Stiluri mananageriale in sistemul educational

Imagine preview
(8/10)

Acest proiect trateaza Stiluri mananageriale in sistemul educational.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 24 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Prof.univ.dr. Dragomir Camelia

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Management

Cuprins

1. EDUCATORUL – MANAGER: STATUS, ROL ŞI INFLUENŢARE . 3
2. STILURI MANAGERIALE – DELIMITĂRI CONCEPTUALE . 7
3. FACTORI OBIECTIVI ŞI SUBIECTIVI ÎN STRUCTURAREA STILURILOR MANAGERIALE . 12
4. TIPOLOGIA STILURILOR DE CONDUCERE . 14
BIBLIOGRAFIE . 24

Extras din document

1. EDUCATORUL – MANAGER: STATUS, ROL ŞI INFLUENŢARE

Cercetarea ştiinţifică în domeniul managementului educaţional a determinat afirmarea pe o scară

tot mai largă a necesităţii implicării active şi creatoare a educatorului-manager în proiectarea,

organizarea şi desfăşurarea activităţilor instructiv-educative, în sensul optimizării acestora. Toate

aceste noi orientări au făcut posibilă ,,transformarea conducerii dintr-o simplă practică într-o artă.”

(M. Zlate, 2004, p.18)

Fr. Taylor definea ,,arta conducerii” în termenii următori:,,să ştii exact ceea ce doresc să facă

oamenii şi să vezi dacă aceasta se face în chipul cel mai bun şi mai ieftin.” (C. Russu, 1993, p.24) În

calitate de întemeietor al ştiinţei managementului, acesta aprecia ,,arta managerului” în procesul

aplicării cunoştinţelor ştiinţifice în situaţii diverse, specifice, determinate de resurse materiale şi

umane existente.

Încă de la începuturile fundamentării ştiinţifice a managementului, a fost analizată corelaţia între

teoria şi practica conducerii. În domeniul educaţional, V. V. Popescu (1973, p.158-163) aduce

argumente în favoarea complementarităţii celor două aspecte:

- Ştiinţa nu poate progresa fără a se raporta la personalitatea celui care conduce, iar

educatorul-manager nu se manifestă eficient fără suportul ştiinţific.

- Ştiinţa oferă principalele direcţii de acţiune, aplicarea concretă a acestora fiind marcată de

stilul personal, creativitatea şi măiestria educatorului-manager.

- Suportul ştiinţific ( principii, norme, metode) trebuie adaptat permanent la condiţiile

concrete pentru rezolvarea problemelor specifice.

- Progresul ştiinţific este pus în valoare în activitatea curentă prin managementul valorizator.

În acelaşi sens, al valorizării personalităţii educatorului-manager se afirmă că procesul

managerial nu este opus ştiinţei ci, din contră, „ reflectă cota cea mai înaltă de afirmare a ştiinţei

conducerii în educaţie.” (E. Joiţa, 2000, p.28)

E. Păun (2002, p.9) susţine că :,, managementul este ştiinţă şi artă în acelaşi timp. Ştiinţă, în

măsura în care se bazează pe cunoştinţe din ce în ce mai riguros fundamentate ştiinţific. Artă, în

măsura în care solicită intuiţie, spirit de participare, soluţii noi, rapiditatea deciziilor într-un context

organizaţional dinamic, contradictoriu şi adesea incert.”

Educatorul se defineşte prin multiplele sale ipostaze, fiind cel care manageriază variate şi

complexe fenomene de interacţiune în organizaţia şcolară, manifestate ca: divergenţe/ consens,

conflicte/ acorduri, competiţie/ cooperare, etc. E. Stănciulescu ( 1996, p.32-42) apreciază că la

baza unor fenomene ale interacţiunii se află următoarele caracteristici esenţiale ce intervin în

managerierea organizaţiei şcolare:

- Orice membru al organizaţiei şcolare are un dublu rol, este subiect şi obiect al influenţelor

grupului;

- Prin asumarea şi realizarea acestor roluri se ajunge la adaptarea reciprocă şi crearea unităţii

grupului;

- Integrarea în acţiune este rezultatul interiorizării relaţiilor de comunicare şi acomodare;

- Comunicarea, în forme variate, este implicată în toate actele sociale;

- Educaţia devine un proces de interiorizare a atitudinilor comune ale grupului, prin

intermediul comunicării (ca instrument), al analizei, asumării, interpretării de roluri proprii şi

de raportare critică şi interiorizare a interpretării rolurilor celorlalţi;

- Educaţia ca interiorizare e un proces susţinut de comunicare, influenţând adaptarea

curriculumului la efectele practice ale comunicării şi interiorizării.

