Strategia organizației

“Strategia nu este consecinţa planificării,

ci dimpotrivă: este punctul ei de pornire.”

Henry Mintzberg

Termenul “strategie” are o istorie multimilenara. Utilizat pentru prima data pentru a defini “arta razboiului” in China antica, in urma cu circa 2500 de ani de catre Sun-Tzu, termenul nu le-a fost strain nici istoricilor antici Tucidide si Xenofon, sau imparatului roman Cezar. De altfel, in antichitatea greaca, termenul se folosea inca referitor la rolul comandantului unei armate. Exceptia a fost reprezentatata de “secolul lui Pericle”, cand termenului i s-a atribuit si sensul de abilitate de conducere si administrativa, putere si convingere prin oratorie. Un secol mai tarziu, in timpul lui Alexandru Macedon, strategia se referea la abilitatea desfasurarii fortelor pentru a coplesi dusmanul si a putea crea un sistem unitar de guvernare in imensul, dar efemerul sau imperiu.

In evul mediu renascentist (secolele XV-XVI), Nicollo Machiavelli si Andrea Montecuccoli au folosit in operele lor literare acest termen, in scopul evidentierii pregatirilor pentru planificarea si realizarea planurilor unora dintre personajele lor.

Scoala franceza a preluat creator acest concept si l-a dezvoltat, strategia redevenind preocuparea pentru reusita unei actiuni militare ofensive (Il amintim aici pe strategul binecunoscutului Napoleon Bonaparte, Karl Von Clausewicz).

In a doua parte a secolului al XX-lea, termenul a fost “redescoperit” de Mao Tza Dong, care a conceput o strategie de razboi revolutionara in cadrul unui razboi civil si de generalul Charles de Gaulle, cel care a condus Franta in timpul celui de-al doilea razboi mondial, devenit ulterior primul presedinte al acesteia. Nu ii putem omite nici pe Iosif Visarionovici Stalin si Adolf Hitler, carora “strategia” le-a furnizat instrumentele pentru a-si desfasura fiecare propriul razboi.

CONCEPTUL DE STRATEGIE ŞI PRINCIPALELE CARACTERISTICI

Literatura de specialitate cuprinde un mare numar de interpretari pentru termenul de strategie, neexistand pana in prezent o definitie universala, unanim acceptata. In continuare, vom prezenta cateva dintre cele mai reprezentative definitii.

A. Chandler defineste strategia ca fiind “determinarea pe termen lung a scopurilor si obiectivelor unei organizatii, adoptarea cursului de actiune si alocarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor”.

I. Ansoff trateaza strategia ca “axul comun al actiunilor organizatiilor si produselor/pietelor ce definesc natura esentiala a activitatilor economice pe care organizatia le realizeaza sau prevede sa o faca in viitor.

K . Andrews considera strategia ca fiind “sistemul de scopuri si obiective, de politici si de planuri pentru atingerea acestor obiective, exprimate intr-o maniera care sa contribuie la definirea sectorului de activitate in care se afla organizatia sau in care accepta sa intre, ca si a tipului de organizatie care doreste sa devina”.

G. Hofer si D. Schendel definesc strategia ca “structura fundamentala a repartizarii resurselor prezente si previzionate si interactiunea cu mediul care indica modul in care isi va atinge obiectivele.

B. Quinn defineste strategia ca fiind “un model sau un plan care integreaza intr-un tot coerent scopurile majore ale organizatiei, politicile si programele sale”.

H. Mintzberg considera ca strategia nu poate fi redusa la o simpla definire si propune o prezentare a conceptului in cinci moduri, intr-o maniera complexa:

-Strategia ca plan, prin care desemneaza un curs prestabilit de actiune, o linie

directoare sau un set de linii directoare pentru a solutiona o situatie;

-Strategia ca tactica, manevra, aplicata in scopul dejucarii intentiilor concurentilor

sau oponentilor;

-Strategia ca model, stabileste o suita de actiuni in plan comportamental

deoarece strategia rezulta din actiunile oamenilor si nu din intentiile lor;

-Strategia ca pozitie, care specifica modalitatile de identificare a locului pe care il

ocupa organizatia in mediul sau, cel mai adesea pe piata;

-Strategia ca perspectiva, care implica nu doar o pozitionare pe piata, dar si o

modalitate proprie de a percepe mediul extern.

O. Nicolescu considera ca strategia poate fi definita ca “ansamblul obiectivelor majore ale organizatiei pe termen lung, principalele modalitati de realizare impreuna cu resursele alocate, in vederea obtinerii avantajului competitiv, potrivit misiunii organizatiei”.

Trăsăturile definitorii ale strategiilor sunt:

- strategiile au în vedere întotdeauna realizarea unor scopuri bine precizate, denumite misiuni sau obiective, ele fiind motivul de acţiune al strategiilor, calitatea lor fiind determinantă pentru performanţele firmei;

- strategiile vizează perioade viitoare din activitatea firmei;

- organizaţia firmei, în ansamblul sau, reprezintă sfera de cuprindere a strategiei;

- strategia cuprinde elemente esenţiale, concentrându-se asupra evoluţiilor majore ale firmei. Cel mai adesea, prin strategie se prevăd mutaţii de natură să asigure supravieţuirea şi dezvoltarea firmei;

- baza strategiei este abordarea corelativă a organizaţiei cu mediul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, prevederile ei vizând realizarea cât mai eficace între firmă şi mediu, reflectată în performanţele acesteia;

- conţinutul strategiei trebuie să exprime interesele proprietarilor, managerilor, salariaţilor, clienţilor, pentru ca astfel şansele de succes ale strategiei să fie mari.

- strategia are în vedere prefigurarea unui comportament competitiv pentru organizaţie pe termen lung, ţinând cont de cultura firmei şi de evoluţiile contextuale;

- scopul demersului de elaborare al strategiei depinde de obţinerea unei sinergii cât mai mari;

- modul de concepere al strategiei trebuie să aibă în vedere şi să favorizeze desfăşurarea unui intens proces de invadare organizaţionala, fiind necesară capacitatea firmei de a sesiza schimbările în mediul în care operează, şi de a răspunde acestor schimbări;

- pe baza principiului echifinalităţii se abordează strategiile; potrivit acestui principiu există mai multe modalităţi de resurse prin care se poate asigura atingerea obiectivelor;

- strategiile, uneori, au un caracter formalizat, sub forma unui plan (business plan);

- scopul principal al elaborarii strategiilor şi criteriul cel mai important de evaluare a calităţii sale este obţinerea avantajului competitive

COMPONENTELE STRATEGIEI

Din modul de definire a strategiei rezulta si care sunt componentele sale. In mod firesc, varietatea definirii strategiilor se reflecta si in acceptiunile diferite asupra elemetelor care o compun.

Schendel si Hofer, in bine-cunoscuta lor lucrare, Strategy Formulation. Analitical Concepts, bazandu-se pe examinarea unui mare numar de lucrari, delimiteaza 4 componente ale oricarei strategii:

- domeniul abordat, care se refera la interactiunile prezente si viitoare ale organizatiei cu mediul.