Sănătate și securitate în muncă

1. Accidentele de muncă - o problema stringentă în România

Conform unui studiu efectuat de Institutul Național de Statistică, afecţiunile profesionale şi accidentele de muncă reprezentau motivul de îmbolnavire pentru aproximativ 40% din persoanele care se confruntau cu probleme de sănătate. Aşadar, problema accidentelor de muncă este o problemă stringentă în societatea românească, putând fi cauzată de surse diverse, una dintre ele fiind chiar neglijenţa sau lipsa de interes a angajatorilor şi a angajaţilor faţă de protecţia muncii.

Statisticile Uniunii Europene, cu toate deficienţele generate de incompleta comparabilitate a datelor, au relevat faptul că, în cursul unui an al deceniului precedent, din 120 de milioane de persoane angajate în cele 15 state membre, aproximativ 5 milioane au suportat un accident de muncă în urma căruia s-a ajuns la o incapacitate temporară de muncă mai mare de trei zile. Anual, în aceste ţări circa 6.000 de accidente de muncă se soldează cu decesul lucrătorului.

Fiecare accident înseamna suferinţe fizice si psihice, pierderi de venituri pentru cei implicaţi - victime, familie, prieteni -, dar şi o pierdere de timp de muncă pentru firma în care are loc evenimentul şi pentru societate. La nivel mondial, investigaţiile efectuate de Biroul Internațional al Muncii indică un cost direct al accidentelor şi bolilor profesionale de aproximativ 1% din produsul naţional brut, în timp ce pierderile totale cauzate de aceste evenimente totalizează, în ţarile dezvoltate, 2-4% din produsul naţional brut.

Prevenirea eficientă a accidentelor şi a bolilor profesionale se poate realiza numai printr-o politică adecvată, care să aibă în vedere îmbunătăţirea continuă a performanţei şi integrarea managementului de securitate şi sănătate în muncă în managementul strategic al firmei.

Construirea şi implementarea unui sistem performant al managementului securitaţii şi sănătaţii în muncă necesită obligatoriu cunoştinţe fundamentale în două domenii: ştiinţa managementului şi protecţia muncii. Primele îl înzestrează pe specialistul care are drept sarcină conceperea sistemului cu instrumentele necesare unei conduceri moderne, ştiinţifice. Al doilea grup de cunostinţe îi oferă informaţiile necesare pentru a plasa unitatea pe cea mai înaltă treaptă a evoluţiei protecţiei muncii, folosindu-se de instrumentele respective.

1.1. Clasificarea accidentelor de muncă

În conformitate cu Legea protecţiei muncii, accidentele de muncă, în raport cu urmările produse, se clasifică astfel:

1. Accidente care produc incapacitate temporară de muncă (ITM):

Accidentul care produce ITM determină întreruperea activităţii lucrătorului pe o anumită perioadă, cu o durată de cel puţin trei zile calendaristice consecutive, confirmată prin certificat medical ca fiind urmare a accidentului produs.

Perioada de ITM se calculează prin însumarea numarului de zile calendaristice consecutive acordat imediat după producerea accidentului, prin certificatul/certificatele medicale, începând cu prima zi şi terminând cu ultima zi înscrisă în acestea.

În cazul în care accidentatul şi-a reluat activitatea după o perioadă de ITM şi ulterior apar consecinţe asupra sănătaţii victimei, confirmate prin act medical ca fiind urmare a accidentului suferit, accidentatul va beneficia în continuare de drepturile ce decurg dintr-un accident de muncă;

2.Accidente care produc invaliditate (INV):

Accidentul care produce INV determină pierderea totală sau parţială a capacităţii de muncă, acest lucru fiind confirmat prin decizie de încadrare într-un grad de INV, emisă de organele medicale în drept.

În situaţia în care, la momentul producerii accidentului, consecinţa acestuia este o infirmitate evidentă (de exemplu, un braţ smuls din umar), evenimentul va fi declarat ca accident cu urmări de INV numai după emiterea deciziei de INV de către organele medicale;

3.Accidente mortale:

Accidentul de muncă mortal presupune decesul accidentatului imediat sau după un interval de timp, dacă acesta este confirmat, în baza unui act medico-legal, ca fiind urmare a accidentului suferit;

4. Accidente colective - dacă au fost accidentate cel puţin trei persoane, în acelaşi timp şi din aceleaşi cauze, în cadrul aceluiaşi eveniment.

Altă clasificare a accidentelor de muncă:

1. După numărul persoanelor afectate: accident individual și colectiv;

2. După urmările asupra victimei: accidente care produc incapacitate temporară de muncă (maximum 30 de zile), accidente care produc invaliditate şi accidente mortale;

3. După natura cauzelor directe: accidente mecanice, electrice, chimice, termice, prin iradiere sau combinate;

4. După natura leziunilor: contuzii, plăgi, înţepături, taieturi, striviri, arsuri, entorse, fracturi, amputări, intoxicaţii, electrocutări, insolaţii, leziuni multiple;

5. După locul leziunii: la cap, la trunchi, la membrele superioare sau inferioare, cu localizări multiple;

6. După momentul în care se resimt efectele: cu efect imediat sau cu efect ulterior.

Cauzele producerii accidentelor de muncă pot fi de natura tehnică sau organizatorică, ele pot proveni fie din condiţiile de muncă, fie pot fi cauzate de angajat.

O caracteristică a tuturor accidentelor de muncă este lipsa de legatură între intensitatea cauzelor şi mărimea efectelor. Astfel, unele cauze mici se pot solda cu consecinţe deosebit de grave, în timp ce, în alte cazuri, deficienţele majore de funcţionare a sistemului om-masină-mediu pot să conducă la accidente mai puţin grave.