Stiluri și Tipuri de Management în Sistemul Judiciar

Stiluri şi tipuri de management în sistemul judiciar

Un important determinant pentru performaţele unei organizaţii îl reprezintă stilul de management practicat de cel care o conduce. Lucrarea de faţă propune, într-o primă parte, realizarea unor clarificări conceptuale a tipurilor de manageri precum şi identificarea determinanţilor stilului de management.

Motto: ”Stilul nu îl ai, ci îl eşti.” (Mircea Cãrtãrescu)

1. Trăsăturile definitorii ale managerilor

Definirea managerului: Managerul reprezintă în societatea secolului XXI un personaj cheie de care depinde bunăstarea oamenilor din jurul său, viitorul organizaţiei şi mai ales gestionarea eficientă a resurselor de care dispune societatea.

La origine, cuvintele manager şi management provin din latinescul „manus" =

mâna, respectiv „a mânui“ – în general, dar şi „a struni caii la o căruţă“ – în special.

Din limba franceză, cuvântul „manège“ a trecut în limba engleză sub formă

verbului „to manage“, cu sensul iniţial de „a struni caii“, dar şi cu înţelesul de a

relaţiona corect cu diverse persoane cu scopul de a obţine rezultate, a duce ceva la

bun sfârşit. Cu timpul, semnificaţia verbului s-a extins, cu raportare directă la desfăşurarea unei activităţi operaţionale sau de logistică, sens din care au derivat mai târziu substantivele „manager“ şi „management“ (Chiţu Ana Viorica, 2002, p. 4).

Verbul „to manage“ înseamnă a mânui, a (te) descurcă, a conduce sau a administra.

Conform dicţionarelor, ,,managerul este persoană care conduce o întreprindere,

o afacere“; în altă ordine de idei, „a conduce“ semnifică ,,a îndrumă un

grup de oameni, o activitate, o organizaţie etc.“, ,,a lua hottrari potrivit competenţei

legale, cu privire la desfăşurarea activităţii unei instituţii sau întreprinderi, răspunzând

de această“, respectiv ,,a dirija o discuţie, o dezbatere etc.“

Viitorul civilizaţiei umane îl reprezintă cunoştinţele, de aceea sistemul judiciar bazat pe cunoştinţe devine suportul unui manager bine informat, capabil să ia cea mai bună decizie în contextul schimbărilor din ce în ce mai dinamice şi mai rapide ale mediului ambiant. Managerul este persoană care, în virtutea sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor circumscrise postului ocupat, exercită procese de management, deci adopta decizii şi iniţiază acţiuni prin care influenţează comportamentul decizional şi operaţional al altor persoane.

Eficienţa unei organizaţii depinde de nivelul de pregătire, de calităţile, experienţa şi deprinderile managerului, dar şi de perspicacitatea, originalitatea, puterea de muncă şi persuasiune pe care o are managerul organizaţiei respective. Desfăşurarea proceselor de management în cadrul organizaţiei depind de eficienţa cu care managerul îşi desfăşoară activitatea, eficienţă care presupune dezvoltare şi echilibru în activitatea managerilor respectivi. Un manager trebuie sa fie competent, adica sa fie capabil sa indeplineasca obiectivele proprii si pe cele ale domeniului in care activeaza si sa beneficieze, pentru aceasta, de o suficienta “libertate decizionala si actionala”.

Managerul organizaţiei trebuie să identifice pentru membrii echipei sale metode şi tehnici de natură a crea oportunităţi, de a câştigă experienţă în domeniu şi să manifeste interes şi influenţă asupra definirii posturilor ce revin membrilor echipei sale, a motivării acestora şi a creării unui climat organizaţional de natură a contribui la atingerea obiectivelor planificate.

În acest context, managerul este reprezentat de acea persoană care în exercitarea funcţiilor managementului conduce alte persoane (subordonaţi) în scopul definitivării obiectivelor preconizate printr-o organizare a activităţilor, antrenarea resurselor umane implicate în desfăşurarea activităţilor specifice, coordonarea acţiunilor şi controlul folosirii resurselor umane, materiale şi informaţionale în vederea obţinerii performanţelor preconizate.

Specialiştii în teoria managerială consideră că printre trăsăturile definitorii ale managerilor relevante sunt următoarele:

- dubla profesionalizare, adică managerul trebuie să deţină pe lângă cunoştinţele de specialitate şi cunoştinţe, calităţi, aptitudini specifice managementului,

- caracterul accentuat creator necesar rezolvării situaţiilor inedite cu care aceştia sunt confruntaţi în activitatea lor curentă.

În literatura de specialitate s-a afirmat că un manager de succes trebuie să posede zece calităţi esenţiale:

1. capacitate de stabilire a unei direcţii clare de acţiune,

2. disponibilitate pentru comunicări deschise şi intense cu colaboratorii (superiorii,subordonaţii, manageri de pe acelaşi nivel ierarhic),

3. capacitate de instruire şi de sprijin a membrilor echipei,

4. aptitudine de recunoaştere obiectivă a performanţelor subordonaţilor,

5. capacitate de efectuare a controlului continuu preventive,

6. potenţialul de selectare a persoanelor pentru staful organizaţiei,

7. capacitate de evaluare obiectivă în luarea deciziilor,

8. receptivitate la nou,

9. capacitate de comunicare pe verticală şi orizontală cu privire la deciziile luate,

10. integritate etică.

Trăsăturile definitorii ale managerilor organizaţiilor din sistemul judiciar implică calităţi ample, de lider, cu viziuni de perspectivă strategică, cu obiective clare şi realiste, dar şi calităţi referitoare la integritate şi etică atât profesională cât şi morală, dar şi curaj în acţiunile întreprinse pentru obţinerea unor rezultate notabile pentru sistemul judiciar.

În organizaţiile din sistemul judiciar, tuturor managerilor le sunt necesare cinci mari seturi de competenţe:

a) competenţe cognitive care îi ajută să sorteze informaţiile culese pentru anticiparea situaţiilor viitoare;

b) competenţe interpersonale care îi conferă abilitatea să atribuie fiecărui membru al organizaţiei roluri bine definite, să-l motiveze şi să-i evalueze performanţele obiectiv recunoscându-i rezultate şi rezolvându-i eventualele probleme;

c) competenţe de comunicare care să-l ajute să escaladeze barierele comunicaţionale şi să-i asigure o comunicare clară şi concisă care să încurajeze participarea salariaţilor la dialog;

d) competenţe motivaţionale care conferă managerului capacitatea de a stabili obiective specifice, clare, măsurabile, realiste, încadrabile într-o unitate de timp şi care să facă posibilă concentrarea eforturilor membrilor grupului pentru atingerea obiectivelor.

În literatura de specialitate s-a evidenţiat în urma unui sondaj realizat printre practicieni că trăsăturile considerate a fi foarte importante în eficienţa muncii manageriale sunt: personalitatea – 35%,competenţa profesională – 26%,comunicarea cu oamenii – 23%, flexibilitatea – 10%,convingerile morale – 6%.