Strategii de Aprovizionare

CAPITOLUL I

CADRUL GENERAL AL DESFĂŞURĂRII ACTIVITĂŢII DE APROVIZIONARE

1. 1. Piaţa furnizorilor

Dezvoltarea unei intreprinderi, a unui sistem de producţie este strict determinată de mediul ambiant în care-şi desfăşoară activitatea.

Din punct de vedere economic, mediul unei intreprinderi se poate defini şi prin „relaţiile de piaţă” pe care aceasta le are cu ceilalţi participanţi la realizarea activităţii economice generale. Astfel, în funcţie de situarea în timp faţă de procesul de producţie, piaţa unei intreprinderi poate fi segmentată în: piaţa în aval sau piaţa de desfacere; piaţa în amonte sau piaţa de asigurare cu resurse.

Piaţa în amonte, la rândul ei se poate fragmenta in:

- piaţa resurselor umane;

- piaţa resurselor financiare;

- piaţa resurselor informaţionale;

- piaţa resurselor de natură materială etc.

Relaţiile ce apar pe piaţa de asigurare cu resurse materiale (piaţa furnizorilor) sunt, de regulă, relaţii concurenţiale, deşi nu este exclus ca, uneori, acestea să devină relaţii de alianţă, complementaritate sau parteneriat.

Piaţa în amonte, de pe poziţia de cumpărător, prin oferta de resurse materiale, echipamente tehnice, potenţial etc., se poate caracteriza prin:

- Inflaţia – care se manifestă prin creşteri ale costurilor şi deci ale preţurilor, fenomen ce ingreunează decizia de optimizare a activităţii de aprovizionare;

- Penuria – este o ameninţare care se manifestă din ce în ce mai mult. Acest fenomen poate să aibă mai multe cauze obiective sau subiective. Obiectiv poate fi o penurie fizică, în sensul că nu există surse fizice de aprovizionare, şi o penurie economică, în sensul unui cost de obţinere prohibitiv, care inhibă producerea şi oferta pe piaţă a anumitor produse. De foarte multe ori, penuria poate să aibă la bază cauze subiective sau chiar să fie provocată în vederea obţinerii sau a menţinerii unor avantaje concurenţiale;

- Creşterea concurenţei – se regăseşte sub triplu aspect: al concurenţei dintre consumatori, dintre producători, precum şi al concurenţei dintre consumatori şi furnizori.

In ceea ce priveşte concurenţa dintre consumatori, aceasta are tendinţa de creştere fiind strâns dependentă de fenomenul de penurie, dar şi al deversificării consumatorilor (apariţia de noi consumatori).

Din punct de vedere al concurenţei consumator-furnizor se observă, de asemenea, tendinţa de creştere ce se manifestă prin creşterea preţurilor. Această creştere este posibilă prin creşterea raportului de putere în favoarea furnizorului (prin diversificarea consumatorilor şi penurie), iar, pe de altă parte, este determinată de procesele inflaţioniste. Remarcăm că fenomenele asemănătoare se manifestă şi pe plan mondial insă cu mai puţină virulenţă.

- Extinderea numărului de ofertanţi prin apariţia de noi furnizori pe piaţă cu aceleaşi resurse; situaţia conduce la creşterea concurenţei la vânzare şi scăderea acesteia la cumpărare.

- Diversificarea ofertei prin apariţia pe piaţă a unor resurse materiale noi, inlocuitoare ale celor clasice, de produse noi cu sferă de utilităţi asemănătoare sau mai extinsă faţă de cele curente, cu grad de modernitate sporit şi caracteristici calitative superioare. Acţiunea accentuează uzura morală a produselor, situaţie care conduce la creşterea procesului de complexitate şi de mobilitate în aprovizionarea materială în special în fazele de previziune şi de derulare operativă a acestei activităţi. Acest aspect determină amplificarea activităţii de ‘identificare’ a resurselor noi care apar pe piaţă, implicit a surselor de furnizare.

- Restrângerea ofertei cantitative la anumite resurse materiale deficitare, cu potenţial limitat, pentru care perioada de epuizare este în continuă scădere, al căror cost pentru descoperire şi exploatare de noi zăcăminte este foarte mare (deci, pentru care preţul de vânzare-cumpărare are tendinţă de creştere semnificativă).

- Apariţia frecventă de noi furnizori, ca şi dispariţia unei părţi dintre aceştia, chiar şi a unora deja existenţi, fenomen care amplifică gradul de incertitudine, de nesiguranţă în asigurarea materială; situaţia impune protecţie prin analiza atentă a fiecărui frunizor, testarea periodică a credibilităţii pentru prevenirea dereglărilor sau a apariţiei unor disfuncţionalităţi în conlucrarea cu partenerii, în aprovizionarea materială (asigurându-se astfel luarea în timp util a măsurilor care se impun).

