Riscurile pe piața de capital

1. Ce este piața de capital?

Piața de capital este termenul general folosit pentru a desemna piața în cadrul căreia sunt vândute și cumpărate instrumente financiare. Această piață include toate entitățile și operațiunile care susțin aceste procese.

Piața de capital din România include piețele de instrumente financiare și instituțiile specifice acestora (ex.: societățile de servicii financiare, emitenții etc.) operațiunile (ex.: serviciile de investiții financiare, ofertele publice etc.), precum și organismele de plasament colectiv (de ex.: fondurile de investiții), stabilind un cadru adecvat de reglementare și supraveghere a investițiilor în instrumente financiare.

Piața de capital cuprinde piața primară și piața secundară. Piața primară reprezintă acel segment al pieței de capital în care sunt puse la dispoziția investitorilor noile emisiuni de instrumente financiare. Societățile comerciale, guvernul sau instituțiile din sectorul public pot obține finanțare prin vânzare de noi instrumente financiare. Piața secundară reprezintă piața în care se tranzacționează instrumentele financiare deja emise.

2. Care este oferta pieței de capital?

Produsele oferite de piața de capital se numesc instrumente financiare. Puteți cumpăra aceste produse în scopul obținerii de profituri viitoare. Trebuie să rețineți că acestea depind de o serie de factori denumiți factori de risc. Instrumentele financiare sunt reprezentate de diverse forme de dețineri ce pot fi tranzacționate cu ușurință pe piața de capital, de exemplu: acțiuni, obligațiuni, titluri de stat, alte tipuri de titluri de valoare (respectiv drepturi aferente deținerilor de acțiuni), instrumente financiare derivate (contracte futures și opțiuni), unități de fond etc.

3. Care sunt principalele tipuri de instrumente în care poți investi?

3.1 Acțiunile sunt titluri de valoare emise de societățile comerciale. O acțiune reprezintă o parte din capitalul unei societăți, divizat în părți egale. Veniturile obținute din acțiuni poartă denumirea de dividende (și reprezintă cota parte din profiturile care nu sunt reinvestite, la care deținătorul de acțiuni este îndreptățit), iar persoanele care dețin acțiuni sunt numiți acționari. În cazul în care deții acțiuni într-o societate, ești îndreptățit și la o cotă parte din valoarea societății respective, în situația în care aceasta face obiectul procedurii de lichidare. Acțiunile pot conferi sau nu drept de vot, ceea ce înseamnă că acționarul poate să nu dețină dreptul de a vota în cadrul Adunării Generale a Acționarilor (AGA) sau cu privire la administrarea societății.

3.2 .Obligațiunile sunt titluri de creanță prin care emitentul autorizat se împrumută de la deținătorii de obligațiuni și care este obligat să ramburseze valoarea obligațiunii și dobânda aferentă (numită cupon) la o dată viitoare denumită scadență. Obligațiunea reprezintă, de fapt, un împrumut sub formă de titlu de valoare, dar sub o altă denumire: emitentul de obligațiuni este echivalentul debitorului, deținătorul de obligațiuni este echivalentul creditorului, iar cuponul reprezintă dobânda. În momentul în care cumperi obligațiuni, în fapt, împrumuți bani unui emitent care poate fi o autoritate publică sau o societate comercială. În contul acestui împrumut, emitentul îți va plăti o anumită rată a dobânzii pe întreaga durată de viață a obligațiunii (până la scadență), iar la scadență ți se va returna și valoarea obligațiunii. Atât obligațiunile, cât și acțiunile sunt titluri transferabile, diferența diferența dintre cele două fiind aceea că acționarii sunt deținătorii ai unei cote parte din societatea respectivă, iar deținătorii de obligațiuni sunt creditori ai societății emitente. Tipurile de obligațiuni pentru care poți opta pe piața de capital din România sunt: obligațiunile corporative, municipale și internaționale. Obligațiunile coporative sunt obligațiuni emise de societățile comerciale. Obligațiunile municipale sunt titluri de creanță emise de autoritățile locale, regionale și de alte organisme guvernamentale în scopul atragerii de fonduri cu utilitate publică. Obligațiunile internaționale sunt obligațiuni emise într-un anumit stat de către entități din afara statului respectiv.

3.3 Drepturile aferente deținerilor de acțiuni (drepturi de preferință și drepturi de alocare). Drepturile de preferință sunt instrumente financiare care conferă acționarilor dreptul de a subscrie acțiuni nou emise înainte ca respectivele acțiuni să fie oferite spre subscriere altor acționari sau unor părți terțe. Drepturile de preferință sunt tranzacționate separat de acțiunile pe care acționarii au dreptul să le subscrie. Drepturile de alocare sunt valori mobiliare negociabile emise pe termen scurt și care atestă dreptul deținătorului de a primi acțiuni în momentul în care acțiunile societății sunt admise la tranzacționare pe piața de capital.

3.4 Titlurile de stat sunt instrumente financiare care atestă datoria publică, constituind împrumuturile statului pe diferite termene (scurt, mediu sau lung), în monedă națională sau în valută, fiind purtătoare sau nu de dobândă. Prin intermediul acestor instrumente financiare, statul contracarează un împrumut pentru finanțarea diferitelor proiecte proprii, a deficitului bugetului de stat, a datoriei publice, pentru susținerea balanței de plăți sau pentru consolidarea rezervei valutare.

3.5 Unitățile de fond sunt instrumente financiare emise de organisme de plasament colectiv (OPC), la un preț stabilit în funcție de valoarea activului net al organismului respectiv.

3.6 Instrumente financiare derivate sunt contracte financiare a căror valoare este determinată de fluctuațiile activului suport care poate fi o acțiune, un indice bursier, rata dobânzii, rata de schimb etc. Aceste instrumente pot fi utilizate pentru a administra riscurile, pentru a reduce costurile sau pentru a maximiza profitul. Instrumenetele financiare derivate utilizate cel mai frecvent sunt contractele futures și opțiunile. Constractele futures și opțiunile sunt contracte standartizate care se referă la cumpărarea sau vânzarea unui anumit activ suport la o dată viitoare stabilită și la un preț prestabilit. Data viitoare este denumită data livrării sau data decontării finale. Prețul prestabilit se numește prețul futures. Prețul activului suport la data livrării se numește preț de decontare. Un contract futures conferă deținătorului obligația de a cumpăra sau vinde, în timp ce, în cazul opțiunii, deținătorul, deținătorul are dreptul, dar nu și obligația de a cumpăra sau vinde. Astfel spus, deținătorul unei opțiuni poate exercita contractul, în timp ce părțile implicate într-un ”contract futures” sunt obligate să exercite contractual la data decontării.