Uniunea Europeană - administrație

INTRODUCERE

Ideea de Europă unită, de unitate europeană, este de dată relativ recentă, cu toate că termenul „ Europa”, privit ca un concept geografic, poate fi descoperit începând cu secolul V Î.C. în lucrările istoricului grec Herodot. Astfel, din perioada renascentistă a început să se cristalizeze un curent de opinie favorabil creării unei Europe Unite, vizibil mai cu seamă în lucrările unor autori cum ar fi Maximilien Sully, Emmanuel Kant, Jean Jacques Rousseau, Saint- Simon şi alţii. În timp ce pentru Sully aceasta reprezenta o uniune a suveranilor europeni, Kant înţelegea prin Europa Unită – o uniune de state, iar Saint- Simon o uniune de popoare. În secolul XX, mai ales datorită celor două războaie mondiale, ideea unei Europe unite a început să capete consistenţă politică.

Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare şi integrare ce a început în 1951 între şase state europene : Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda. După cinci valuri de aderari , U.E. are acum 25 de State Membre şi se pregăteşte de cea de a şasea extindere. Acest proces are ca scop extinderea paşnica a zonei de stabilitate si prosperitate către noi membrii. Statele candidate in acest moment sunt : Bulgaria, România, Turcia si Croaţia .

Încheierea cu succes a negocierilor care variază foarte mult de la o ţară candidată la alta , nu conduce întotdeauna la aderarea propriu-zisă la U.E. .

Între închiderea negocierilor şi aderarea propriu-zisă la U.E. sunt câteva etape importante de parcurs , statul care doresţe aderarea trebuie să depună o cerere de aderare la Preşedenţia Consiliului U.E. care decide dacă îi este sau nu conferit statutul de candidat la U.E. .

După cum am mai spus, încheierea cu succes a negocierilor nu conduce întotdeauna la aderarea propriu-zisă la U.E. . Un caz clasic este cel al Norvegiei, stat care a negociat de două ori aderarea şi de fiecare dată , aceasta a fost respinsă de populatie in referendumuri naţionale , cerute de Constituţia ţării pentru ratificarea Tratatului de Aderare la U.E. .

După parcurgerea cu succes a etapelor dintre încheierea negocierilor şi aderarea propriu-zisă , respectiv :

• redactare şi convenirea Tratatului de Aderare de către U.E. şi statul candidat ,

• exprimarea consimţământului Parlamentului European prin adoptarea Tratatului de Aderare ,

• semnarea Tratatului de Aderare de către toate statele membre ale U.E. şi de România ,

• ratificarea Tratatului de către toate Parlamentele naţionale ale statelor membre şi de către Parlamentul României ; precum şi prin organizarea unui referendum , România poate deveni membra a U.E. .

Pe baza rapoartelor anuale de ţară întocmite de Comisia Europeană , Consiliul European decide deschiderea negocierilor de aderare.

Consiliul European de la Helsinki din decembrie 1999 , a hotarât că singurul criteriu care trebuie îndeplinit înaintea deschiderii negocierilor este criteriul politic , adică existenţa unor instituţii democratice stabile , respectarea drepturilor omului şi protejarea drepturilor minorităţilor.

Celelalte criterii (economic, legislativ , administrativ etc . ) rămân neschimbate , îndeplinirea lor fiind necesara în momentul aderării .

În contextul Comunităţii Europene , Curtea Europeana este preocupata de rezultatele dreptului administrativ comparat . Dreptul comparat este de o relevanţă speciala acolo unde dreptul comunitar trebuie interpretat în lumina variantelor versiunii lingvistice .

Mai mult , dreptul administrativ comparat , joacă un rol important în dezvoltarea şi concretizarea principiilor generale ale dreptului administrativ al Curţii de Justiţie .

În legatură cu această problemă , a integrării legislaţiilor nationale , se poate pune in discuţie dacă există şansă în viitor de a elabora o legislaţie europeană comună în domeniul dreptului administrativ.

Statele membre ale U.E. sunt toate , mai mult sau mai puţin , ţări cu o dezvoltare industriala foarte ridicată , ale căror administraţii naţionale au în faţă aceleaşi probleme esenţiale .