Woolfolk (1995, pag.45) aprecia că “eşecul cadrului didactic în a asigura un cadru adecvat

pentru învăţare sau pentru construirea cunoştinţelor şi experienţei dobândite de copil în clasă, poate

determina eşecul copilului în a dobândi un potenţial maxim.”

În esenţă educatorul-manager are rolul fundamental de a realiza obiective educaţionale prin

mobilizarea eforturilor tuturor membrilor organizaţiei şcolare, la toate nivelurile acţiunii: prevedere,

organizare, decizie, coordonare şi reglare. Educatorul-manager îşi valorifică potenţialul conducerii

în demersurile instructiv-educative fundamentându-se pe patru piloni (Idem, p.17):

- idei, perspective, obiective, programe, strategii de acţiune;

- relaţiile interumane ( structurile organizaţionale, legăturile dintre acţiuni şi sarcini);

- resursele umane (formare, motivare, delegare de autoritate, stimulare, evaluare);

- alte resurse (precizare, diversificare, procurare, adaptare, funcţionare, integrare,

perfecţionare).

Din această perspectivă rolul educatorului-manager în implementarea strategiilor manageriale

interactive este acela de a genera modele formaţionale, alternative, implicându-se prin:

- Aplicarea principiului alternativităţii, promovând în spirit umanist deschiderea de noi

perspective, acceptând negarea acestora, prin propunerea unor soluţii originale de către

educabili.

- Oferirea de modele funcţionale, într-o perspectivă autentic-managerială, adecvate situaţiilor

concrete, pornind de la resursele disponibile.

- Generarea unor comportamente inovative prin dezvoltarea competenţelor comunicaţionale.

- Construirea unor situaţii în care prin încercare şi eroare elevul găseşte soluţii, stimulând

formarea unor structuri mentale complexe.

Fisiere in arhiva (1):

  • Stiluri mananageriale in sistemul educational.pdf

Bibliografie

Allen, L.A.,(1958), Management and Organisation, , McGraw-Hill Book Company, New York
Allport, G. W.,( 1981), Structura şi dezvoltarea personalităţii, E.D.P., Bucureşti
Atkinson, R., C., Smith, E., Bem, D., J.,(2002) Introducere în psihologie, EdituraTehnică, Bucureşti
Ausubel, D. P., Robinson, F. G.,( 1981), Învăţarea în şcoală, E.D.P., Bucureşti
Bandura,A.(2003), Auto-efficacite.Le sentiment d efficacite personnelle, De Baoeck, Paris
Bîrzea,C.,(1999), Reforma învăţământului din România, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti
Boboc, I.,(2002), Psihologia organizaţiilor şcolare şi managementul educaţional, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Bocoş,M.,(2003), Instruirea interactivă, , Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca
Bocoş,M. (2003), Cercetarea pedagogică Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca
Brewerton, P., Millward, L. (2001), Organisational Research Metods, Sage Publications, Londra
Cardon, Alain (1993) , Decider en Equipe, Ed. Organisation, Paris
Cardon, Alain (2006), Coaching şi leadership în procesele de tranziţie, Ed. Codecs, Bucureşti
Chiş, V., (2002), Provocările pedagogiei contemporane,Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
Cornescu, V., Bonciu, C.,(1999), Managementul resurselor umane, Ed. Trei, Bucureşti
Cristea,S.,(2003), Managementul organizaţiei şcolare, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Covey,S.R. (2000), Eficienţa în 7 trepte, Ed. Alfa, Bucureşti
Dalat, Y(2003), Ghidul reuşitei tale personale, Ed. Polirom, Iaşi
Daft, R.L.,(1994),Management, , Harcourt Brace College Publishers, New York
Duks, S.(2000), Relaţiile interpersonale.A gândi, a simţi, a interacţiona, Ed. Polirom, Iaşi
***Dicţionar de psihologie socială (1981), Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti