Sistemul Corporativ Japonez

În structura guvernării corporative intervin mai multe subiecte de drept, denumirea uzuală fiind de constituenţi interni : acţionar, administrator, manager, salariat, furnizor, creditor, după caz, iar în funcţie de aceste subiecte de drept, sistemul de guvernare corporativă cunoaşte trei forme: modelul tradiţional, modelul codeterminării şi modelul riscului asumat („traditional model”, „codetermination model”, „stakeholder model”).

Caracteristic Japoniei este modelul de guvernare corporativă de tip „stakeholder model”, în care există două raporturi juridice şi patru nivele, prin extinderea subiectelor de drept ce se găsesc în modelul codeterminării: un raport între acţionari cu reprezentanţii salariaţilor, cu clienţii, cu bănci, cu furnizori, cu statul sau administraţia publică şi administratori, precum şi un raport între administratori cu reprezentanţii salariaţilor, cu clienţi, cu bănci, cu furnizori şi manageri. Între acţionari şi administratori nu trebuie să se interpună un alt organism, în mod obligatoriu.

Motivaţia acestui model se regăseşte în necesitatea ca activitatea unei companii să nu fie afectată de relaţiile care se creează între toate aceste persoane cu interese şi riscuri diferite. Iar comparativ cu modelul codeterminării, modelul riscului asumat extinde în fapt sistemul de management participativ, cu toate că nu reflectă suficient gradul de exprimare a drepturilor şi obligaţiilor fiecărei persoane în păstrarea unui echilibru între procesul decizional şi nivele în baza căruia se structurează. Obiectivul esenţial al luării deciziilor manageriale este de a îmbunătăţii atât veniturile cât şi puterea corporaţională a firmei, făcând dificil controlul managementului de către acţionari, votul bazat pe „one share-equals one vote” (o acţiune egal un vot) nemai funcţionând.

Prin urmare, modelul de guvernanţă corporativă japonez (similar celui german) este un sistem bazat pe controlul intern, nefiind centrat pe influenţa puternică exercitată de pieţele de capital active, ci pe existenţa unor acţionari puternici, precum băncile.

Trăsăturile acestui model decurg din particularităţile mediului social şi comercial în care a apărut. Astfel, în Japonia, acţionarii care deţin blocuri mari de acţiuni de obicei se implică activ în managementul companiilor respective. Rolul lor este de a sancţiona managementul de slabă calitate, de a stimula eficienţa economică şi de a realiza armonizarea intereselor partenerilor sociali ai firmei, inclusiv ale personalul acesteia. Capitalul uman este considerat a avea cea mai mare importanţă în cadrul modelului japonez. În contrast cu modelul anglo-saxon, care se bazează prioritar pe piaţa de capital, modelul japonez este centrat pe sistemul bancar. În Japonia, băncile exercită o puternică influenţă şi control asupra sistemului de guvernare a companiilor.

Principalul avantaj al acestui model este monitorizarea şi finanţarea flexibilă a firmelor, precum şi comunicarea eficientă dintre bănci şi acestea. Implicarea puternică a băncilor în conducerea firmelor conferă acestui sistem o stabilitate deosebită şi o orientare prioritară spre dezvoltarea economică. Există totuşi şi dezavantaje ale acestui sistem de guvernare corporativă.

Caracteristicile principale ale modelului japonez de guvernanţă corporativă

- proprietarii companiilor sunt alte companii sau bănci care controlează strategia companiei;

- susţinerea unor relaţii de afaceri pe termen lung prin implicarea partenerilor de afaceri în acţionariat;

- pentru a întări controlul anumitor acţionari, emiterea de acţiuni este limitată;

- acţionariatul este orientat către control;

- finanţarea prin credite este sursa financiară principală;

- stabilitatea proprietăţii (acţionariatului) asigură dezvoltarea de strategii pe termen lung;

- acţionarii minoritari nu sunt protejaţi;

- este prezent intervenţionismul guvernamental, însă fără a presupune deţinerea de acţiuni;

- forţa de muncă este implicată, însă fără o reprezentare formală;

- puterea financiară este concentrată;

- există riscul de a apărea combinaţii periculoase între puterea economic şi cea financiară.

Proporţiile acţionarilor stabili în Japonia

Procent acţiuni deţinute Frecvenţă

10% 0,8%

20% 0,8%

30% 2,0%

40% 4,9%

50% 17,3%

60% 32,7%

70% 30,8%

peste 70% 10,6%

Acţionariatul stabil

În Japonia, acţionariatul este orientat către control. Majoritatea acţiunilor din cadrul marilor companii din Japonia sunt deţinute de acţionari stabili, care includ alte corporaţii din cadrul aceluiaşi grup, creditori principali, furnizori/clienţi principali. Principalul scop pentru care aceştia deţin acţiuni este acela de menţinere a unei relaţii de lungă durată, mai degrabă decât cel al obţinerii de câştiguri.

Deseori, acţionariatul este reciproc şi consecinţa este aceea a formării unei reţele dense de acţionari încrucişaţi. Datorită stabilităţii acţionariatului, o preluare ostilă este foarte dificilă şi extrem de rară. Prin urmare, acţionariatul bazat pe principiul deplinei concurenţe (arm's length principle), care se bazează pe disciplinarea managerilor prin ameninţările de preluare (hostile takeovers), nu ar funcţiona în Japonia. De aceea, acţionarii japonezi sunt mai degrabă orientaţi spre control. Acţionarii stabili, în special băncile, numesc deseori în consiliul de administraţie foşti angajaţi (pensionaţi). Prin urmare, banca principală, fiind unul din acţionarii majoritari, intervine în managementul acelori clienţi aflaţi în dificultate financiară prin numirea proprilor angajaţi în consiliul de administraţie. Aceste situaţii reprezintă cea mai clară dovadă a orientării guvernării corporative japoneze către control, însă managerii numiţi de acţionarii stabili sunt urmăriţi îndeaproape şi în afara perioadelor de criză.

Orientarea către control

Întrucât în Japonia structura acţionariatului este mai concentrată decât în SUA, este mai facilă opţiunea unui acţionariat orientat către control deoarece o problemă apărută în rândul micilor acţionari poate fi uşor atenuată. În marile companii japoneze, primii cinci acţionari deţin în medie 33% din acţiuni, prin comparaţie cu situaţia din SUA, unde procentul mediu este de 25%.

Majoritatea dominantă a acţionarilor stabili din Japonia e formată din corporaţii aflate în relaţii de afaceri cu compania la care deţin acţiuni (furnizori, creditori, clienţi). Orientarea către control a acţionariatului şi a creditării este complementară mecanismului de reducere a conflictelor cu clienţii / furnizorii. Partenerii cheie cu care se urmăreşte o relaţie pe termen lung sunt incluşi în structura acţionariatului. Aceştia pot acumula informaţii utile despre companie, pe care le pot folosi pentru a o monitoriza pe parcursul relaţiei de afaceri de lungă durată.