Servicii Publice Locale

1. Noţiunea de serviciu public

Termenul de serviciu public “este utilizat atât în sens organizatoric, de organism social, cât şi în sens funcţional, de activitate desfăşurată de acest organism”.

Definirea serviciului public obligă la distingerea celor două sensuri ale acestuia:

A) primul sens este cel organic, ce desemnează realizatorul activităţii de interes public, un organism, o persoană juridică, publică sau privată.

B) al doilea sens, este cel material, prin care este desemnată activitatea desfăşurată de realizatorul acesteia

Duguit aprecia că “într-un serviciu public sunt înglobate trei elemente: o misiune considerată ca obligatorie pentru stat, un număr de agenţi instituiţi pentru a îndeplini această misiune, bunuri şi fonduri afectate pentru realizarea acestei misiuni” , iar Jeze susţinea că “serviciile publice sunt numai elemente de interes general pe care guvernanţii unei anumite ţări, la un moment dat, au decis să le satisfacă prin intermediul unui serviciu public.”

Jurisprudenţa a fost cea care a conturat “ elementele specifice unui serviciu public”:

• elementul organic, conduce la definiţia organică a serviciului public-ansamblu de agenţi şi mijloace pe care o persoană publică le foloseşte pentru un scop bine definit;

• elementul material-în sens material sau funcţional, serviciul public reprezintă o activitate de interes general asigurată de administraţia publică

• elementul juridic- serviciul public presupune un anumit regim juridic, un ansamblu de procedee derogatorii de la dreptul comun. Altfel spus, o activitate reprezintă un serviciu public daca este supusă regimului juridic de serviciu pblic.

Grupând cele 3 elemente, serviciul public apare ca o activitate de interes general, asigurată de catre o persoană publică prin proceduri derogatorii de la dreptul comun.

2. Aspecte generale privind serviciile publice locale

O categorie distinctă de servicii publice o reprezintă serviciile publice locale. Acestea au apărut ca rezultat al descentralizării şi aplicării principiului subsidiarităţii, în sensul că nevoile unei colectivităţi locale trebuie să fie făcute prin servicii organizate de către acea colectivitate.

Pentru existenţa unor astfel de servicii este necesar un cadru legislativ care să definească:

-autorităţile organizatoare ale serviciului;

-modalităţile posibile de organizare;

-obligaţiile de tip serviciu public care trebuie satisfăcute de operatorii care le au în sarcină (de exmplu, întreţinerea serviciului in anumite condiţii);

-modalităţile de finanţare;

-modul de exercitare a actului de reglare, şi, în special, existenţa unei autorităţi independente, cu misiuni clar precise în ceea ce priveşte reglarea serviciului (cum se împart responsabilităţile la anumite niveluri: puteri centrale, autorităţi locale, autorităţi regulatoare, oficii ale concurenţei);

-modalităţi de informare ale beneficiarilor şi ale autorităţilor publice.

3. Locul de realizare a serviciilor publice locale

Serviciile publice locale sunt legate de colectivităţile locale şi de ansamblul de persoane reunite pentru a trăi şi/sau acţiona în vederea realizării unui scop comun, indiferent dacă acest scop a fost folosit in mod voluntar de persoanele respective sau le-a fost impus. Potrivit opiniei specialiştilor “criteriul conşiinţei apartenenţei şi scopul comun reprezintă fundamentul pentru recunoaşterea unei colectivităţi”.

Colectivităţile pot fi clasificate în teritoriale sau geografice, de interese sau contractuale.

Cu privire la nivelul local de administrare trebuie precizat că la nivelul unui stat pe langa interese generale, comune tuturor, există şi interese ale unor colectivităţi specifice.

Interesele comune ale unei colectivităţi nu au întotdeuna aceeaşi întindere, întrucât pot exista interese generale ale statului, dar şi interese ale unor judeţe, după cum pot exista interese ale unor comune sau a unei singure comune.

Potrivit acestei opinii nivelul local cuprinde municipiile, oraşele şi comunele, fiind diferit de nivelul judeţean.

În doctrina românească colectivităţile locale sunt concepute în două moduri de organizare:

a) colectivităţile locale sunt desmembrăminte ale statului, creaţii ale legii pentru scopuri administrative, ca simple circumscripţii teritoriale ridicate la rangul de persoane juridice şi învestite cu anumite drepturi de către puterea centrală;

b) colectivităţile locale sunt private ca societăţi naturale, la originea lor concomitente sau anterioare statului, care se bucură de drepturi pe care statul le-a recunoscut mai cu seamă decât le-a atribuit.

Unii autori disting între colectivităţile locale şi cele teritoriale, considerînd că primele le înglobează pe celelalte, dar majoritatea autorilor le consideră sinonime.

Aşadar, în contextul acestei lucrări, serviciile publice locale sunt cele de la nivelul colectivităţilor locale din comune, oraşe şi municipii. Aceste colectivităţi locale beneficiază de personalitate juridică, dispun de autorităţi administrative proprii, supravegherea lor se realizează de către autorităţi, prin intermediul unor forme de control stabilite de lege.