Conceptul de Strategie Concurențială

CAPITOLUL I – NOŢIUNI GENERALE

1.1.Definirea conceptului de concurenţă

Orice întreprindere îşi desfăşoară activitatea într-un mediu determinat, în care întreţine relaţii cvasi-permanente cu piaţa, deoarece ea intervine aici atât in calitate de furnizor, cât şi de beneficiar. Desigur, eficienţa activităţii depinde de modul ei de integrare în relaţiile de piaţă, unde apar o serie de alţi agenţi economici cu care intră în competiţie pentru obţinerea unor condiţii mai bune de producţie, desfacere, efectuare a operaţiunilor băneşti sau a altor activităţi, in scopul obţinerii de cât mai multe avantaje. Deoarece concurenţa este o luptă permanentă, în care primează interesele economice şi care se soldează întotdeauna cu învinşi şi învingători, fiecare întreprindere trebuie să cunoască bine structura şi intensitatea concurenţei, cauzele succesului concurenţilor importanţi, formele în care se manifestă, pentru ca pe această bază să-şi evalueze şansele de supravieţuire, racordându-şi la realitate, obiectivele prioritare şi adoptând cele mai potrivite strategii concurenţiale.

Complexul legăturilor în care intră un agent economic în luptă pentru crearea, menţinerea sau mărirea avantajului său faţă de ceilalţi agenţi economici cu care îşi dispută fie resursele, fie clienţii, fie şi una şi alta, constituie sistemul relaţiilor de concurenţă.

Manifestarea concurenţei este expresia gradului de dezvoltare şi liberalizare economică şi de aceea intensitatea ei este diferită de la o etapă la alta, de la un domeniu la altul, în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă, reflectând în general măsura în care societatea este capabilă să stimuleze creativitatea agenţilor economici, asigurând funcţionalitatea normală a sistemului economic. În acest fel, prin menţinerea concurenţei în limita normală, mecanismul concurenţial îşi dovedeşte raţiunea de a fi, aceea de a servi consumatorul.

Pentru definirea conceptului de concurenţă au fost folosite noţiuni, atât din domeniul economic cât şi cel juridic. Astfel, potrivit unei definiţii mai cuprinzătoare din domeniul juridic,” prin concurenţă se înţelege lupta dusă, atât pe plan naţional, cât şi internaţional, între firmele capitaliste de producţie, comerciale, bancare etc. în scopul realizării unor profituri cât mai mari, ca urmare a acaparării unor segmente tot mai largi de piaţă şi, în consecinţă, a sporirii volumului de afaceri” .

Întrucât concurenţa se manifestă, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional, ea a fost definită şi reglementată de câtre Organizaţia de Cooperare Economică şi de Dezvoltare ( OECD ), organism internaţional ce militează pentru crearea unui climat economic şi de afaceri optim pentru statele membre, astfel: „ concurenţa exprimă situaţia de pe o piaţă în care firme sau vânzători se luptă în mod independent pentru a câştiga clientela cumpărătorilor, în scopul de a atinge un obiectiv economic, de exemplu, profituri, vânzări şi/sau împărţirea pieţei. În acest context, concurenţa este adesea echivalentă cu rivalitatea. Această rivalitate poate să se refere la preţuri, calitate, servicii sau combinaţii ale acestora sau altor factori pe care clienţii îi primesc” .

Competiţia este un mijloc eficient de a elimina profiturile excedentare realizate de către unii agenţi economici, de a aloca resursele pentru anumite utilizări necesare societăţii, de a determina firmele să producă bunuri de calitate la costuri reduse şi în cantităţile dorite de consumatori, de a stimula introducerea inovaţiilor tehnologice. De aceea competiţia trebuie văzută ca un proces dinamic cu efecte benefice asupra economiei în ansamblul său.

