Structuri Organizatorice

CAPITOLUL I Aspecte teoretice cu privire la structura organizatorică

1.1. Definirea si importanta structurii organizatorice

Nu se poate imagina desfăsurarea unei activităti în colectiv, fără existenţa unei anumite ordini în ce priveste divizarea sarcinilor, stabilirea responsabilităţilor pe oameni, precizarea legăturilor între acestea etc. Cei ce vor să coopereze, vor lucra împreună mult mai eficient, dacă vor cunoaşte ce trebuie să facă, ce activităti de muncă le revin în parte din ansamblul activităţilor colectivului şi care este rolul lor în raport cu ceilalţi. Acest lucru are valabilitate atât în domeniul afacerilor, cât şi în cel guvernamental. Să proiectezi şi să menţii sistemul de roluri în organizaţie este fundamental pentru organizarea managerială. Deci, pentru ca fiecare organizaţie să-şi realizeze obiectivele pe care şi le-a propus, este necesar să intervină procesul de organizare managerială, care, în sens general, are menirea de a crea cadrul necesar acţiunii eficiente a salariaţilor, de a asigura acea ordine necesară în desfăşurarea activitătilor colective, de a armoniza aceste activităti. Organizarea managerială, se poate spune, îndeplineste un rol catalizator, amplificând capacitatea de actiune a colectivelor de muncă.

Deşi noţiunea de structură organizatorică a fost abordată în numeroase lucrări, asupra sa nu s-a ajuns la o definire riguros ştiinţifică, în măsură să întrunească consensul specialiştilor. Cea mai mare parte din abordările consacrate o definesc de o manieră destul de generală. Considerăm că o imagine mai completă şi mai precisă asupra acestui mecanism atât de complicat o furnizează definiţia după care: structura organizatorică a firmei reprezintă ansamblul persoanelor şi subdiviziunilor organizatorice astfel costituite încât să asigure premisele organizatorice în vederea realizării obiectivelor comune si sarcinilor previzionate. Altfel spus structura organizatorică a unităţii economice reprezintă ansamblul posturilor şi compartimentelor de muncă din care este constituită unitatea, modul lor de grupare şi subordonare precum şi legăturile ce se stabilesc între ele pentru realizarea în mod corespunzător a tuturor sarcinilor de muncă detaliate în raport cu specificul unităţii respective.

Autorul Samuel Certo defineste organizarea ca procesul de stabilire a unei folosiri metodice a tuturor resurselor în cadrul sistemului de management. Folosirea metodică pune accentul pe îndeplinire obiectivelor sistemului de management si îi ajută pe manageri nu numai să clarifice obiectivele dar si resursele care vor fi folosite pentru îndeplinirea acestor obiective. Focalizarea principală a organizării priveste stabilirea atât a ceea ce vor face salariatii într-o organizatie, cât si a modului în care eforturile lor personale trebuie combinate în cea mai bună modalitate pentru a progresa în îndeplinirea obiectivelor organizatiei.

Elementele caracteristice ale unei structuri organizatorice sunt următoarele:

Postul. Postul de muncă reprezintă cea mai simplă subdiviziune organizatorică cu sens

complet. El se defineşte ca fiind un ansamblu de sarcini, obiective, competenţe şi responsabilităţi ce revin, în mod regulat şi permanent, unui singur angajat. Principiul de agregare a acestora îl constituie omogenitatea activităţilor. Obiectivele atribuite postului constituie argumentele raţionale ale utilităţii postului, ce exprimă necesitatea creării lui,

precum şi criterii de evaluare a muncii angajatului pe postul respectiv. Aceste obiective se

realizează prin intermediul sarcinilor, ca urmare a competenţei profesionale, a autonomiei

decizionale şi a autorităţii formale de care dispune persoana angajată pe postul respectiv.

Funcţia. Totalitatea posturilor de muncă care prezintă aceleaşi caracteristici principale

formează o funcţie. Rezultă că într-o organizaţie, pentru aceeaşi funcţie pot exista mai multe

posturi de muncă, pe care să se facă angajări. De exemplu, într-o organizaţie pot lucra mai

mulţi angajaţi având funcţia de şef de secţie sau şef de birou. În concordanţă cu procesele

fundamentale dintr-o organizaţie, funcţiile pot fi de execuţie sau de management.

Ponderea ierarhică / norma de conducere. Ponderea ierarhică reprezintă numărul de

salariaţi conduşi nemijlocit de un manager. Dimensiunea acestei ponderi depinde de

specificul muncii, al organizaţiei, precum şi de concepţia managerială existente. De exemplu, într-o întreprindere de mărime mijlocie sau mare ponderea ierarhică este de 4-8

subalterni pentru poziţiile situate în jumătatea superioară a piramidei manageriale şi poate să

crească până la 20-30 de subalterni, pe măsură ce nivelul ierarhic se apropie de baza

piramidei.