Prevenirea și combaterea poluării apei

Argument

APA este cea mai comună substanţă din natură, pentru că intră în compoziţia chimică a mineralelor din crusta planetei şi în nucleul acesteia. În stare liberă, formează apele subterane şi umezeala solului în litosferă, precum şi oceanele, mările, lacurile, râurile şi gheţarii calotelor glaciare. În atmosferă, se află sub formă de vapori, picături de apă şi cristale de gheaţă. În biosferă, în lumea plantelor şi animalelor, constituie elementul fundamental indispensabil vieţii.

Este un factor de mediu important în toate echilibrele ecologice, care în prezent este supus unui impact agresiv generat de dezvoltarea societăţii pe baza unor tehnologii poluante.

Poluarea apei este o problemă actuală cu consecinţe grave asupra întregului mediu. Efectele poluării factorului de mediu APĂ sunt complexe şi variate, în funcţie de natura şi concentraţia substanţelor poluante.

Protecţia calităţii apei este o preocupare majoră a omenirii, de realizarea ei depinzând viaţa pe planeta noastră. Nevoia de a proteja funcţiile naturale este un element de însemnătate esenţială în analiza modului în care o societate îşi foloseşte resursele de apă.

Rezolvarea problemelor de depoluare a apei se realizează prin epurare şi tratare, în urma cărora se asigură condiţiile necesare pentru consum. În vederea depoluării apei s-au conceput tehnologii noi, s-au creat instalaţii moderne, s-au îmbunătăţit metode, s-au dezvoltat concepte noi, s-au impus legislaţii naţionale şi internaţionale severe privind calitatea apei şi s-a acţionat prin limitarea directă la sursele de poluare.

Apa are o importanţă covârşitoare pentru existenţa vieţii. Putem afirma cu toată certitudinea că pe pământ nu există organism animal sau vegetal care poate să supravieţuiască în afara apei. În aceeaşi măsură apa intră în constituirea atmosferei, precum şi în alcătuirea majorităţii mineralelor şi rocilor.

În condiţiile creşterii populaţiei, urbanizării şi industrializării impetuoase se pune tot mai acut problema utilizării raţionale a surselor de apă. În acest sens este suficient să amintim importanţa ce se acordă in prezent amenajării cursurilor de apă, pentru alimentarea populaţiei, industriei, pentru irigaţii, în scopuri hidroenergetice, piscicole, agrement.

Capitolul 1 . Prevenirea şi combaterea poluării apelor maritime

Activităţile de transport naval sunt însoţite de un important factor de risc şi cu toate măsurile tehnico-organizatorice şi manageriale luate de companiile de navigaţie şi de autorităţi, accidentele navale se produc cu consecinţe însemnate, dintre care cele mai importante sunt pierderile de vieţi omeneşti, pierderile materiale sau afectarea mediului marin prin poluare.

Evenimentele care se produc impun necesitatea unor intervenţii rapide şi de amploare, care să conducă la reducerea la minimum a pierderilor materiale şi la salvarea vieţilor omeneşti aflate în pericol.

Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO), ca organizaţie interguvernamentală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, înfiinţata în 1948, a adoptat o serie de instrumente internaţionale care au creat cadrul juridic corespunzător organizării şi funcţionării activităţilor de intervenţie pentru salvare sau în caz de poluare. Locul central al preocupărilor acestui organism internaţional îl ocupă ocrotirea vieţii omeneşti pe mare şi prevenirea poluării marine.

Principala Convenţie adoptată de Organizaţia Maritimă Internaţională este Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, încheiată la Londra la 1 noiembrie 1974 care, printre altele, prevede:

"Fiecare guvern contractant se angajează să ia toate măsurile necesare pentru a asigura supravegherea coastelor şi salvarea navelor aflate în pericol aproape de coastă. Aceste măsuri trebuie să includă instalarea, utilizarea şi întreţinerea unor echipamente de siguranţă maritimă considerate necesare şi realizabile, ţinând cont şi de intensitatea traficului maritim şi de pericole de navigaţie şi trebuie să furnizeze, pe cât posibil, mijloace adecvate pentru reperarea şi salvarea persoanelor aflate în pericol".

România a aderat la această convenţie printr-un Decret al Consiliului de Stat.

În cadrul IMO au fost adoptate şi alte convenţii care abordează acest subiect şi anume:

1. Convenţia internaţională din 1979 privind căutarea şi salvarea pe mare, adoptată la Conferinţa internaţională din 1979 privind căutarea şi salvarea pe mare, organizată de Organizaţia Maritimă Internaţională la Hamburg la perioada 9-27 aprilie 1979, la care România a aderat.

2. Convenţia internaţională privind salvarea, adoptată la Londra la 28 aprilie 1989, (SALVAGE 1989), la care România a aderat. Această convenţie stabileşte că statele prezente recunosc dorinţa de stabilire a unor reguli internaţionale privind operaţiunile de salvare, acordându-se o importanţă deosebitaă protejării mediului înconjurător. Prin această convenţie se demonstrează contribuţia majoră pe care operaţiunile de salvare eficiente şi rapide le pot aduce siguranţei navelor şi altor bunuri aflate în pericol, precum şi protecţiei mediului înconjurător. În paralel cu intervenţia pentru salvare, IMO tratează şi problematica legată de prevenirea şi intervenţia în caz de poluare marină. Pe această linie au fost adoptate Convenţia internaţională pentru prevenirea poluării de către nave, modificată prin Protocolul încheiat la Londra, la care România a aderat şi Convenţia internaţională privind pregătirea, răspunsul şi cooperarea în caz de poluare cu hidrocarburi, adoptată la Londra la 30 noiembrie 1990, la care România a aderat printr-o Ordonanţă a Guvernului.