Rolul și Locul Motivării în Managementul Firmelor Private

Cap.1 Rolul și locul motivării in managementul firmelor private

1.1 Definiția managementului

Managementul ca stiința s-a conturat relativ, recent ca raspuns la stringentele necesității ale practicii sociale, prin eforturile susținute de un numar mare de specialisti din intreaga lume. Managementul firmelor, rezidă in studierea proceselor si relațiilor de management din cadrul lor, in vederea descoperirii legitaților si principiilor care le guverneaza si a conceperii de noi sisteme, metode, tehnici și modalitați de conducere, de natura sa asigure obținerea si cresterea competitivității.

Managementul este un proces conștient de coordonare a acțiunilor individuale și de grup pentru realizarea obiectivelor firmei, într-un mod favorabil pentru o mare parte a societății.

1.2 Managementul resurselor umane

Mangementul Resurselor Umane ar putea fi definit ca un complex de măsuri concepute interdisciplinar, cu privire la recrutarea personalului, selecția, încadrarea, utilizarea prin organizarea ergonomica a muncii, stimularea materială si morală pana in momentul încetării contractului de munca. Finalitatea activității managementului de resurse umane constă in primul rand in „a face angajații asa cum iși doreste organizația dar si a face organizația asa cum isi doresc angajații, astfel incat organizaîia sa isi atingă obiectivele”.

În condiţiile actuale, în care fenomenul de internaţionalizare a firmelor se îndreaptă spre o globalizare a activităţii acestora, selectarea şi pregătirea forţei de muncă din cadrul acestor companii capătă valenţe noi, de o importanţă deosebită.

Modul în care sunt privite resursele umane s-a revizuit în prezent, de la considerarea angajaţilor ca simple mijloace pentru atingerea scopurilor propuse trecându-se la considerarea acestora ca fiind însăşi organizaţia respectivă. Tot mai mulţi manageri acordă o atenţie specială factorului uman şi elaborării unor sisteme de resurse umane eficiente care să permită susţinerea tuturor celorlalte procese existente în cadrul companiei.

Dintre toate procesele de resurse umane care pot fi dezvoltate în cadrul organizaţiilor, procesul de motivare ocupă un loc central deoarece, într-o măsură sau alta, toate celelalte derivă din buna funcţionare a acestuia. Dezvoltarea oricărei organizaţii depinde în cea mai mare măsură de modul în care angajaţii se dezvoltă, fără o motivare adecvată a acestora compania neavând şanse să reuşească în realizarea misiunii propuse.

Oamenii sunt cea mai importantă categorie de active de care se poate folosi o intreprindere. De fapt, nici o organizaţie nu poate exista fără resursele umane care o alcătuiesc.Paradoxal insă,oamenii sunt totodată şi singurul activ care poate acţiona impotriva scopurilor organizaţiei.

1.3 Motivarea personalului

1.3.1 Definiții si tipuri de motivare

„Unui om este mult mai uşor să-i dezvolţi calităţile decât să-i înlături defectele; Cultivă-i omului calităţile, ca să-şi inunde defectele”.

Cuvântul motivație este cel mai adesea folosit pentru explicarea comportamentului oamenilor. Succesele unui sportiv se spune ca sunt datorate motivării sale ridicate, în timp ce un student care evită munca (sub forma efortului intelectual si al atitudinii participative la actul de transfer si aprofundare de cunoștințe si informații), se spune ca nu este motivat (sau că este motivat sa nu munceasca) (este interesant ca, în lipsa unei motivații pozitive, se dezvoltă, fara prea mare efort, o motivație negativă).

Putem defini motivația ca un proces intern, individual, introspectiv,care energizeaza, direcționează si susține un anume comportament.Motivația este o "forță" personală care determină un anume comportament.

Motivarea reprezintă procesul prin care angajaţii sunt directionaţi să lucreze în vederea atingerii obiectivelor stabilite ale organizaţiei, modul în care se realizează această motivare fiind înteles în mod diferit de angajaţi datorită viziunii subiective a fiecărui individ în parte, sau cu alte cuvinte, voinţa angajatului de a depune un efort pentru realizarea obiectivelor organizaţiei concomitent cu satisfacerea unor nevoi individuale.

Motivarea complexă a personalului

Motivarea în sens restrâns constă in corelarea necesităţilor, aspiraţiilor şi intereselor personalului din cadrul organizaţiei cu realizarea obiectivelor şi exercitarea sarcinilor, competenţelor si responsabilităţilor atribuite in cadrul organizaţiei.

Motivarea în sens larg rezidă in ansamblul de decizii şi acţiuni prin care se determină stakeholderii firmei să contribuie direct si indirect la realizarea de funcţionalităţi şi performanţe de ansamblu superioare, pe baza corelării intereselor acestora in abordarea

şi realizarea obiectivelor organizaţiei şi ale subsistemelor sale.

Tipul de motivare desemneaza ansamblul de motivatii, delimitate in functie de anumite criterii, folosite in mod repetat de manageri intr-o optica specifica, care se bazeaza, constient

Într-un sens mai larg, motivaţia înglobează nevoi, interese, intenţii, tendinţe sau idealuri care stau la baza condiţiei umane şi care susţin realizarea anumitor acţiuni, fapte sau atitudini. Motivaţia este o stare interioară, o dorinţă puternică ce pune în mişcare un individ în vederea atingerii unui anumit obiectiv. Între motivaţie şi performanţă există o relaţie de condiţionare reciprocă. Spre deosebire de bani, materii prime sau alţi factori de producţie, oamenii reprezintă pentru firmă mult mai mult.Sistemul lor de nevoi, de valori, gradul lor de motivaţie şi satisfacţie vor determina întotdeauna performanţele individuale şi organizaţionale.

Funcţia de motivare are drept scop stimularea angajaţilor în obţinerea de performanţe. Ea începe cu recunoaşterea faptului că indivizii sunt unici şi că tehnicile motivaţionale trebuie să se adapteze la nevoile fiecărui individ.

Definirea tipului de motivare

In esenţă prin tip de formă de motivare desemnăm ansamblul de motivaţii,delimitare in funcţie de anumite criterii, folosite in mod repetat de manageri intr-o optică specifică, care se bazează conştient sau incoştient, pe anumite ipoteze privind condiţionarea motivaţională a performanţelor salariaţilor şi organizaţiei.

1. Motivarea pozitivă are in vedere creşterea eforturilor şi contribuţiei personalului la realizarea obiectivelor firmei, pe baza amplificării satisfacţiilor sale din participarea la procesul muncii ca urmare a realizării sarcinilor atribuite, in condiţiile in care nivelul obiectivelor şi sarcinilor de realizat este accesibil majorităţii salariaţilor, iar motivaţiile

utilizate preponderent asigură creşterea veniturilor salariaţilor, a moralului şi statutului lor

corespunzător aşteptărilor acestora. Motivarea pozitivă, prin numeroasele satisfacţii pe care

le generează, contribuie la instaurarea unui moral ridicat şi la dezvoltarea individuală a salariaţilor, la conturarea unui climat organizaţional propice muncii şi performanţelor ridicate in organizaţie.

Din definirea motivării pozitive rezultă cele două caracteristici definitorii:utilizarea preponderentă a motivaţiilor generatoare de satisfacţii sporite la salariaţi: măriri de salarii, prime, cote părţi din profit, mulţumiri, laude, acordare de titluri,promovări).performanţele previzionate deşi implică, de regulă, un progres faţă de perioada anterioară, sunt realizabile de către majoritatea salariaţilor, generand incă de la inceput aşteptări rezonabile şi optimiste la aceştia.