Sistemul Coorporativ American

Studiul structurilor de guvernare a întreprinderii în diferite ţări permite identificarea unor caracteristici în ţările anglo-saxone, ale Europei continentale şi în cele asiatice. SUA şi Marea Britanie se caracterizează printr-un număr mare de întreprinderi naţionale cotate la bursă, pieţe financiare cu un grad mare de lichiditate, unde drepturile de proprietate şi de control sunt frecvent schimbate, şi un număr mic de grupuri de societăţi de control.

În structura guvernantei corporative intervin mai multe subiecte de drept, denumirea uzuală fiind de constituenţi interni: acţionar, administrator, manager, salariat, furnizor, creditor, după caz. Acţionarul este un mandant („principal”), iar administratorul este un mandatar („agent”). În funcţie de aceste subiecte de drept, în sistemul de guvernare corporativă se întâlnesc trei modele principale: modelul tradiţional; modelul riscului asumat; modelul co-determinării.

Modelul tradiţional este specific sistemului nord-american şi Marii Britanii, având la bază două tipuri de raporturi juridice: unul se stabileşte între acţionari şi administratori, în baza unui contract de mandat, iar unul intre administratori şi manageri. Modelul se derulează pe trei niveluri ierarhice: acţionari − administratori − manageri , autoritatea managerilor derivând din cea a administratorilor. Legislaţia americană prevede că drepturile acţionarilor de a influenţa afacerile curente ale societăţii sunt limitate, în exclusivitate, la alegerea membrilor consiliului de administraţie; ei nu beneficiază de dreptul direct de a lua decizii cu privire la conducerea afacerilor societăţii (ca de exemplu, plata dividendelor). Totuşi, acţionarii pot în mod indirect să aducă managementul societăţii în situaţia de a-şi schimba atitudinea şi modul de a conduce. Astfel, acţionarii pot decide să-şi lichideze participaţiile în societate sau să stopeze finanţarea, prin refuzul participării la majorarea capitalului propriu. În absenţa suportului financiar al acţionarilor, managerii vor trebui schimbaţi.

Modelul tradiţional

• Poate fi regăsit în sistemul nord-american tradiţional;

• Are la bază două raporturi juridice şi trei nivele.

1. Un raport juridic se stabileşte între acţionari şi administratori, în baza unui contract de mandat (agenţie în common law);

2. Al doilea raport se stabileşte între administratori şi manageri, managerii dispun de o autoritate derivată din cea a administratorilor.

• În acest model, numit şi modelul maximizării veniturilor acţionarilor, întregul risc al firmei se concentrează asupra furnizorului de capital, care este în acelaşi timp solicitantul veniturilor reziduale.

• Acţionariatul selectează consiliul director al firmei;

• Sistemul de luare a deciziilor se bazează pe: o acţiune înseamnă un vot, iar consiliul director alege managementul care se presupune că ia decizii în scopul maximizării valorii acţiunilor deţinute de acţionari;

• Valoarea acţiunilor se fundamentează pe valoarea prezentă a proiecţiei dividendelor viitoare, care derivă din profitul net.

În ceea ce priveşte managerii, managerii din SUA si Marea Britanie ţind să aibă o pregătire profesională cu specializare în finanţe sau marketing, cel mai des absolvent de universităţi cu profil de afaceri. În ceea ce priveşte experienţa internaţională Statele Unite este ţara care are cei mai mulţi top manageri născuţi în afara ţării spre deosebire de Franţa, Italia şi Japonia care se afla la capătul opus. De asemenea mobilitatea managerilor SUA şi Marea Britanie este mult mai mare spre deosebire de Franţa şi Japonia unde managerii tind să rămână o lungă perioadă de timp în cadrul companiei. Prezenţa unor manageri de naţionalitate străină, cu o bogată experienţă internaţională în combinaţie cu o piaţă a muncii deschisă creează premisele unei deschideri din partea echipei manageriale spre adoptarea unor strategii globale. În Statele Unite tot mai multe companii au sau au avut directori executivi (CEO) născuţi în afara ţării: Charles Bell de la McDonald’s care este australian, E. Neville Isdell de la Coca Cola care este irlandez. Dimpotrivă, echipele manageriale dintr-o piaţă a muncii închisă, din companii cu strânse legături guvernamentale (Franţa) sau fondate şi controlate de familii (Italia, Japonia) vor fi mult mai rezervate în a se angaja în strategii globale, majoritatea preferând să menţină controlul acasă.