Studiu privind Creșterea Eficienței Utilizării Resurselor Umane în Cadrul Organizatiilor

INTRODUCERE

„Managementul resurselor umane reprezintă un complex de măsuri concepute interdisciplinar, cu privire la recrutarea personalului, selecţia, încadrarea, utilizarea prin organizarea ergonomică a muncii, stimularea materială şi morală, până în momentul încetării contractului de muncă”

Burloiu Petre

Dezvoltarea producţiei industriale a favorizat răspândirea şi diversificarea noţiunii de sistem, desemnând prin aceasta raporturile şi interrelaţiile dintre om şi muncă. În acest sens, psihologia muncii studiază nu numai activitatea psihică şi mecanismele comportamentului omului în muncă, ci şi realitatea complexă în care acţionează omul, contextul relaţional în care se desfăşoară procesul de producţie, constituind sistemul om – maşină – mediu.

Fiecare dintre elementele sistemului (om, maşină, mediu), luate separat, sunt, la rândul lor, sisteme (biologice, materiale, naturale şi sociale) care însă constituie subsisteme în cadrul sistemului om – maşină – mediu.

În funcţie de gradul lor de complexitate, sistemele se ierarhizează prin relaţii de subordonare şi supraordonare. Astfel om – maşină – mediu reprezintă sistemul elementar, sistemul oameni – maşini – mediu se referă la un ansamblu de sisteme elementare aflate în interacţiune, iar sistemul socio-tehnic pune accentul pe raporturile dintre oameni, care se stabilesc în procesul muncii. Sistemul socio – tehnic punând accent numai pe componenta socială a muncii o ignoră pe cea individuală, pe care însă o regăsim în sistemul psiho-socio-tehnic.

Componenta maşină a sistemului nu se referă numai la echipamentele tehnice, ci include atât locurile de muncă, cât şi specificul activităţii de producţie, putând fi mai bine exprimată prin noţiunea de muncă.

Componenta mediu nu mai este menţionată în sistemul psiho-socio-tehnic întrucât mediul, ca ambianţă generală în care omul vieţuieşte, munceşte şi se relaxează, este o componentă vitală a existenţei umane.

Mediul de muncă este considerat în triplă ipostază ca mediu fizic ambiant creat de om prin amplasarea, construirea societăţii comerciale într-o anumită zonă din mediul natural cu toate consecinţele care decurg din această intervenţie a omului asupra naturii, mediu psihosocial constituit prin agregarea organizaţională a persoanelor angajate în cadrul intreprinderii şi care se manifestă prin sisteme de roluri şi statusuri, relaţii ierarhice şi de colaborare în muncă şi climat psihosocial , mediu socio-cultural exprimat prin tradiţiile, obiceiurile caracteristice forţei de muncă din zona de amplasare a societăţii comerciale, precum şi cele formate în cadrul intreprinderii prin munca în comun a oamenilor proveniţi din diferite regiuni ale ţării.

Sistemul psiho-socio-tehnic exprimă raporturile dintre om şi muncă la nivelul societăţilor comerciale cu profil productiv sau de servicii. Dacă avem în vedere însă societatea în ansamblul ei, sistemul supraordonat este psiho-socio-ergo-economic, în care obiectivele economice sunt îndeplinite prin activităţi de muncă desfăşurate de oameni organizaţi şi relaţionaţi într-un anumit context social.

Raporturile dintre componentele sistemului sunt biunivoce. Omul-operator trebuie să se adapteze la cerinţele sistemului care sunt determinate de către omul-constructor, atât parametrii tehnici cât şi psihofiziologici. La rândul său, mediul este creat şi afectat pozitiv sau negativ de activităţile de muncă ale omului şi mediul influenţează într-o măsură mai mare sau mai mică atât pe operator cât şi munca pe care acesta o desfăşoară.

În cadrul societăţii informaţionale în cadrul sistemului om – muncă, componenta ergonomică devenind informatizată se poate constitui mijloc şi scop al activităţii de muncă. Informaţiile asigură realizarea produselor într-un timp mai scurt, de calitate superioară şi cu un efort mai redus. În consecinţă sistemul se poate numi sistem psiho-socio-info-economic.

Cresterea gradului de complexitate a activitatii economice a organizatiilor, in contextul mecanismelor pietei, are implicatii profunde in procesul de cunoastere, care nu se poate realiza pe baza de rutina, ci pe o studiere atenta a realitatii, pe o analiza stiintifica care sa faciliteze adoptarea deciziilor corespunzatoare.

Piata ca mecanism de reglare a functionarii economice are un impact complex si permanent asupra deciziilor libere si autonome a organizatiilor, privind optiunile in folosirea eficienta a resurselor umane in vederea asigurarii marjei concurentiale. In acest context am structurat prezenta lucrare in 4 capitole.

Astfel, primul capitol descrie resursele umane ca fiind resursele strategice ale organizatiei.

Capitolul doi se refera la abordarea ergonomica a managementului resurselor umane in colectivele de munca din cadrul organizatiei.

Cel de-al treilea capitol descrie un scurt istoric si date generale despre societatea comerciala luata in analiza.

In capitolul patru este prezentata analiza climatului psihosocial al S.C. „C.C.C.H.” S.A., reprezentand prima etapa in stabilirea masurilor necesare corectarii deficientelor si accentuarii laturii pozitive ale activitatii firmei.

CAPITOLUL I

RESURSELE UMANE – RESURSE STRATEGICE ALE ORGANIZATIEI

1.1 Structura organizatorică

În situaţia particulară a unei celule elementare a sistemului psiho-socio-info-economic, societatea comercială, punerea în mişcare a resurselor de care dispune (umane, materiale) necesită asamblarea acestora prin utilizarea unei organizări adecvate.

1.1.1 Structura organizatorică formală şi informală

Structura organizatorică formală a unei societăţi comerciale (ierarhică, funcţională sau ierarhic-funcţională) conturată prin organigramă, fişe de post, regulament de organizare şi funcţionare este însoţită de o structură informală.