Proiect de specialitate - SC Omnimpex Hârtia SA

ACTIVITATEA ECONOMICO- FINANCIARA A FIRMEI:

OMNIMPEX HARTIA S.A

Continutul analizei principalilor indicatori economico-financiari îl reprezinta mentinerea solvabilitatii sau stapânirea echilibrului financiar.

Solvabilitatea reprezinta aptitudinea unei întreprinderi de a face fata datoriilor sale când acestea ajung la scadenta. Mentinerea solvabilitatii este esentiala, asa cum am aratat, pentru prevenirea riscului de faliment.

În cazul întreprinderilor insolvabile creantierii prejudiciati pot cere urmarirea în justitie, actiune ce se poate încheia cu pierderea totala sau partiala a patrimoniului debitorului falimentar.

Prin urmare, gestiunea financiara are un domeniu de actiune foarte larg impunând, în special, rezolvarea a doua probleme esentiale:

-asigurarea echilibrului financiar, respectiv echilibrarea fluxurilor de încasari si plati;

-rentabilizarea utilizarii fondurilor, asigurându-se atât remunerarea acestora cât si dezvoltarea întreprinderii.

Respectarea cerintelor gestiunii financiare impune efectuarea unui control riguros ce urmareste:

- sa masoare diferentele între previziuni si realizari;

- stabilirea cauzelor dificultatilor financiare care afecteaza sau ameninta întreprinderea;

- sa indice decizii corective care sa redreseze situatia financiara atunci când este nevoie;

- sa revizuiasca, daca este necesar, obiectivele si previziunile initiale.

Responsabilitatile operationale ale gestiunii financiare

Principalele sarcini ale gestiunii financiare a întreprinderii pot fi analizate pe cele trei faze ale ciclului financiar fundamental desfasurat în întreprindere: analiza financiara, decizia financiara si controlul de gestiune.

Prima faza, analiza financiara are ca obiectiv identificarea potentialului de degajare a fluxurilor monatare reale (cash flow-uri) ca actiune interna, iar ca actiuni externe se urmareste echilibrul financiar si performantele întreprinderii evidentiate la nivelul soldurilor interne de gestiune, capacitatii de autofinantare etc. Analiza financiara urmareste de asemenea stabilirea unui diagnostic financiar al rentabilitatii si al riscului pe baza documentelor contabile de sinteza: bilantul, contul profit si pierderi, anexele la bilant.

A doua faza a ciclului financiar presupune formularea deciziilor financiare. Decizia financiara este procesul rational de alegere a unei linii de actiune pe baza analizei mai multor solutii posibile în vederea realizarii obiectivului de maximizare a valorii întreprinderii.

La nivelul întreprinderii se pot identifica trei mari categorii de decizii: decizii de investitii, decizii de finantare si decizii de repartizare a profitului.

- deciziile de investitii au influenta directa asupra structurii activelor întreprinderii, respectiv asupra gradului lor de lichiditate. Obiectul deciziei de investitii îl reprezinta selectia elementelor de activ utilizând drept criterii rentabilitatea si lichiditatea;

- deciziile de finantare au influenta directa asupra structurii pasivelor, modificând gradul de exigibilitate al acestora si costul mediu al capitalului. Deciziile de finantare urmaresc selectarea surselor de finantare optime pentru întreprindere si stabilirea celui mai corect raport între sursele interne rezultate din autofinantare si din dezinvestirea de active fixe si circulante, pe de o parte, si sursele externe respectiv atragerea de capitaluri din afara întreprinderii, pe de alta parte. Criteriul pe care se bazeaza stabilirea structurii financiare a întreprinderii este realizarea celui mai redus cost al capitalurilor în conditiile unui grad rezonabil si controlabil de îndatorare a întreprinderii.

- deciziile de repartizare a profitului net au implicatii directe asupra investitiilor si a capacitatii de autofinantare a întreprinderii. Pe de-o parte reinvestirea profitului net conduce la cresterea autonomiei financiare, la îmbunatatirea structurii financiare a capitalurilor întreprinderii, reprezentând totodata un factor de crestere a valorii întreprinderii. Pe de alta parte, distribuirea de dividende creeaza imaginea unei întreprinderi rentabile, conduce la cresterea încrederii publicului în întreprindere si, ca urmare, la cresterea valorii acesteia de piata.

Aceste trei categorii de decizii fac obiectul gestiunii financiare pe termen lung, a activelor si pasivelor permanente. Gestiunea financiara pe termen lung sta la baza stabilirii unei strategii financiare de crestere si consolidare a valorii întreprinderii.

Gestiunea financiara pe termen scurt are ca obiectiv asigurarea echilibrului financiar între nevoile de capitaluri circulante si de trezorerie pe de o parte si sursele de capitaluri circulante (proprii, temporare, credite de trezorerie si de scont) pe de alta parte. Gestiunea financiara pe termen scurt urmareste optimizarea gestiunii stocurilor, a creantelor-clienti, a soldurilor de trezorerie în vederea cresterii rentabilitatii si lichiditatii lor, în conditiile de diminuare a riscului.

Se urmareste, de asemenea relaxarea scadentelor datoriilor de exploatare si reducerea costului creditelor pe termen scurt.

Analiza financiara constituie si baza de fundamentare a bugetelor întreprinderii. Sistemul de bugete al întreprinderii se realizeaza într-o structura ierarhica pornind de la cele de orientare generala (planul strategic pe 3-5 ani), continuând cu cele anuale specifice diferitelor activitati economice ale întreprinderii si încheind cu cele operationale (bugetul de trezorerie).

A treia faza a ciclului financiar al întreprinderii presupune controlul de gestiune prin care se urmareste identificarea abaterilor realizarilor fata de prevederile bugetare sau fata de proiectele initiale si de corectare a acestor abateri.

Structura financiara a întreprinderii

Structura financiara a întreprinderii reflecta raportul existent între finantarile pe termen scurt si cele pe termen lung. De cele mai multe ori, întreprinderea nu îsi poate asigura finantarea doar din fonduri proprii ci apeleaza si la finantari externe. Capitalurile permanente (capitalul propriu + datoriile pe termen mediu si lung) asigura necesarul de mijloace fixe al întreprinderii si o parte a mijloacelor circulante, diferenta fiind acoperita din resursele de trezorerie (credite comerciale si credite bancare pe termen scurt).

Stabilirea structurii financiare este una din cele mai importante decizii financiare ce trebuie luata în concordanta cu specificul activitatii desfasurate de întreprindere. Astfel, în timp ce finantarea cu capitaluri permanente este mai putin costisitoare, finantarea pe termen asigura o mai mare flexibilitate si adaptare a volumului activitatii la necesitatile fiecarei perioade. Desi criteriul rentabilitatii este primordial, la stabilirea structurii financiare a unei întreprinderi sunt luati în calcul si alti factori, cum ar fi presiunea actionarilor, a bancilor, politica economica a statului, conjunctura economica-financiara în general (situatia pietei financiare, oscilatiile ratei dobânzii, devalorizarea monetara etc.).