Analiza senzorială a ceaiului

Introducere

Sub numele ştiinţific Camellia sinensis, ceaiul îşi are originea în China de sud – est şi în nordul Indochinei. Legenda spune că Bodhiharma, unul dintre călugării care au întemeiat cultul zen, medita de cinci ani ca să atingă "trezirea interioară" când, slăbind vigilenţa, a adormit. Pentru a se pedepsi şi pentru a rămâne mereu cu ochii deschişi îşi tăie ploapele. În locul unde acestea căzura ieşi în scurt timp o tulpina care se transformă în planta ceaiului.

În timp ce în Japonia și China culturile de ceai erau la un nivel înalt de dezvoltare, informațiile depre noua bautură misterioasă au inceput sa pătrundă și în Europa. Cum fascinația pentru lucrurile orientale a pus stăpânire pe Europa, ceaiul a devenit parte din stilul de viață. Astfel, ceaiul devine popular şi în Europa, devenind una din băuturile preferate ale europenilor. În ziua de azi, ceaiul este popular în toate colţurile lumii, fiind una dintre cele mai sănătoase şi benefice băuturi.

În ceea ce priveşte denumirea ceaiului deşi hierogliful care desemnează ceaiul este unic, pronunţia acestuia diferă între cha şi te, prima fiind specifică zonelor de nord ale Chinei iar cea de-a doua specifică regiunilor de sud – est ale Chinei.

Scopul studiului de caz prezent este de a evalua calitate sezorială a ceaiului verde cu mentă. Alegerea făcută s-a bazat pe numeroasele efecte benefice pe care ceaiul verde le are asupra organismului uman. În ceea ce priveşte obiectivele lucrării, acestea sunt prezentarea proprietăţilor senzoriale, precum şi a caracteristicilor de calitate ale ceaiului. Vom repzenta, de asemenea, şi materiile prime folosite, dar şi modul de obţinere. Pentru a analiza toate aceste detalii, am ales două mărci de prestigiu, şi anume Lipton şi Twinings, amandouă fiind mărci premium.

Metoda utilizată este evaluarea calității senzoriale și reprezintă analiza propriu-zisă comparativă pentru cele două mărci prin metoda punctajului.

1. Caracteristicile generale ale ceaiului rece

1.1. Clasificarea produsului

Ceaiul verde este un tip de ceai obţinut din planta Camelia sinensis , prin prelucrarea mugurilor, cu 2-5 frunze. Ceaiul verde este apreciat din timpuri străvechi pentru proprietăţile sale benefice, obţinându-se prin opărirea frunzelor de ceai pentru distrugerea enzimelor şi menţinerea culorii, răsucire, uscare şi ambalare. Devine din ce în ce mai clar pentru oricine că ceaiul verde are un spectru foarte larg de prevenire a bolilor, devenind în ziua de azi o băutură reconfortantă, sănătoasă. Dacă ar fi să enumerăm numai câteva din indicaţiile terapeutice ale ceaiului verde, acestea ar fi: tratamente de slăbit, reducerea tartrului dentar şi stoparea apariţiei cariilor dentare, reducerea obezităţii sau a greutăţii în exces, înlăturarea oboselii intelectuale sau fizice, dar şi multe altele.

De-a lungul anului, se culeg 4 recolte de ceai, între sfârşitul lunii aprilie şi sfârşitul lunii septembrie, care se diferenţiază din punct de vedere calitativ: din prima şi a doua recoltă se obţine ceaiul de cea mai bună calitate. Acest ceai este format din frunze mici, care dau aromă puternică şi eliberează mult extract. Din cea de-a treia şi a patra recoltă rezultă ceai de calitatea a II-a, care este constituit din frunze mari, cu peţiolii dezvoltaţi şi cu raportul frunze/cozi redus.

Deşi există o multitudine de tipuri de ceaiuri, există de fapt doar 4 tipuri de bază: verde, galben (alb), roşu şi negru. Cu toate că tipologia utilizează gama de culori, diferenţierea nu este de fapt fundamentată pe aceasta. Culoarea atât a ceaiului nepreparat, cât şi a celui infuzat nu este decât o expresie a unor diferenţe profunde în procesele bio chimice ce au loc în frunza de ceai în cursul procesului de prelucrare şi care determină în final caracteristicile de bază aromatice şi gustative ale fiecărui tip de ceai.