- Amplificarea costurilor de intrare, de transfer şi de menţinere pe unele pieţe, în special occidentale, cu repercursiuni asupra ţărilor cu potenţialul economic mai redus, care traversează o perioadă mai dificilă în dezvoltarea lor (intre acestea situându-se şi România).

1. 2. Tipuri de strategii în aprovizionarea materială. Principii şi situaţii care le influenţează

Prin strategiile de aprovizionare se urmăreşte asigurarea unui echilibru între necesarul de consum ale unităţilor economice cu resursele materiale ce pot fi achiziţionate în scopul indeplinirii obiectivelor de ansamblu ale unitatilor respective.

Obiective : Cele pe termen scurt urmăresc acoperirea integrală a necesarului de consum, cu alte cuvinte- asigurarea completă şi complexă a cererilor de consum ale unităţilor economice cu resurse de cea mai bună calitate şi nu în ultimul rând la preţuri avantajoase.

Cele pe termen mediu urmăresc desfăşurarea unor activităţi de creştere a profitabilităţii, crearea unor avantaje în asigurarea materială prin stimularea concurenţei intre furnizori, derularea unor negocieri previzionate.

Cele pe termen lung urmăresc luarea unor decizii privind fabricarea de noi produse, renunţarea la unele produse existente, retehnologizare, extinderea pieţelor de desfacere etc.

Obiectivul de bază: acoperirea completă şi la timp a cererilor de consum ale unităţilor economice cu resurse materiale ce vor fi achiziţionate de la furnizori care oferă facilităţi în vânzarea acestora, care prezintă un grad crescut de siguranţă si, nu în ultimul rând cu costuri minime de achiziţie şi depozitare.

Din obiectivul de bază al strategiei de aprovizionare materială derivă o serie de obiective secundare:

• formarea unor stocuri minime care să asigure acoperirea ritmică, completă şi complexă a cererilor pentru consum în condiţiile antrenării unor costuri minime de achiziţionare, transport şi depozitare a resurselor materiale;

• stabilirea pe structură a necesităţilor reale de resurse materiale pentru consum (a cererilor reale de consum);

• aprovizionarea de la sursele cele mai avantajoase – furnizorii cei mai economici şi credibili;

• menţinerea stocurilor efective în limitele maxime şi minime prevăzute, a consumurilor în limitele normale;

• derularea unor acţiuni de conservare şi păstrare în cele mai bune condiţii a materialelor depozitate pe un anumit interval de timp (pe timpul depozitării – stocării);

• prevenirea penuriei de resurse materiale asupra stocării, formarea de stocuri cu mişcare lentă sau fără mişcare.

Modalităţi de acţiune în realizarea obiectivelor:

• intocmirea unor planuri şi programe de aprovizionare prin accesul la documentaţiile tehnice şi economice de fabricare a produselor, de execuţie a lucrărilor sau de prestare a serviciilor;

• analizarea prieţei din amonte în vederea identificării şi selectării a acelor furnizori care prezintă un grad crescut de seriozitate şi cele mai avantajoase condiţii de livrare;

• urmărirea dinamicii stocurilor prin metodele cele mai eficiente;

• derularea unor acţiuni de dimensionare a stocurilor cu ajutorul unor metode economico- matematice;

• implementarea unui sistem informaţional utilizat pentru eficientizarea procesului de aprovizionare-desfacere ( sistem de urmărire, evidenţiere şi gestionare a procesului de aprovizionae, stocare şi consum de resurse materiale);

• asigurarea unor condiţii raţionale de protecţie- consevare a resurselor materiale.

Realizarea obiectivelor menţionate mai sus asigură realizarea obiectivului general de aprovizionare materială completă, la timp, cu costuri minime şi cu un grad mare de certitudine.

Strategia globală este constituită din mai multe strategii specifice, cum urmează:

- strategii în domeniul preţurilor; strategii pe surse de aprovizionare; strategii pentru obţinerea de oportunităţi de piaţa: strategii defensive – faţă de furnizorii importanţi; strategii de echilibru – faţă de furnizorii egali; strategii de penetrare – faţă de furnizorii slabi;

Pentru elaborarea strategiilor de aprovizionare materială nu există un model unic; aceasta diferă datorită diversităţii situaţiilor particulare de la o economie la alta, de la o intreprindere la altă intreprindere, de la resursă la resursă.