Strategii privind Politicile Educaționale

ARGUMENT

Lucrarea de faţă intitulată STRATEGII PRIVIND POLITICILE EDUCAŢIONALE care este prezentată în sinteză, reliefează aspecte legate de managementul şcolii pe etape, în care vor trebui parcurse etapele de către conducătorii şcolilor şi care se referă la:

-cunoaşterea domeniului condus şi a problemelor cu care se confruntă o şcoală cu ajutorul diagnozei;

-conceperea unui proiect privind evoluţia şcolii în vederea rezolvării problemelor curente cu care se confruntă şcoala;

-formularea şi adoptarea unor decizii cu privire la soluţionarea unor probleme din cadrul şcolii prin:

a)organizarea activităţilor în vederea punerii în practică a deciziilor;

b)motivarea salariaţilor în vederea eficientizării activităţilor desfăşurate;

c)controlul activităţii cu ajutorul căruia rezultatele sunt măsurate şi comparate cu costurile;

Aşa cum rezultă din lucrare acest tip de management trebuie să conducă la eficienţă şi eficacitatea activităţii în care eficienţa conduce la măsurarea rezultatelor în funcţie de eforturile depuse în timpul activităţii şi este privită ca un raport între eficacitate şi costuri, iar eficacitatea arată măsura în care activitatea satisface o necesitate, realizează un obiectiv sau îndeplineşte o funcţie.

În conţinutul lucrării sunt reliefate pregnant funcţiile conducerii organizaţiei şcolare ca etape premergătoare ale luării unor decizii ale fundamentării şi pregătire a acestora şi sunt prezentate studii aplicative referitoare la problemele financiare cu care se confruntă directorii unor şcoli şi care caută soluţii pentru rezolvarea acestora.

Este prezentat de asemenea suportul managementului şcolar în care conducerea unei organizaţii şcolare reprezintă un proces mai dificil mai ale atunci când intervine şi problema angajaţilor iar conducătorul şcolii are o sarcină dificilă de a face ca angajaţii de categorii diferite să scoată în evidenţă tot ce au mai bun în activitatea lor deşi de foarte multe ori au interese divergente faţă de colegii lor.

Lucrarea scoate în evidenţă modul de administrare şi conducere al managmentului resurselor materiale şi tehnologice, informaţionale, statistice şi financiare de care dispune unitatea şcolară precum şi stilurile de conducere şi comunicare, finalizându-se cu menţinerea şi

schimbarea culturii orgaziţionale prin metode specifice de menţinere a culturii organizaţionale şi de schimbare culturală reuşita prin care o nouă cultură nu se poate dezvolta fără ca salariaţii şi conducătorii să nu cunoască de unde pornesc şi să aibă un rol decisiv în sprijinirea salariaţilor care au idei mai bune despre o cultură mai bună.

CAP.I. POLITICA ŞI POLITICILE EDUCAŢIONALE

I.1 Sensul decizional şi sensul politic

Politicile educaţionale, în sens larg, reprezintă direcţiile de acţiune din domeniul educaţiei pe care autorităţile publice le aleg ca răspuns la o anumită problemă sau la o serie de probleme interconectate. Analiza politicilor educaţionale are în vedere deciziile majore cu un impact direct asupra actorilor, ofertei, structurii şi modului în care funcţionează un sistem educaţional.

La origine, sensul trebuie căutat în limba engleză, unde există două cuvinte diferite pentru politică:

- politics = activitatea legată de cucerirea şi păstrarea puterii (lupta pentru putere, jocul politic)

- policy = polis (cetate) - o activitate de decizie, în principal legată de colectivitate (la nivelul societăţii); sensul managerial (legat de conducere, organizare şi control). Limba română/limba franceză = confuzia/indistincţia celor doi termeni ("termenul de politică se foloseşte în ambele sensuri, nu poate fi distins decât analizându-se contextul în care a fost folosit).

În limba română, s-a convenit la următorul consens conceptual: se foloseşte "politici" (sau "politici publice") ca echivalent pentru engl. "policy" (sensul decizional colectiv şi cel managerial); se traduce "politics" prin "politică", care se referă la jocul de cucerire şi de gestionare a puterii.

I.2 Politică - strategic - tactică

Politicile ( în sensul de decizie colectivă, arta deciziei colective ) = urmăresc organizarea unor sectoare sociale, domenii.

Ex.: politica externă, politică = demografică, politică agricolă, politică preţurilor. Presupun o suită de decizii, nu se referă doar la o decizie singulară, limitată. De asemenea, este importantă operarea distincţiei între:

-politica = consensul colectiv, orientările generale şi opţiunile generale într-un domeniu (spaţiu, timp, context) de referinţă; inventarul soluţiilor posibile la o problemă sau la un context dat;

-strategic = programul concret de acţiune dedus din politică respectivă; alegerea unora

dintre soluţii (din inventarul posibil) ca adecvate şi realizabile; definirea lor sub formă de proiecte;

-tactica = punerea efectivă în funcţiune a unor resurse adecvate politicii şi strategiei alese.

În cazul educaţiei se poate înţelege aceasta distincţie prin analiza următorului exemplu: politica: incluziunea socială a copiilor care provin din familii dezavantajate socio-economic; strategia: acordarea unor ajutoare sociale elevilor care frecventează şcoala;

tactica: campania cornul şi laptele, acordarea de rechizite gratuite, acordarea de burse, acordarea unui sprijin fmanciar pentru achiziţionarea de calculatoare.