Rolul managerului în economia de piață

Argument

Managementul modern implică un mare număr de abilităţi şi orientări, dintre care multe presupun abilităţi legate de statistică, utilizarea tehnologiei informaţiei, contabilitate şi matematică. Managementul pune accent pe rezolvarea raţională a problemelor şi pe gândirea logică. Cum managementul implică în mod necesar oameni, este de o mare importanţă deţinerea de abilităţi interpersonale abilitatea de a lucra cu indivizii, dar şi cu echipe de lucru. Pentru a avea succes, un manager trebuie să îndeplinească mai multe roluri şi funcţii.

Domeniul managementului se intersectează cu un mare număr de discipline ştiinţe sociale, logică, filozofie, matematică, tehnologie informatică, relaţii internaţionale, lingvistică şi cultură. Pentru a fi bine pregătit, viitorul manager are nevoie de un bagaj bogat de cunoştinţe din domenii variate şi de abilităţi care să îi permită să îndeplinească o serie de funcţii; toate acestea îl vor ajuta să îşi îmbunătăţească din punct de vedere calitativ deciziile şi abilităţile.

Orice societate sau cultură prezintă diverse forme de organizaţii sociale, politice sau economice care necesită management şi manageri. La nivel naţional, rolul de manageri îl îndeplinesc preşedinţii, regii, cancelarii etc.

Sociologul şi economistul german Max Weber a urmărit evoluţia organizaţiilor de la conducerea despotică până la birocraţiile moderne. Organizaţiile, administrate iniţial de către clasele favorizate, ai căror membri se bucurau de legături familiale avantajoase, au ajuns să fie conduse de un grup de oameni care se bazează pe competenţele lor în rezolvarea problemelor. Majoritatea organizaţiilor occidentale funcţionau, la începutul secolului al XX-lea, ca birocraţii raţionale. Noţiunile referitoare la management au început să se dezvolte şi au devenit subiecte de cercetare abia în anii 1900.

Perioada de tranziţie înseamnă revenirea, după aproape o jumătate de secol, de la o economie în exclusivitate centralizată, la o economie liberă, concurenţială, în care piaţa se reglează după cerere şi ofertă. Este o perioadă de schimbare în toate planurile vieţii sociale, economice, culturale şi politice, în care persistă incertitudinile. În aceste condiţii, factorul economic este cel mai afectat de aceste schimbări.

Astfel, atât la nivel macro cât şi microeconomic, rolul managementului performant este esenţial în dezvoltarea pe toate planurile a firmelor. El poate răspunde multor întrebări şi poate face faţa problemelor complexe cu care se confruntă firmele.

În toate ţările dezvoltate, managementul este situat pe acelaşi plan cu tehnica nouă care, oricât de performanţă ar fi, eficienţa ei nu poate fi valorificata decât printr-un management corespunzător. Astfel, managementul este un concept global care, deşi este susţinut de ştiinţă, tehnologie, cultură, inteligenta, raţiune şi spirit, realitatea este prea complexă pentru a putea fi tratată cu rigoare şi precizie ştiinţifică.

Lucrarea următoare va urmări să prezinte diferitele roluri şi funcţii ale managementului modern, şi vom stabili că noţiunea de management desemnează atât proceduri raţionale sistematice, cât şi abilitatea de a lucra cu indivizii şi cu grupurile.

Cap. 1 Managerii

1.1 Tipuri de manageri

Analiza evoluţiei mai multor firme aratã cã acestea sunt organizate pe diferite structuri: un manager cu mai mulţi subordonaţi sau o echipã de manageri cu mai mulţi subordonaţi. Dezvoltarea diferitelor tipuri de manageri s-a efectuat ca urmare a acestei evoluţii. De exemplu, în figura este ilustrat cazul unei organizaţii cu un manager şi mai mulţi subordonaţi.

În acest caz, managerul îşi asumã toate funcţiile managementului. Dacã firma are succes, managerul tinde sã-şi lãrgeascã gama de activitãţi şi sã obţinã mai multe pieţe de desfacere. Munca sa devine atât de complexã, încât nu mai poate sã facã faţã singur. Poate recurge la soluţia din figura de mai jos. în care încredinţeazã munca de supervizare a subordonaţilor altor manageri de producţie, marketing etc.

Structura poate deveni mai complexã atunci când existã, între manageri, relaţii şi verticale şi orizontale. Din punct de vedere al poziţiei ocupate în ierarhia conducerii, aşa cum se aratã în schema din figura., existã trei categorii de manageri.

I. Managerii din prima linie managerialã coordoneazã munca unui personal ce nu este el însuşi manager. Cei ce se gãsesc pe acest nivel au diferite denumiri: supervizor, manager, şef de secţie, maistru, şef birou etc.

Subordonaţii primei linii manageriale sunt muncitori, vânzãtori, contabili sau cercetãtori-proiectanţi, dupã felul activitãţii - producţie, marketing, finanţe sau cercetare-proiectare. În cele mai multe cazuri, managerii plasaţi pe acest nivel sunt responsabili cu munca de bazã a organizaţiei pe care trebuie sã o punã de acord cu planurile primite de la superiori. Ei sunt zilnic sau aproape zilnic în relaţie directã cu subordonaţii lor, de abilitatea lor depinzând munca cu aceştia. Prima linie managerialã formeazã conducerea operativã a organizaţiei.

II. În majoritatea organizaţiilor, managerii nivelului II sunt cunoscuţi sub numele de manageri de departament, manageri uzinali sau directori de operaţii. Ei planificã, organizeazã, comandã şi controleazã activitatea altor manageri, dar şi ei sunt subordonaţii unui nivel managerial superior. Ei formeazã conducerea tacticã, fiecare manager coordonând activitatea unei subunitãţi a organizaţiei.

III. La nivelul III se gãsesc puţini oameni, incluzând în mod obişnuit pe preşedintele firmei şi vicepreşedinţii. Ei sunt responsabili de performanţele întregii organizaţii şi rãspund în faţa proprietarilor. Aceşti manageri depind, totuşi, de munca tuturor subalternilor lor, de felul în care se îndeplinesc obiectivele organizaţiei. Ei formeazã conducerea strategicã, cea care decide în probleme mari şi pe termen lung ale firmei, cum ar fi dezvoltarea acesteia prin crearea de noi capacitãţi, penetrarea de noi pieţe etc.