Serviciul de Furnizare a Energiei Electrice România Si Elveția

I. Introducere

„Pentru lumea modernă, electricitatea este un produs vital, reprezentând factorul cheie în procesul industrializării şi motorul creşterii şi dezvoltării economice”. 1

Asigurarea cu energie electrică a consumatorilor (fie ei casnici, mari sau mici) este un serviciu public, care cade în sarcina administraţiei locale.

Autorităţile publice alese sunt responsabile în faţa cetăţenilor cu privire la modul în care gestionează energia, sub orice formă.

Rolul de protectorat al cetăţeanului consumator, asumat de puterea publică, este evident în special sub două aspecte:

- dreptul cetăţeanului consumator de a primi serviciul solicitat;

- dreptul cetăţeanului consumator la echitate tarifară.

Furnizorul are obligaţia de a livra energia electrică la parametrii –frecvenţă şi tensiune –normali de funcţionare a Sistemului Energetic Naţional, potrivit clauzelor contractuale, şi de a asigura continuitatea în alimentare la marii consumatori, în limitele nivelului de siguranţă înscris în contract. El are deasemenea obligaţia de a presta serviciul în mod nediscriminatoriu.

Productia de energie electrica in Romania a fost de aproximativ 64,7 TWh in anul 2008. carbunele este principala sursa pentru producerea energiei, cu o pondere de 42,5%. Pe locul 2 s-au plasat sursele hidro, cu un procent de 26,4% iar energia din surse nucleare a avansat pe locul 3, cu o pondere de 17,3%.

In anul 2006, productia a fost de 62 TWh . Piata romaneasca de energie electrica este estimate la 1,75 mld euro.

Exportul de energie electrica al României a fost de 3 TWh in anul 2006 si 4 TWh in 2005. Importurile de energie electrica au fost de 2,3 TWh.

II. Furnizarea energiei electrice in Romania

II.1 Cadrul legal

Stabilirea unei pieţe interne a energiei electrice a fost reglementată prin Directiva semnată de miniştrii energiei din ţările membre ale Uniunii Europene, la 20 iunie 1996, la Luxemburg. Crearea pieţei interne a energiei electrice este importantă mai ales pentru creşterea eficienţei producerii de energie electrică şi întărirea siguranţei de alimentare a Uniunii Europene. În acest mod, toţi consumatorii vor putea cumpăra energie în condiţii egale, evitându-se distorsionarea competiţiei în industriile utilizatoare.

Crearea pieţei energiei electrice în Europa va favoriza interconectarea sistemelor energetice. Relaţiile care se stabilesc în cadrul pieţei energiei sunt, înainte de toate, relaţii economice şi sunt guvernate de legislaţia economică generală din fiecare ţară. Pe de altă parte, caracterul specific al acestor relaţii a impus necesitatea unor reglementări speciale.

Pentru furnizorul de energie, decurge obligaţia de a presta serviciul în mod nediscriminatoriu şi în condiţii reglementate. Autoritatea de reglementare poate fi puterea publică însăşi, sau o agenţie specializată, aflată mai mult sau mai puţin sub controlul puterii publice (Leca A. ş.a., 1997).

În „cartea albă” a propunerilor de privatizare a sistemelor energetice din Anglia şi Ţara Galilor, se sublinia faptul că:

- Trebuie avute în vedere, în primul rând, interesele consumatorilor;

- Concurenţa este garanţia cea mai bună pentru interesele consumatorilor;

- Legislaţia trebuie să aibă în vedere protejarea consumatorilor, încurajarea concurenţei, o bună politică a preţurilor;

- Siguranţa alimentării cu energie electrică trebuie să aibă prioritate în decizii;

- Guvernul nu trebuie să se amestece în afacerile comerciale ale societăţilor din domeniul energiei.

Aceste principii au fost înscrise în Legea Energiei Electrice din anul 1989.

Pe primul nivel ierarhic în legislaţia oricărei ţări se află Constituţia. Fără îndoială, prevederile Constituţiei influenţează viitoarele iniţiative legislative. Constituţia este legea fundamentală, cu forţa juridică cea mai mare, având influenţe asupra legislaţiei specifice sectorului energetic. De exemplu, articolul 134 din Constituţia României prevede că „bogăţiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicaţie, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil şi acele care pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorială, resursele zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”. Constituţia prevede obligaţia statului de a asigura: exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional, refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic; crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii.

În România, din anul 1993 a intrat în vigoare noul „Regulament pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice” (HG nr.236/1993). Prevederile acestui regulament se referă la:

- Contractarea energiei electrice

- Realizarea instalaţiilor de alimentare şi utilizare

- Delimitarea instalaţiilor între furnizor şi consumator

- Condiţiile tehnice şi organizatorice referitoare la funcţionarea instalaţiilor de alimentare şi utilizare

- Drepturile şi obligaţiile furnizorilor şi consumatorilor

- Întreruperile şi limitările în furnizarea energiei

- Plata energiei furnizate (principii de tarifare, echipamente de măsurare, facturarea şi încasarea contravalorii energiei livrate).

Integrarea sectorului energetic în structurile europene presupune ca pornind de la volumul, structura şi calitatea potenţialului existent de resurse energetice şi energie şi prin valorificarea tuturor oportunităţilor disponibile, să se realizeze adaptarea treptată la reglementările comunitare prevăzute pentru acest domeniu (Russu C. ş.a., 1996). Viteza armonizării legislaţiei energiei din România cu cea din Uniunea Europeană este determinată de viteza de ansamblu a reformei legislative din ţara noastră. Ratificarea Tratatului Cartei Energiei şi a Protocolului Cartei Energiei privind eficienţa energetică şi aspectele legate de mediu s-a realizat prin promulgarea Legii nr.14 din 3 februarie 1997. Tratatul Cartei Energiei este structurat pe patru părţi ce cuprind 25 de articole. Un interes deosebit pentru abordarea problematicii tarifării energiei electrice îl prezintă articolele privind concurenţa (art.6) şi protecţia mediului (art.19). Astfel , tratatul prevede că fiecare parte contractantă trebuie să depună toate eforturile pentru eliminarea distorsiunilor pieţei şi a barierelor ce stau în calea promovării competiţiei. De asemenea, se recomandă minimizarea, într-o manieră eficientă din punct de vedere economic (cost effective)1, a impactului negativ asupra mediului înconjurător2, cu respectarea principiului „Precauţiei” şi a principiului „Poluatorul plăteşte”. În acest sens, prin Carta Energiei se impune: