Analiza pieței detergenților de rufe

1. ISTORIC

Sapunul, primul detergent

Sapunul, primul detergent, se fabrica in Orientul Mijlociu de peste 5000 de ani. La inceput a fost folosit in principal pentru spalarea rufelor si pentru curatarea inflamatiilor si a ranilor. Abia dupa 100 e.n. oamenii au inceput sa foloseasca sapunul pentru baie.

In societatea primitiva, chiar si in zilele de azi, hainele erau curatate, prin frecare cu pietre pe malul unei ape curgatoare. In dictionar, ”detergent” este definit ca agent de curatare. In ultimii 20 de ani, insa, cuvantul descrie mai degraba detergent sintetic, decat obisnuitul sapun. Detergentii sintetici contin anumite componente numite substante tensio-active.

Sapunul, prin definitie este o substanta tensio-activa. De fapt, el este cea mai veche substanta tensio-activa, si a fost folosita cam de 4500 de ani.

Un material care, prin compozitie este foarte asemanator cu sapunul a fost gasit intr-un vas de lut datand din 2800 i.e.n, descoperit in timpul cercetarii facute asupra locului in care se afla Babilonul. Inscriptiile de pe vas spun ca grasimile au fost fierte cu cenusa, care este o metoda de obtinere a sapunului, dar nu precizeaza la ce era folosit acest material. Mai tarziu, s-a descoperit ca asemenea materiale erau folosite ca “gel” de par

Numele de sapun, dupa o veche legenda romana, vine de la Muntele Sapo, unde erau sacrificate animale. Ploaia a amestecat grasimile cu seu, si cu cenusa pe malul raului Tibet. Femeile au observat ca acest amestec le usura munca, si au inceput sa foloseasca acest sol lutos, imbibat cu amestecul de grasimi.

In timpul ascensiunii civilizatiei romane, baile publice au devenit din ce in ce mai populare. Prin secolul 2 e.n, medicul grec Galen a inceput recomandarea sapunului atat cu scop medicinal, cat si pentru curatire.

Se pare ca in secolul XV se producea sapun in Venetia, apoi, in secolul XVII in Marsilia. In secolul XVIII fabricarea sapunului s-a raspandit in intreaga Europa si in America de Nord, in secolul XIX, fabricarea sapunului a devenit o una din cele mai importante industrii.

In 1907, sapunul s-a transformat in detergent cand o firma germana a inceput comercializarea detergentului “Persil”. Pe langa sapunul de acid carboxilic, “Persil” continea perbotat de sodiu (NaBO3), silicat de sodiu si carbonat de sodiu. De aici perborat + silicat = “PERSIL”.

Pana in 1940 sapunul era cel mai folosit detergent. In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, lipsa grasimilor, ingredientul predominant din sapun, a dus la cercetarea detergentilor sintetici. Apoi, dupa razboi, aparitia masinilor de spalat automate a accentuat nevoia unor noi alternative la sapun.

Generalitati

Apa are o proprietate numita tensiune de suprafata. Fiecare molecula de apa este inconjurata si atrasa de alte molecule de apa.

Cand molecula de apa intra in contact cu alte suprafete (sticla, plastic etc), se creaza o tensiune care face bula de apa sa para rotunda. In timpul procesului de curatare, tensiunea de suprafata trebuie redusa, pentru a se raspandi si uda intreaga suprafata. Substantele chimice care pot reduce tensiunea de suprafata se numesc agenti tensio-activi.

Agentii tensio-activi au si alte roluri importante in curatire, ca dizolvarea, emulsificarea si mentinerea petei pana cand se va clati. Agentii tensio-activi dau si alcalinitate, utila la indepartarea petelor acide. Detergentii sunt agenti de curatare, in special sapunurile si detergentul fara sapun folosit in diverse scopuri de curatare menajera si industriala. Detergentii fara sapun sunt uneori numiti detergenti sintetici sau pur si simplu detergenti. Detergentii sintetici pentru menaj, destul de delicati pentru a putea fi folositi fara sa atace pielea au aparut in anul 1933. Intr-un lichid, cum ar fi apa, moleculele sunt legate intre ele prin forte de atractie puternice. Moleculele de la suprafata sunt atrase spre interior, ceea ce face suprafata lichidului sa fie curbata. Acest efect, numit tensiune superficiala, se observa clar la picurii aproape sferici de la apa de la robinet.

Clasificare

Agentii sunt clasificati dupa proprietatile lor ionice (incarcatura electrica) in apa. Astfel distingem 4 mari grupe:

- Anionici ( incarcatura negativa );

- Neionici ( fara incarcatura );

- Cationici ( incarcatura pozitiva );

- Amfolitici ( incarcatura sau negativa sau pozitiva ).

Detergentii anionici:

Sunt folositi in detergentii pentru spalatorii si detergentii pentru spalarea vaselor cu mana. Ei se ionizeaza in solutie, au proprietati de curatire excelente, si sunt foarte spumanti. Ex: sapunul, alcoolul etoxisulfat.

Detergentii neionici:

Nu creeaza multa spuma, si sunt folositi in spalatorii si in masinile automate de spalat vase, si ca ajutoare la clatire. Pentru ca nu se oxideaza, sunt rezistenti la taria apei si curata bine majoritatea petelor. Cei mai folositi sunt hidroxieteri.

Detergentii cationici:

Sunt folositi pentru a face fibrele mai moi si mai delicate (gen Cocolino, Silan, Lenor). Alte intrebuintari sunt ca dezinfectanti si alte produse de igienizare si curatare a casei. Compusii quaternali de amoniu sunt cei mai importanti cationi.

Detergentii amfolitici:

Sunt folositi in igiena personala si in curatenia casei datorita spumei, blandetei si stabilitatii. Ei pot fi anionici, cationici sau neionici, in functie de pH-ul (aciditatea sau bazicitatea) apei. Ex: sapunuri lichide, sapunuri.