Salariul - Pezentare Generală Concepte Privind Salariul

Folosit iniţial pentru a desemna suma de bani pe care o primeau soldaţii romani pentru a-şi cumpăra sarea (salarium), termenul de salariu a primit ulterior sensul de venit al unei persoane care munceşte pentru altcineva, faţă de care e dependent juridic sau economic.

De-a lungul secolelor, noţiunea de salariu şi-a modificat şi diversificat semnificaţia.

Clasicii economiei politice considerau salariul un venit ce recompensează munca, mărimea acestuia oscilând în jurul nivelului natural.Substanţa salariului şi mărimea lui erau explicate prin ceea ce economiştii clasici au numit teoria costului formării resurselor de muncă. Într-o asemenea optică salariul este definit ca suma de bani prin care se asigură strictul necesar pentru intreţinerea salariatului şi a familiei sale.

În a doua jumatate a secolului al XIX-lea, ştiinţa economica în ansamblul ei s-a rupt de analiza clasică a salariului. În concepţia marxistă, salariul era forma principală a produsului necesar, respectiv forma transformată a valorii forţei de muncă. Determinarea salariului rezultă din confruntarea dintre clasa muncitoare şi clasa capitaliştilor, aceasta insuşindu-şi plusvaloarea.

Economiştii neoclasici au susţinut şi au căutat să demonstreze că natura salariului ţine de modul de confruntare dintre cele două pieţe ale forţei muncii: cererea şi oferta de muncă. Fie că reprezintă costul mijloacelor de subzistenţă, fie că reprezintă eficienţa capitalului uman sau productivitatea muncii, salariul exprimă unitatea dintre forţele concurenţiale ale pieţei.

S-a constatat că salariul se adaptează foarte lent la dinamica cererii şi ofertei de muncă, că acesta este preţul cel mai rigid. Rigiditatea salariului se manifestă numai în sensul pierderii capacitatii lui de a se modifica “în jos” nu însă şi “în sus”. Încercând o analiză critică a teoriei noeclasice asupra salariului, J.M. Keynes a demonstrat ca salariul este mult mai puţin rigid, iar cererea şi oferta de muncă pot fi explicate numai ca “produse derivate” ale pieţei bunurilor de consum personal şi investiţional. Cererea şi oferta de muncă sunt determinate de cererea şi oferta de astfel de bunuri. Deci natura salariului, mai ales a celui real, reflectă nu numai confruntarea de pe piaţa muncii, ci şi pe cea de pe celelalte pieţe.

Recunoscut pretutindeni ca formă principală de venit, salariul beneficiază ĩn prezent de o tratare amplă, însă mult mai controversată. În prezent, sensul general dat salariului este cel de venit al celei mai mari părţi a populaţiei ocupate ĩn ţările dezvoltate economic.

În cea ce priveşte explicarea naturii salariului, predominantă este optica neoclasică. Dar tratarea problemelor multiple şi complexe privind această formă de venit cuprinde în mod inevitabil idei şi teoreme emise în cadrul celorlalte sisteme de gândire economică: keynesismul, institutionalismul, radicalismul.

Teoria dualistă a salariului şi a mărimii sale reflectă situaţia reala a determinării salariului, concomitent, prin costul forţei de muncă şi prin productivitatea marginală a muncii. Salariul depinde de contactul făcut între cele doua forţe ale pieţei muncii, ala căror interese nu sunt identice.

Tot mai mulţi autori explică natura salariului şi mărimea lui prin formarea capitalului cultural, care, la randul lui, se formează pe baza şi prin intermediul capitalului economic. Deoarece ceea ce se închiriază este priceperea salariatului, cunoştinţele sale formate pe baza investiţiilor în educaţie, astfel capitalul economic devine capital cultural. Salariul apare, deci, ca plată pentru utilizarea capitalului cultural. Teoria capitalului uman reprezintă o variantă evoluată a teoriei capitalului cultural privind natura salariului.Capitalul uman este stocul de experienţă şi informaţie acumulat de potenţialul salariat.Acestea sunt investiţii valoroase pentru venitul sau potenţial viitor.

Salariul trebuie să fie explicat atât pe baza condiţiilor de formare a ofertei de muncă şi de formare a cererii de muncă, adică pe baza teoriei funcţional-economice a formării veniturilor fundamentale, cât şi pe baza contextului social-economic în care funcţionează piaţa muncii, inclusiv pe baza rolului instituţiilor şi organizaţiilor existente.

Într-un astfel de cadru general, salariul este venitul prin care se remunerează munca salariată în întreprinderi şi administraţii. El nu este o remuneraţie oarecare a muncii, ci numai un mod special de recompensare, adică preţul unei munci închiriate şi întrebuinţate de un întreprinzător, de un agent economic, pe bază de contract.

Combinându-se optica salariului-venit cu cea a salariului-cost, pe fundalul salariului-preţ, au fost creaţi şi se folosesc numeroşi termeni derivaţi: salariul direct, salariul indirect, salariul de bază, salariul brut,salariul net, salariul colectiv, salariul minim garantat.

Aceşti numeroşi termeni pun în evidenţă opticile diferite din care este privit salariul, dar şi aportul tuturor şcolilor de gândire economică la clarificarea lui.

Salariul direct exprimă remuneraţia efectivă primită de salariat corespunzator cu cantitatea de muncă prestată şi cu efectele ei. Este format din salariul net şi din sumele ce se cuvin salariatului drept concediu legal şi al 13-lea salariu.

Salariul indirect este acea fracţiune a salariului-cost, care este plătită familiei salariatului în funcţie de alte criterii decât consumul efectiv de muncă