Strategia Financiar-Economica a Unei Firme

În conceperea şi fundamentarea activităţilor firmelor un rol esenţial îl au strategiile elaborate de către organismele manageriale. Schimbării concepţiilor privind organizaţiile în general şi firmele în special, i-a corespuns abordarea diferită a strategiei. Primii care au punctat importanţa deosebită a strategiei, în ordine cronologică, au fost: Alfred Chandler, Kenneth Andrews, Igor Ansoff, G. Hofer, D. Schendel, Brian Quinn, Henry Mintzberg şi Michael Porter.

Cele mai recente definiţii ale strategiei sunt prezentate de către Henry Mintzberg, astfel:

- strategia ca o percepţie, prin care desemnează un curs prestabilit de acţiune, pentru a soluţiona o situaţie;

- strategia ca o schiţă sau un proiect ce constă într-o manevră menită să asigure depăşită să asigure depăşirea unui contracurent sau oponent;

- strategia ca un model ce stabileşte o structură de acţiuni consistente în plan comportamental;

- strategia ca o poziţionare a firmei ce rezidă în mijloacele de identificare a locului pe care organizaţia îl are în mediu său, cel mai frecvent pe piaţă;

- strategia ca o perspectivă ce implică nu numai stabilirea unei poziţii, dar şi o anumită percepere a realităţii ce se reflectă în acţiunile sale, vizând piaţa, tehnologia etc.

Pentru realizarea obiectivelor propuse, firma trebuie să-şi desfăşoare activitatea pe baza unei strategii economice proprii, bine fundamentate sub raport tehnic şi economic.Importanta si necesitatea adoptarii unei strategii financiare in cadrul unei firme este determinata de actiunea tot mai puternica a unor factori printre care cei mai importanti sunt:

» accentuarea competiţiei între întreprinderi pe pieţele interne şi externe, intrând în competiţie şi întreprinderi aparţinând ţărilor în curs de dezvoltare;

» apariţia şi extinderea unor tehnologii moderne de prelucrare, cum sunt sistemele flexibile de prelucrare, robotizarea proceselor ş.a. care au condus la creşterea calităţii produselor, reducerea costurilor şi la scurtarea termenelor de punere pe piaţă a unor noi produse;

» creşterea considerabilă a calităţii produselor oferite pe piaţa de întreprinderi, ceea ce a condus la ridicarea exigenţelor consumatorilor sub raportul calităţii;

» aplicarea de către unele întreprinderi a unor strategii avansate de prelucrare, ceea ce a permis obţinerea unor rezultate notabile de către acestea în domeniul creşterii productivităţii muncii şi al reducerii costurilor;

» extinderea folosirii calculatoarelor electronice în managementul producţiei, ceea ce a condus la optimizarea deciziilor şi la creşterea performanţelor pe plan economic şi tehnic.

O strategie economică are rolul de a defini, prin obiective cât mai precise, directive de desfăşurare a activităţii întreprinderii astfel încât aceasta să-şi menţină competitivitatea şi, dacă este posibil, să realizeze o creştere a acesteia. O bună strategie economică a întreprinderii trebuie să satisfacă următoarele exigenţe:

- să permită o confruntare eficientă a întreprinderii cu alte întreprinderi, într-un proces economic concurenţial, în condiţiile unui mediu în permanentă evoluţie;

- să facă faţă cu succes, prin produse noi sau modernizate, exigenţelor sporite ale consumatorilor sub raportul calităţii şi al preţurilor;

- să realizeze o perfecţionare continuă a structurilor existente, astfel încât acestea să fie cât mai bine adaptate noilor exigenţe impuse de modificările care survin în tehnologii, pe pieţele de desfacere şi cerinţelor crescânde, în continuă schimbare, ale consumatorilor

Strategia financiara a unei firme reprezinta ansamblul obiectivelor economice pe care conducerea unei firme isi propune sa le realizeze.Aceste obiective au fost realizate pe baza unor studii, cercetări ştiinţifice şi prognoze, acţiunile ce trebuie întreprinse pe diferite orizonturi de timp şi modul de alocare a resurselor în vederea menţinerii competitivităţii şi a dezvoltării viitoare.

Obiectivul reprezintă acea componentă a strategiei economice care stabileşte ce îşi propune să realizeze o unitate economică, la un anumit nivel de atingere şi în cazul unui anumit orizont de timp. Obiectivul trebuie să fie precis formulat, cuantificabil şi măsurabil.

În raport cu orizontul de timp stabilit, obiectivele pot fi:

- pe termen scurt;

- pe termen mediu;

- pe termen lung.

În raport cu nivelul şi extinderea influenţei pe care o exercită asupra acti-vităţii, obiectivele pot fi:

- obiective stabilite pentru nivelul organizaţiei superioare – corporaţie, holding, grup de întreprinderi;

- obiective cu caracter divizionar – când se referă la o latură de activitate a întreprinderii;

- obiective cu caracter departamental – când se referă la un anumit departament al organizaţiei.

Pentru punerea în aplicare a unei strategii economice se stabilesc anumite politici economice sau linii de conduită. Politica economică este acea componentă a strategiei prin care se precizează acţiunile care trebuie întreprinse pentru punerea în aplicare a strategiei pe orizonturi de timp mai mici şi limitele în cadrul cărora trebuie realizate obiectivele. O strategie economică trebuie să definească în mod clar patru componente de bază:

1. sfera de aplicare;

2. desfăşurarea resurselor;

3. caracteristica distinctivă;

4. sinergia.

1. Sfera de aplicare a strategiei economice reprezintă domeniile sau direcţiile în care urmează să-şi desfăşoare activitatea firma.

2. Desfăşurarea resurselor reprezintă acea componentă a strategiei economice care precizează modul cum firma îşi va utiliza resursele de muncă, materiale şi băneşti pentru realizarea obiectivelor propuse.

3. Caracteristica distinctivă defineşte domeniul de activitate sau activităţile în care, potrivit strategiei, firma trebuie să exceleze.

4. Sinergia reprezintă acea componentă a strategiei economice care defineşte modalităţile de creştere a capacităţii productive a fiecărei componente a unui ansamblu de activităţi printr-o judicioasă structurare şi interacţiune a acestora. Realizarea efectului de sinergie prin măsuri adecvate duce la apariţia unor calităţi integrative superioare sumei aritmetice a calităţii elementelor componente

Strategiile economice se pot clasifica în funcţie de mai multe criterii.

I. În raport cu nivelul de adaptare, strategiile se pot clasifica:

a) strategii la nivel de organizaţie superioară;

b) strategii de afaceri la nivel de întreprindere;

c) strategii funcţionale.