Sistemul Calității în Organizația Școlara

Introducere

"Din ce în ce mai mulţi, oamenii îşi dau seama că mai mulţi ani de şcoală înseamnă mai multe şanse de angajare, un salariu mai mare, un mediu de muncă mai atractiv."- Sebastian Lazaroiu.

Oamenii reprezintă principala sursă a oricărei economii în drumul său spre modernizare. Resursele umane educate, sănătoase, cu un potenţial fizic şi intelectual înalt, capabile de instruire pe tot parcursul vieţii şi adaptabile la schimbările economice sunt esenţiale pentru un model de creştere economică bazat pe competitivitate, eficienţă şi calitate.

Un studiu al OECD arată că, participarea la un an adiţional de educaţie medie amplifică creşterea economică cu până la 5% şi mai departe, cu 2,5% pe termen lung”. Deasemenea, un an de şcolarizare în plus, măreşte nivelul salariului individual cu aproximativ 6,5%. Evidenţele au arătat deasemenea, că rata şomajului scade odată cu nivelurile de învăţământ superior, reducând astfel costurile sociale implicate.

În concluzie, putem spune că rata angajării creşte odată cu nivelul de educaţie atins.

Clienţii serviciilor educaţionale sunt atât indivizii care beneficiază de educaţie şi familia acestora dar şi societatea în ansamblul ei. Calitatea serviciilor educaţionale este un obiectiv social dorit, iar contribuţia sa la creşterea eficienţei întregii economii este hotărâtoare.

Însa, chiar dacă se discută foarte mult despre calitate, inclusiv în documente oficiale, chiar şi o analiză sumară relevă faptul că nu există, încă, un concept unitar al calităţii. Această lipsă de unitate este cauzată de faptul că nu se poate vorbi de o

Calitate a educaţiei “în sine”, ci în funcţie de:

- valorile promovate în societate şi la nivelul organizaţiei şcolare;

- politicile şi strategiile educaţionale existente la nivel naţional, regional şi local.

- situaţia existentă, definită de factorii contextuali şi situaţionali;

- evoluţia conceptului de “calitate”.

“De ce este nevoie totuşi de introducerea unui sistem naţional al calităţii serviciilor de educaţie şi de formare profesională?”.

Răspunsul la această întrebare este foarte complex şi rezidă în primul rând în diversitatea foarte mare a formelor de învăţare individuală şi de autorizare, prin mijloace informale şi non formale. În al doilea rând, noile tehnologii informaţionale au contribuit masiv la această diversificare şi au determinat apariţia de instituţii virtuale sau transnaţionale şi la introducerea unor schimbări profund novatoare în modul de oferire a serviciilor de instruire şi învăţare. În al treilea rând, sistemele de învăţare s-au diversificat instituţional atât de mult încât coerenţa lor internă trebuie să fi restabilită prin raportare la calitatea educaţiei.

Odată cu creşterea numărului de absolvenţi de învăţământ secundar superior şi terţiar a crescut competitivitatea pentru ocuparea unui loc de muncă bine salarizat, care oferă şanse de dezvoltare personală. Beneficiarii serviciilor educaţionale şi părinţii lor formulează tot mai insistent exigenţe faţă de unităţile şcolare şi instituţiile universitare, solicitând informaţii detaliate despre calitatea acestora, din perspectiva angajării profesionale pe piaţa muncii.

Educaţia şi formarea de înaltă calificare sunt considerate un instrument de reducere a diferenţelor dintre regiunile mai puternic dezvoltate sau mai puţin dezvoltate, prin furnizarea de resurse umane necesare dezvoltării economice şi sociale. Într-adevăr, în multe ţări, regiuni şi culturi se dezvoltă stiluri proprii în ceea ce priveşte asigurarea calităţii academice.