Berea

- SCURTA ISTORIE A BERII

Cea mai veche referire documentara privind aparitia berii in Romania dateaza din 1402 cand Alexandru cel Bun daruieste manastirii Moldovita o instalatie de fiert bere. La 3 aprilie 1488 Stefan cel Mare da si el o sladnita manastirii Putna, indicand si locul de pe Siret unde manastirea putea sa instaleze sladnita. Constantin G. Simescu defineste sladnitele ca fiind „ mici fabrici de bere” si afirma ca prezenta sladnitelor in Moldova nu are nimic surprinzator, deoarece berea era bautura traditionala .

Intr-o scriere din 24 aprilie 1606, se vorbeste despre existenta meseriei de berar. Berea era un produs preferat mai degraba de calugarii care aveau legaturi cu vestul Europei, precum si de cei care prin peregrinarile lor prin Grecia apucasera sa guste bautura parfumata, din cereale, manastirile obtinand venituri bunicele prin comercializarea acestei bauturi. Datorita faptului ca nordul Moldovei era plin de sasi, iar acestia erau cienti fideli pentru acest produs, impunerea berii in fata vinului si a rachiului s-a facut foarte usor. In Tarile Romane berea a inceput sa se consume destul de mult , dupa venirea soldatilor austrieci. Acesta este si motivul pentru care prima „berarie” de dimensiuni mai mari o vom regasi in Timisoara, ea fiind cea mai veche fabrica din lume.

Primul document care atesta existenta acestei fabrici dateaza din 1718, orasul cunoscand o perioada de inflorire. Atunci s-au construit case si institutii publice. In primii ani fabrica a fost exploatata de autoritatile militare, mai apoi fiind inchiriata succesiv mai multor proprietari.

Prin anul 1870 fabrica da faliment. Alex Bayer din Kersice incearca sa redeschida fabrica, dar tentativa esueaza, iar in 1874 ea este atribuita primei Case de Economii pentru suma de 200 000 de florini( moneda specifica acelei perioade).

In anul 1883 fabrica trece in proprietatea firmei „Ignatz si fiii”, firma care o reconstruieste si modernizeaza.

Cea mai mare fabrica de bere din Romania este Grivita : - Erhaid Ruther fondeaza in 1869 in apropierea Podului de Pamant aceasta fabrica de bere. La moartea sa , in 1890 fabrica ii ramane sotiei sale Sofia Ruther. Dupa 15 ani, ea vinde fabrica lui Carl Czell, un industras transilvanean , care o modernizeaza . datorita acestei modernizari creste productia de bere de la 17 853 hl in 1905, la 67 453 hl in 1910. In timpul primului razboi mondial fabrica va produce siropuri si suc de tomate. In perioada interbelica, pentru a face fata concurentei isi deschide depozite in toata tara. Vanzarea berii era sustinuta prin reclame publicate in ziarele vremii si prin tiparirea de carti postale.

Intre 1937 si 1948 fabrica functioneaza sub numele de „Berea Ruther S.A.”. Dupa 1948 isi schimba numele in Intreprinderea de Bere Bucuresti – Fabrica Grivita. In 1992 fabrica se asociaza cu firma SEMSA ( Palma de Mallorca) si isi schimba numele in S.C. Grivita International S.A. . Sortimentul produs este GAMBRINUS . Cativa ani mai tarziu societatea este preluata de Brewery Holdings Romania, care mai avea , la aceea vreme fabricile din Miercurea Ciuc si din Hateg. In noiembrie 2000 fabrica este achizitionata de Brau Union.

La vremea aceea in Romania, existau 13 fabrici de bere, care produceau 871 hl pe an. Pana in 1960 industria berii s-a dezvoltat prin utilizarea capacitatilor de productie existente. Abia in 1962 – 1963 s-a inceput constructia de noi fabrici la Pitesti, Bacau, Constanta si Craiova. In anii ’70 s-au construit alte 6 fabrici la Reghin, Galati, Miercurea – Ciuc, Iasi, Satu – Mare si Suceava, urmate de cele de la Hateg, Rosiorii de Vede si Buzau. La inceputul nailor ’80 s-au mai construit o serie de fabrici la Bistrita, Arad, Tulcea, Targu – Jiu si Turnu – Severin si se vehicula ideea ca fiecare judet sa fie inzestrat cu cate o fabrica de bere de dimensiuni mici, a carei productie sa raspunda nevoilor locale. In anii aceia berarii din Romania erau destul de chinuiti, caci cei care construiau peste tot fabrici de bere nu se gandeau nici o clipa la calitatea apei care era folosita la producerea berii, astfel ca produsul nu era intotdeauna la inaltimea asteptarilor clientilor. In anii ’60, intr-o perioada de relaxare a guvernarii comuniste, consumul de bere cunoaste o crestere accentuata. Berea devine un produs proletar, pentru ca este foarte ieftina astfel ca orice isi permitea sa o cumpere.

Acei ani vin , insa, cu un design mai interesant la etichetelor si capacelor. Nu exista in realitate o concurenta care sa-i impulsioneze pe producatori astfel incat ei sa lucreze si la imaginea produsului lor. Nici de reclama nu se putea vorbi in acei ani : se vindea tot pentru ca se producea destul de putin. Nu existau marci preferate, consumatorul accepta ceea ce se produce, oricum nu avea posibilitatea de a alega.