I

Pregătirea profesională a personalului

1.1.Importanţa pregătirii resurselor umane

Resursele umane ale unei instituţii deţin cunoştinţele şi deprinderile necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor şi misiunilor. Pregătirea resurselor umane constituie o cale importantă prin care instituţia îşi menţine nivelul de competenţă a personalului ţi îi sporeşte capacitatea de adaptare la soliciările induse de schimbările mediului în care acestea operează. De altfel, importanţa activităţilor de pregătire a personalului devine evidentă şi sub următoarele aspecte:

• integrează prin modul de proiectare a planurilor şi programelor de pregătire influenţele mediului exterior;

• asigură prin specialiştii în domeniul pregătirii consultanţa privind nevoile de pregătirw a personalului;

• influenţează, prin ridicarea calităţii profesionale a personalului, îndeplinirea obiecivelor instituţiei;

• asigură posibilitatea cunoaşterii şi integrării în activitate a elementelor de progres tehnic;

• contribuie la managementul carierelor.