Selecția resurselor umane la SC Praktiker SRL

Argument

Resursele de muncă au un caracter profund economic, fiind legate de capacitatea omului de a munci, spre deosebire de resursele umane, care îşi afirmă un caracter dual – economic şi social.

Orice activitate economică implică atragerea, combinarea şi consumarea, în anumite cantităţi, a factorilor de producţie (munca, natura şi capitalul). Considerată a fi factorul activ şi determinant al producţiei, munca nu poate lipsi din nici o activitate desfăşurată de oameni. Ea este o activitate conştientă, exclusiv umană, creatoare de bunuri economice şi de valoare nouă.

Munca, aşa cum se înfăţişează ea în realitate, nu este decât forţa de muncă în acţiune, materializarea capacităţii omului de a munci.

Ceea ce face posibilă munca este forţa de muncă. Între cele două noţiuni nu se poate pune semnul egalităţii. Conceptul de forţă de muncă desemnează totalitatea aptitudinilor fizice şi intelectuale pe care le posedă organismul, personalitatea vie a omului, şi pe care omul le pune în funcţiune atunci când produce valori de întrebuinţare de un fel oarecare (Karl Marx). Aceste aptitudini există în mod latent, ca potenţial. Ele se manifestă, devin reale, doar într-o activitate concretă, care este munca.

Rezultă, deci, că muncă fără forţă de muncă nu poate exista; situaţia opusă, forţă de muncă fără muncă, poate să existe. Dovada o constituie şomerii, care au aptitudini fizice şi intelectuale, au capacitate de muncă, deşi nu muncesc.

Pentru ca forţa de muncă să se manifeste, să intre în acţiune şi munca să devină o realitate este necesară îndeplinirea unei condiţii hotărâtoare: este vorba despre existenţa mijloacelor de producţie. Doar unirea forţei de muncă cu mijloacele de producţie creează posibilitatea desfăşurării muncii. Între aceste două elemente indispensabile oricărui proces de muncă, forţa de muncă este cea mai importantă, fiind singurul element activ, creator de bunuri şi valoare nouă. În absenţa forţei de muncă toate celelalte elemente materiale, mijloacele de muncă şi obiectele muncii, rămân neînsufleţite.

Selecţia resurselor umane este ansamblul activităţilor care are ca rezultat alegerea celui mai potrivit candidat pentru a ocupa un post vacant, pe baza unei examinări care se defăşoară conform unor cerinţe empirice (ţinând cont de diplome, recomandări şi impresii) sau ştiinţifice (ţinând cont de aptitudinile şi capacitatea de muncă dovedite prin probe complexe de verificare).

Activitatea de selecţie profesională, realizându-se la nivelul întreprinderilor, de către specialiştii laboratoarelor de psihologie, pretinde o analiză atentă a profesiunilor care se practică în unităţile respective, stabilind o concordanţă între caracteristicile acestor profesiuni şi posibilităţile de ordin fizic, psihic şi informaţional pe care le prezintă candidaţii.

Strategia de selecţie presupune :

- definirea riguroasa a criteriilor ;

- stabilirea tehnicilor şi metodelor de colectare a informaţiilor ;

- folosirea informaţiilor în procesul de selecţie ;

- evaluarea rezultatelor şi a eficienţei selecţiei.

Selecţia profesională nu reprezintă numai verificarea iniţială, pe baza examenului psihologic, a unor candidaţi pentru anumite posturi de muncă. La început ea ajuta angajarea în producţie. Dar verificarea acestui diagnostic este ulterior absolut necesară, prin studierea comportamentului individului faţă de mediul fizic, real, faţă de climatul psihosocial, faţă de colectivul de muncă unde lucrează muncitorul seleţionat, reacţiile sale faţă de sarcinile profesionale, rezultatele muncii, modificarea eventuală a intereselor, a aptitudinilor etc.