Proiect economie regională - coeziunea teritorială

Coeziune teritoriala

Unul din scopurile centrale ale UE, fixate în Tratat, (Articol 2) e de a ‘promova progresul social si economic si un nivel înalt de ocupare profesionala precum si a atinge o dezvoltare echilibrata si durabila, in special prin crearea unui spatiu interior fara frontiere, prin consolidarea coeziunii economice, si sociale si prin crearea unei uniuni economice si monetare ’. Aceasta implica faptul ca populatia nu trebuie sa fie dezavantajata indiferent de locul unde locuieste sau munceste în spatiul UE. Din acest motiv, în Proiectul de Constitutie a fost inclusa coeziunea teritoriala (Articol 3) în vederea completarii obiectivelor de coeziune economica si sociala ale UE. Importanta acesteia e confirmata în

Articolul 16 (Principii) al Tratatului, care stipuleaza ca cetatenii trebuie sa aiba acces la serviciile esentiale, la infrastructura de baza si la învatamânt, subliniind importanta serviciilor de interes economic general în vederea promovarii coeziunii sociale si teritoriale.

Conceptul coeziunii teritoriale depaseste notiunea de coeziune economica si sociala, aceasta o completeaza si o intensifica. În termeni de politici, scopul este de a atinge o dezvoltare echilibrata prin reducerea decalajelor existente, prin prevenirea discrepan elor teritoriale si prin a contribui la coerenta politicilor sectoriale cu impact teritorial si a politicii regionale. Ideea e de a lucra în directia ameliorarii integrarii teritoriale si de a încuraja cooperarea între regiuni.

În cadrul UE, exista o serie de aspecte ale echilibrului teritorial, care ameninta dezvoltarea armonioasa a economiei Uniunii în anii urmatori:

- la nivelul UE, o înalta concentrare a activitatii economice si a populatiei în zona centrala sau pentagonul (care se întinde între North Yorkshire în Anglia, Franche-Comté în Franta, Hamburg în Germania de nord si Milano în Italia de nord), identificat în cel de-al Doilea Raport de Coeziune si care acopera 18% din teritoriul UE15, unde locuiesc 41% din populatie, 48% din PIB si 75% din cheltuieli pentru cercetare si dezvoltare. Extinderea nu va face decât sa sporeasca acest grad de concentrare prin faptul de a adauga mult la teritoriului UE si la populatia ei, însa la PIB — va contribui relativ putin;

- la nivel national persistenta dezechilibrului între zonele metropolitane si restul tarii în termeni de dezvoltare economica, fapt care e o trasatura caracteristica a tarilor candidate;

- la nivel regional, cresterea, sau cel putin mentinerea, numarului de decalaje teritoriale în afara de cele calculate la PIB sau somaj. Dezvoltarea economica e însotita, în special, de congestii în crestere si poluare si persistenta excluderii sociale în principalele retele urbane, pe când o serie dezone rurale sufera din cauza legaturilor economice inadecvate cu orasele mici sau mijlocii din vecinatate si, prin urmare, de obicei, economiile lor slabesc. Ariile urbane mari tind a se extinde în defavoarea localitatilor rurale din împrejurime odata cu cresterea activitatii lor economice si a numarului populatiei, creând, a a-numitele zone ‘rurbane’, pe când în zonele rurale, în care nu exista deloc orase, numarul populatiei scade si disponibilitatea serviciilor de baza e în declin;

- în cadrul regiunilor si oraselor, dezvoltarea asaanumitelor ghetouri de saracie si excludere sociala, de obicei, în zonele cu disponibilitate scazuta a serviciilor esentiale;

- în multe din zonele specifice dezavantajate de caracteristicile lor geografice (insule, zone cu populatie scazuta din nordul îndepartat si unele zone muntoase) se inregistreaza o populatie in scadere si in curs de imbatranire, pe când accesul continuu a fi o problema si mediul ambiant ramâne fragil, amenintat, de exemplu, de incendii repetate, secete si inundatii;

- in zonele periferice, cu o cumulare de dezavantaje naturale si geografice (specificate în Articolul 299.2 al Tratatului UE), continuarea problemelor severe economice si sociale, care sunt greu de solutionat din cauza îndepartarii lor, a izolarii, caracteristicilor topologice, climei, a dimensiunilor mici ale pietei si dependenta de un numar redus de produse.

Aceste discrepante teritoriale nu pot fi ignorate, deoarece, în afara de dificultatile serioase în zonele periferice si cele ultra-periferice, sau problemele de congestie în unele zone centrale, afecteaza competitivitatea generala a economiei UE. Acoperirea costurilor congestiei sau tratarea consecintelor sociale ale discrepantelor, presupune o alocare sub-optimala de resurse precum si un nivel mai scazut de eficacitate si competitivitate economica decât cel care s-ar putea atinge în regiunile afectate, fie acestea regiuni atractive centrale, sau zone întârziate periferice. Aceste probleme pot pune în miscare un proces cumulativ, în care, de exemplu, dificultatile de acces la centrele de cercetare si inovare sau la retelele TIC reduc si mai mult potentialul de dezvoltare economica a regiunilor, care deja sunt întârziate.

Combaterea decalajelor teritoriale si atingerea unei structuri spatiale mai echilibrate de dezvoltare economica necesita o coordonare a politicilor de dezvoltare pentru ca acestea sa fie coerente si consistente. Din acest motiv, Consiliul European de la Potsdam în 1999 a fixat Schema de Dezvoltare a Spatiului Comunitar (SDEC)

Promovarea unei dezvoltari echilibrate

Discrepantele teritoriale în raspandirea geografica a asezarilor urbane

Sistemele urbane sunt motoarele dezvoltarii regionale, de aceea, în ceea ce priveste raspandirea lor geografica pe teritoriul UE, apar situatii de dezechilibru între centre si periferii. Analiza acestor sisteme, a potentialelor lor si a masurii de cooperare între ele, reveleaza urmatoarele tendinte:

- în zonele-nucleu ale Europei si în capitale, se înregistreaza o crestere. În aceste zone sunt concentrate cartierele centrale ale companiilor, activitatile de cercetare si institutiile de învatamânt si cultura (în Londra, în zonele urbane olandeze si în orasele din nord-vestul Germaniei se înregistreaza cresteri semnificative la numarul populatiei). Peste 70 orase si retele urbane, din care 44 contin mai mult de 1 milion locuitori, furnizeaza toate aceste functii strategice majore si pot fi considerate ca ’metropole’ ale cresterii economice de importanta europeana. Arcul care se întinde de la Londra la Milano trecând prin reteaua urbana de pe malul Rinului (Essen si Koeln) e de o importanta speciala pentru aceste orase;

- în tarile candidate, desi populatia e în descrestere, numarul populatiei capitalelor este în crestere, cu preponderenta — Budapesta, Praga, Liubliana si capitalele tarilor Baltice. Singura exceptie este Polonia, unde exista cinci zone mari metropolitane, care rivalizeaza cu Varsovia;