Suspendare Contractului Individual de Muncă

I Reglementarea şi definirea noţiunii

Contractul individual de muncă este reglementat de Codul muncii, precum şi de Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010.

Art 10 din Codul Muncii prevede:

“ Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică denumită salariat, se obligă să presteze muncă pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu” .

II Suspendarea contractului individual de muncă

2.1 Noţiune

Executarea contractului individual de muncă reprezintă un proces de desfăşurare în timp. Pe parcursul executării succesive a contractului, pot interveni anumite situaţii, prevăzute chiar de lege, care să impiedice temporar realizarea obiectului contractului.

Suspendarea contractului este în realitate o suspendare a principalelor sale efecte, şi anume: prestarea muncii şi plata acesteia, ce se manifestă printr-o încetare temporară a traducerii lor în viaţă.

Pentru ca neîndeplinirea prestaţiilor de către persoana încadrată să ducă la suspendarea contractului şi nu la desfacerea acestuia, trebuie îndeplinite două condiţii cumulative:

- neexecutarea să fie temporară (trecătoare);

- neexecutarea să nu aibă caracter culpabil.

Dacă cele două condiţii nu sunt îndeplinite cumulativ, contractul individual de muncă nu va fi suspendat, ci desfăcut.

2.2 Trasături caracteristice

a) Caracterul temporar al suspendării: cauzele care impiedică executarea contractului de muncă trebuie să fie vremelnice, adică să înceteze înainte ca necesităţile unităţii să impună sau prevederile legale să dispună desfacerea contractului de muncă.

Durata suspendării contractului de muncă variază în raport cu cauza care o determină:

- în unele cazuri, legea fixează o anumită durată determinată – concediul de maternitate de 126 de zile;

- durata suspendării este prevăzută ca durată minimă – în cazul arestării salariatului;

- legea fixează o durată maximă – detaşarea se poate dispune pe o durată de cel mult un an;

- durata suspendării poate fi stabilită prin acordul părţilor – concediul fară plată;

- în alte cazuri, durata suspendării nu este fixată de lege şi nici nu poate fi prevăzută de părţi, intinderea ei fiind determinată de acţiunea unui eveniment – boală, accident, sau factori naturali: inundaţii, înzăpeziri.

b) Caracterul parţial al suspendării: suspendarea este parţială pentru că nu priveşte totalitatea efectelor contractului de muncă, ci numai o parte dintre acestea: prestarea muncii şi retribuirea ei.

2.3 Cazuri de suspendare

Conform art 49 alin.1 din Codul muncii, suspendarea contractului individual de muncă poate interveni:

A) de drept;

B) prin acordul părţilor;

C) prin actul unilateral al unuia dintre părţi.

A) Suspendarea de drept încorporează situaţiile cele mai numeroase reglementate de art.50 din Codul Muncii şi operează indiferent de existenţa unei manifestări de voinţă a părţilor.

Cazurile în care suspendarea operează de drept sunt:

1) concediul de maternitate – 126 de zile calendaristice ( 63 de zile înainte de naştere, perioada de sarcină şi 63 de zile prioada de lăuzie ).