Analiza Pieței Serviciilor de Telefonie Mobilă din România

ANALIZA PIEŢEI SERVICIILOR DE TELEFONIE MOBILĂ

Scurt istoric al telefoniei mobile

Primul sistem radio şi de telefonie disponibil comercializat este cunoscut sub numele de serviciul de telefonie mobilă îmbunătăţit (IMTS) şi a fost pus în funcţiune în 1946. Sistemul era destul de nesofisticat, dar nu exista nici aparatură electronică solidă. Cu IMTS, un turn înalt de transmisie era înălţat aproape de centrul oraşului şi se transmiteau şi receptau mai multe canale alocate, de la antena din vârful turnului. Orice instalaţie cu o rază de acţiune putea încerca să prindă unul dintre aceste canale şi o transmisie completă. Din nefericire numărul canalelor disponile nu au putut satisface nevoile utilizatorilor, soluţia acestei probleme reprezentând-o celularul.

Dezvoltarea GSM-ului a început devreme în anii 80. A fost vazută apoi ca principalul reazem pentru planurile infrastructurii de comunicaţie mobilă din Europa pentru anii 90. Azi, GSM -ul şi versiunile sale DCS 1800 si PCS 1900 s-au răspandit mult dincolo de Europa de Vest cu reţele instalate în toate ţările.

Povestea începe în 1982 când Conferinţa Europeană a Poştei şi a Administraţiilor Telecomunicaţiilor (CEPT), fiind alcatuită apoi din administraţiile telecomunicaţiei a douazeci şi şase de naţiuni a luat două decizii foarte importante. Prima a fost să stabileascş o echipă cu numele "Grup Special Mobil" (de aici termenul "GSM", care există azi pentru Sistem Global pentru Comunicaţiile Mobile) pentru a dezvolta un set de standarde comune pentru o viitoare reţea celulară pan-Europeană. A doua a fost pentru a recomanda ca doua benzi de frecvenţe de 900 MHz sa fie puse deoparte pentru sistem. CEPT a luat aceste decizii într-o încercare de a rezolva problemele create de dezvoltarea necoordonată a sistemelor de comunicaţie mobilă naţională individuală folosind standarde incompatibile.

Principalele caracteristici ale GSM-ului urmau să fie capacitatea unui roaming internaţional, receptoare mici ieftine şi capacitatea de a administra volumele mari de utilizatori. GSM a fost preluat în 1989 de ETSI (Institutul European de Telecomunicaţii şi Standarde) şi ei au definitivat standardul GSM în 1990. Serviciul GSM a inceput în 1991. De asemenea acest an a fost redenumit în Sistem Global de Comunicatii Mobile (GSM).

Inventatorul primului terminal mobil modern este considerat dr. Martic Cooper, fost manager general al diviziei de sisteme de la Motorola. Cooper a iniţiat primul apel de pe un telefon celular portabil către rivalul sau, Joel Engel, şeful cercetării la laboratoarele Bell. Bell folosise pentru prima dată conceptul de comunicaţii celulare în 1947 în sistemele de comunicaţii implementate în maşinile de poliţie. În final, Motorola a fost prima firmă care a reuşit să incorporeze tehnologia celulară într-un dispozitiv portabil care putea fi utilizat în afara unui vehicul.

Istoria GSM în Romania porneşte din 1996. În urmă cu aproape paisprezece ani, mai exact la 21 iulie 1996, Ministerul Comunicaţiilor din acea perioadă a anunţat organizarea unei licitaţii publice în vederea acordării licenţelor de operare pentru primele doua reţele de telecomunicaţii mobile din sistemul GSM care urmau sa funcţioneze în România. Se poate spune că este începutul telefoniei mobile în ţara noastră, asta dacă nu punem la socoteală sistemul telefonic mobil NMT 450, stramoşul Zapp-ului de astăzi, existent în România încă din 1994 şi care acoperea numai teritoriul ţării. Introducerea în România a sistemului GSM se înscria în recomandările Uniunii Europene privind promovarea liberei concurenţe în domeniul telecomunicaţiilor mobile. Mai mult decât atât, sistemul GSM aducea pentru prima dată în România o ieftinire a costurilor, deoarece sistemul GSM este un sistem digital, ceea ce implică faptul că utilizarea acestuia şi oferta noilor terminale necesare era mult mai ieftină, pe termen lung, decât utilizarea oricărui alt sistem cunoscut în domeniul telefoniei mobile până la acea oră.

Tot atunci s-a vorbit pentru prima dată de existenţa sim-urilor, adică a cartelelor de identificare, pe suport de plastic, care conţineau toate datele relevante despre abonat. Clienţii erau informaţi că pot insera respectivele cartele în oricare dintre terminalele GSM autorizate. Acest lucru ajuta abonaţii la alegerea între mai multe terminale în cazul deplasărilor în diverse ţări.

Pentru ţara noastră, introducerea sistemului de telefonie mobilă GSM a însemnat atragerea unei investiţii de un miliard de dolari. Licenţa a fost oferită, conform legii, pe o perioadă de 10 ani. Caietul de sarcini pentru licitaţie a fost achiziţionat de mai mult de 40 de companii, dar şi de "câteva firme de telecomunicaţii din Occident", cum se lăudau guvernanţii din acea perioadă. Operatorii primelor două noi reţele de telefonie mobilă GSM trebuiau să acopere cel puţin 65% din teritoriul ţării şi nu în ultimul rând să dispună de suficientă forţă financiară pentru a suporta costurile proiectului. Deşi criteriile de selecţie au fost destul de clare şi dure, licitaţia a fost amânată cu peste un an, în principal din cauza lipsei de frecvenţe libere în banda de 900 MHz, folosită în comunicaţiile mobile de către Armată şi Guvern.

La 15 noiembrie 1996, Mobil Rom şi Mobifon câştigau licitaţia pentru acordarea licenţelor. Odată câştigate licenţele, operatorii au început bătălia pentru piaţă. Connex, în prezent Vodafone se mândreşte şi acum cu titlul de "primul operator de telefonie mobilă din lume care şi-a lansat serviciile la doar 135 de zile de la aprobarea licenţei". Acest record aducea prima reţea GSM din Romania la 15 aprilie 1997. Două luni mai târziu a apărut serviciul Dialog, al companiei Mobil Rom. Aceştia anunţau că, până în vara 1997, reţeaua de telefonie mobilă GSM va fi operabilă în opt mari oraşe din ţară, respectiv: Bucureşti, Braşov, Bacău, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi şi Timişoara. Deşi preţurile abonamentelor şi ale terminalelor nu erau tocmai mici, telefonia mobilă a înregistrat o creştere spectaculoasă.