Relația dintre Leadership și Personalitate din Perspectiva Psihologiei Organizaționale

INTRODUCERE

„Îi admirăm pe oamenii de geniu, îi invidiem pe oamenii bogaţi, ne temem de oamenii aflaţi la putere, dar de încrezut, nu ne încredem decât în oamenii de caracter.” (John Locke)

Într-o lume în continuă mişcare, ce evoluează de la an la an, organizaţiile îşi păstrează importanţa în viaţa oricărui individ. Acestea sunt locul tuturor împlinirilor, în ele oamenii se nasc, trăiesc şi mor, în ele se simt fericiţi dar şi nefericiţi, se simt bine, satisfăcuţi, dar şi trişti, nemulţumiţi. În organizaţii omul îşi construieşte sau îşi pierde identitatea de sine, îi este afectată interioritatea sau şi-o modelează după propria voinţă. „Organizaţiile produc, prin structurile, mecanismele şi finalităţile lor, un anumit tip de om şi un anumit tip de comportament, numite om organizaţional, respectiv comportament organizaţional. La rândul lor, omul şi comportamentul organizaţional afectează şi influenţează profund viaţa şi eficienţa organizaţional” (Johns, 1998). Iată de ce rolul psihologiei organizaţionale este tocmai cercetarea şi investigarea influenţei reciproce dintre oameni şi organizaţii, influenţe ce duc la un anumit tip de comportament; comportamentul organizaţional.

Leadership-ul este un proces dinamic în care relaţia lider-subordonat este reciprocă şi influenţează atât performanţa individului, cât şi pe cea organizaţională. Leadership-ul se poate baza pe o funcţie a personalităţii sau poate fi privit ca o categorie comportamentală, este relaţionat cu motivaţia, comportamentul interpersonal şi cu procesul comunicării. Un bun leadership implică procesul efectiv al delegării.

O serie de dimensiuni ale personalităţii nu pot să nu influenţeze comportamentul liderului (temperamentul, aptitudinile psihosociale, caracterul etc.). Concepţia conform căreia stilul este variabil, iar personalitatea este stabilă, structură ce nu poate fi uşor de modificat, a generat o serie de contradicţii, deoarece nu s-a înţeles că, pentru a schimba stilul, nu este necesară schimbarea personalităţii în ansamblu, ci doar o reechilibrare a dimensiunilor personalităţii, a ponderii pe care aceste dimensiuni o au în plan comportamentul, efectele pozitive fiind accentuate, iar cele negative înfrânate.

Scopul acestei lucrări este de a demonstra existenţa unei relaţii între leadership şi personalitate din perspectiva psihologiei organizaţionale, ştiinţă de sine stătătoare a cărei concepţie asupra omului şi organizaţiei este mai realistă, mai flexibilă, mai integrativă. Oamenii sunt trataţi şi consideraţi fiinţe umane cu trebuinţe existenţiale, cu relaţii specifice, cu norme formale şi informale interdependente, cu conflicte şi tensiuni latente sau manifeste între ei sau între ei şi conducere.

Lucrarea este structurată în patru capitole, primele trei fiind destinate aspectelor teoretice ale conducerii şi personalităţii, precum şi a influenţei reciproce dintre acestea, iar capitolul patru unei cercetări care evidenţiază rolul inteligenţei emoţionale în activitatea liderului militar.

Primul capitol prezintă câteva aspecte ale stilului de conducere şi ale tipurilor de leadership. Sunt evidenţiate de asemenea diferenţele dintre management şi leadership.

Capitolul al doilea inventariază teoriile personalităţii umane, caracteristicile personalităţii liderului militar şi rolul acestora în conducerea subordonaţilor pe timp de pace, dar mai ales pe timp de război.

Impactul personalităţii asupra actului de conducere este descris în capitolul al treilea. Este accentuată importanţa inteligenţei emoţionale şi a particularităţilor acesteia în exercitarea unui leadership eficient, plecând de la premisa că emoţiile sunt cele mai importante resurse ale omului. Sunt prezentate câteva aspecte negative ale personalităţii liderului şi modalităţile de schimbare ale acesteia atât la nivel individual cât şi organizaţional.

În ultimul capitol este prezentată o investigaţie a nivelului inteligenţei emoţionale în rândul comandanţilor de subunităţi din Academia Forţelor Terestre şi a corelaţiei între aceasta şi calităţile de lider.

Lucrarea de faţă poate constitui o sursă de documentare pentru viitorii comandanţi, lideri militari, precum şi o bună sursă de inspiraţie pentru cei ce doresc să aprofundeze importanţa inteligenţei emoţionale în activitatea de conducere.

Capitolul 1. Aspecte teoretice privind leadership-ul

„Un lider este acela care are două caracteristici majore: ştie unde merge şi este în stare să-i facă pe ceilalţi să-l urmeze.” (Andy Capp)

1.1 Stilul de conducere

Faptul că de particularităţile stilului de muncă al conducătorilor depinde buna funcţionare a organizaţiei, însăşi productivitatea ei, nu mai este de mult un secret pentru nimeni. Un conducător sociabil, adaptabil, politicos, stăpân pe sine, corect, demn, dinamic, încrezător în forţele sale şi ale grupului său etc., care îşi face din toate aceste calităţi un adevărat stil comportamental, va obţine rezultate mult mai bune în activitatea sa decât un altul nesociabil, nepopular, morocănos, închis în sine, instabil, nestăpânit, subiectiv, taciturn; un conducător uman, echitabil, exigent va fi mult mai eficient decât altul gălăgios în vorbe şi mărunt în fapte, îngâmfat, ce se prezintă ca victimă a neînţelegerii şi relei-credinţe, ce se crede singurul apărător şi deţinător al adevărului, ce îşi atribuie o condiţie fals eroică. Poate nu întâmplător tocmai acestei variabile i-au fost consacrate o multitudine de cercetări teoretico-metodologice menite a-i desprinde, descifra şi decela articulaţiile, a-i evidenţia rolul, utilitatea şi importanţa pentru bunul mers al activităţii de conducere.