Sibiu - Model de Dezvoltare a Turismului Rural

1.1. POTENŢIALUL TURISTIC NATURAL AL JUDEŢULUI SIBIU

1.1.1. Localizare

Judeţul Sibiu este situat în partea de sud a Transilvaniei, la nord de Carpaţii Meridionali, între 45o28' şi 46o17' latitudine nordică şi între 23o35' şi 24o57' longitudine estică, în Podişul Transilvaniei. În cuprinsul acestui teritoriu, clar delimitat, urmele de locuire în colectivităţi organizate sunt numeroase şi semnificative, fiind rezultatele unor procese istorice îndelungate şi complexe. După mai multe forme de organizare administrativă de-a lungul secolelor, în anul 1921 a fost înfiinţat judeţul Sibiu, compus din 6 plase, cu o suprafaţă de 3619 km2. În 1968 a fost creat judeţul Sibiu, în actuala sa formă, cu o suprafaţă de 5575 km2. Acesta este mărginit la nord şi nord est de judeţul Mureş, la est de judeţul Braşov, la sud est de judeţul Argeş, la sud de judeţul Vâlcea şi la vest şi sud vest de judeţul Alba (vezi anexe).

1.1.2. Relieful – suport al dezvoltării turistice

Urmărind limitele judeţului, rezultă o imagine extrem de variată a teritoriului său, care înglobează înălţimi muntoase, dealuri şi depresiuni largi, cu şesuri întinse şi netede. Diferenţa de nivel între cota maximă (2535 m – Vârful Negoiu) şi cea minimă (280 m – lunca Târnavei Mari, în aval de Copşa Mică) este de 1225 m.

Partea muntoasă, în sudul judeţului, aparţine Carpaţilor Meridionali, respectiv munţilor Făgăraşului pe de o parte şi munţilor Cibinului şi Lotrului pe de alta. Deşi aceste două grupe de munţi sunt relativ unitare ca alcătuire geologică şi ca vârstă, se deosebesc prin altitudine şi prin faptul că sunt delimitate natural prin defileul Oltului, la Turnu Roşu – Câineni. Ţinutul montan ocupă 30% din suprafaţa totală a judeţului. Munţii Făgăraşului au aspectul unei creste zimţate pe care se înşiră mai multe piscuri cu înălţimi ce oscilează între 2200-2500 m (Vârtopu, Vânătoarea lui Buteanu, Paltinu, Lăiţa, Negoiu, Ciortea, Scara, Suru).

Munţii Cindrelului şi Lotrului, deşi sunt prezentaţi ca fiind două grupe distincte, prin asemănări – care merg până la identitate – pot fi consideraţi o singură grupă, sub denumirea de munţii Sibiului. Aici se întâlnesc suprafeţe întinse de fâneţe şi păşuni de joasă altitudine (create de om); de aceea ocupaţia principală a locuitorilor acestei zone este păstoritul.

La marginea nordică a munţilor râurile au săpat un adevărat culoar depresionar, dar părţile lui componente (Depresiunea Făgăraşului, Depresiunea Sibiului – cu prelungirea ei vestică, Depresiunea Săliştii şi Depresiunea Apoldului) prezintă caractere mult diferenţiate, reflectate în modul de grupare al aşezărilor şi de utilizare a terenurilor. Depresiunile ocupă aproximativ 20 % din teritoriul judeţului Sibiu.

Depresiunea Făgăraşului este cunoscută şi sub denumirea de Ţara Oltului. Aceasta este o unitate geografică extrem de bine conturată, între munţii din sud şi podişul de la nord şi aparţine doar într-o mică măsură (1/3) judeţului Sibiu.. Depresiunea Sibiului este situată în dreapta Oltului, în locul în care acesta părăseşte Depresiunea Făgăraşului şi intră spre sud, către munte. Ea este o depresiune de contact, dezvoltată mai mult în dauna podişului de la nord şi are un pronunţat caracter asimetric, iar drenajul său se face prin Olt, către munte. Între Olt şi Sebeş, planul înclinat care uneşte marginea munţilor cu partea cea mai joasă a depresiunii nu reuşeşte să estompeze diferenţa de nivel dintre înălţimile periferice de 800-900 m şi vatra depresiunii. La baza acestui pisc, acolo unde se poate porni către munte, s-au concentrat o serie de sate care formează aşa-numita Margine (Mărginime) a Sibiului.

Nici ţinutul de podiş, care ocupă toată jumătatea de nord a judeţului, acoperind cca. 50 % din suprafaţa acestuia, nu se prezintă sub forma unei singure unităţi continue şi invariabile, deoarece a fost segmentat de văile largi ale Hârtibaciului, Visei şi Târnavei Mari. Astfel, Podişul Transilvaniei ne apare împărţit în câteva subunităţi: Podişul Hârtibaciului (împărţit la rândul lui în două părţi de râul cu acelaşi nume), Podişul Secaşelor – situat la vest de culoarul Visei şi podişul dintre cele două Târnave (Podişul Târnavelor).

1.1.3. Potenţialul climatic

Datorită poziţiei geografice a ţării, cât şi formei lanţului carpatic, în această regiune se resimte acţiunea cicloanelor din nordul Oceanului Atlantic şi influenţa invaziilor de aer polar dinspre nord, nord vest şi nord est. Astfel, temperaturile medii anuale oscilează între 9,4oC pe valea Oltului şi sub 0oC pe crestele cele mai înalte (Negoiu). În zonele montane verile sunt răcoroase, cu precipitaţii abundente, iar iernile friguroase, cu ninsori bogate şi strat de zăpadă persistent pe o perioadă lungă. În podişuri, verile sunt calde, cu precipitaţii dese, iar iernile reci, cu strat de zăpadă stabil.

Temperaturile absolute – minima şi maxima – care s-au înregistrat la Sibiu sunt -34,4oC la 2 ianuarie 1888 şi +39,5oC în 7 septembrie 1946.

Regimul precipitaţiilor variază în funcţie de unităţile de relief prezente. De aceea, cantităţile medii anuale oscilează între 650 mm în zonele depresionare şi peste 1300 mm pe culmile montane. Principalele vânturi bat din sud vest, vest (Austrul – în sezonul cald), nord est şi est (Mureşanul – primăvara şi vara), iar la sfârşitul iernii în depresiunea Făgăraş şi în depresiunea Sibiului bate dinspre sud vest un vânt cald, neregulat (Föhn), care determină topirea zăpezii (Vântul mare). Vanturile dominante, cu frecvenţa cea mai mare, sunt cele din nord- vest Vântul care bate dinspre Mureş se numeşte local „ Mureşan”. Vânturile locale sunt brizele de munte şi Vântul mare ( Mâncatorul de zăpadă) care se manifestă la începutul primaverii, în special în depresiunile de la poalele munţilor .