De aici rezultă avantajele certe ale concurenţei şi anume:

• repartizarea echilibrată a veniturilor, ceea ce conduce la maximizarea profiturilor agenţilor economici competitivi;

• folosirea eficientă a resurselor;

• oferirea unei game largi de produse şi servicii de calitate superioară;

• promovarea inovaţiei tehnice, ceea ce contribuie la reducerea costurilor pe termen lung

În cadrul teoriei economice, o contribuţie fundamentală la definirea conceptului de concurenţă a avut-o Adam Smith, în lucrarea sa „ Avuţia naţiunilor”, unde concurenţei i se recunoaşte rolul de „mână invizibilă”, care realizează adaptarea cererii şi ofertei şi reglarea într-un mod natural a activităţii economice. Concluzia: „ mâna invizibilă nu este nimic mai mult decât mecanismul automat de echilibrare a pieţei concurenţiale”. Datorită acestui rol, concurenţa maximizează avuţia naţiunilor, conducând la o alocare optimă a forţei de muncă şi a capitalismului în toate domeniile de activitate.

1.2. Conceptul de strategie concurenţială

Legea concurenţei exprimă relaţiile între producători sau cele dintre producători şi consumatori în vederea asigurării unor condiţii cât mai favorabile pentru producerea şi desfacerea bunurilor economice. Acţiunea acesei legi începe odată cu economia de schimb. Ea are caracter obiectiv, îndeplinind funcţia de conexare a producţiei particulare la producţia socială. Atfel, se asigură legatura între acţiunile subiective ale agenţilor economici individuali şi necesităţile obiective, transformându-le pe primele din acţiuni dispersate, izolate, egoiste, chiar contradictorii, în acţiuni sociale necesare în mod obiectiv. Cerinţele şi acţiunea legilor economice se impun prin concurenţa agenţilor economici individuali, ale căror interese sunt afectate în cazul nerespectării legilor obiective.

În primele etape ale dezvoltării economiei de piaţă, acţiunea legii concurenţei nu necesită intervenţia unor forţe extraeconomice, dar în prezent existenţa marilor producători care concentrează poducţia şi a marilor centrale sindicale presupune intervenţia statului în viaţa economică, spre a menţine concurenţa în limite raţionale şi spre a evita mari conflicte de muncă.

Caracteristicile acţiunilor legii concurenţei în etapa actuală:

a. Cuprinderea sub sfera ei de acţiune a unor noi domenii, nu numai a producerii şi defacerii pe piaţă, sau a sferei cercetării ştiinţifice, dar şi a căilor şi mijloacelor de comunicaţie, a managementului.

b. Intensificarea concurenţei în afara spaţiului pieţei interne, în sfera pieţei internaţionale

c. Creşterea ponderii factorilor extraeconomici (corupţia, şantajul,furtul documentaţiei, spionajul, actele de diversiune, sponsorizării) în lupta cu concurenţa.

Tipuri de strategii concurenţiale

În contextul concurenţei o firma poate adopta diverse tactici:

- Strategia efortului concentrat presupune centralizarea eforturilor fie asupra unui anumit produs, fie pe anumite categorii de cumpărători.

- Strategia elitei sau a produselor de excepţie (de tip Mercedes) înseamnă oferta unor produse deosebite prin calitatea lor şi implicit prin deservirea clienţilor.

- Strategia costurilor reduse sau japoneză, constă în strădania de a scoate aceleaşi produse pe piaţă ca şi concureţii, dar la costuri mai scăzute şi implicit preţuri mai mici.

Aceste strategii pot fi utilizate independent una de alta, sau combinate de către firmă, în lupta sa concurenţială. În România, art.5 al Legii nr. 21/1996, completată cu acte normative precum hotăririle guvermanentale din 1998, conţine un „inventar” al practicilor anticincurenţiale supuse regimului de interdicţie şi unor sancţiuni:

a. Fixarea concentrată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau cumpărare, a terifelor, rebaturilor, adaosurilor şi a oricăror condiţii comerciale inechitabile.

b. Limitarea sau controlul producţiei, dezvoltării tehnologice sau investiţiilor

c. Împărţirea pieţelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriul teritorial, al volumului de vânzări şi achiziţii sau altor criterii

d. Aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, privocând – în acest fel – unora dintre ei un dezavantaj în poziţia concurenţială

e. Condiţionarea încheierii unor contracte de acceptare de către parteneri a unor clauze stipulând prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform uzanţelor comerciale, nu au legătură cu aceste contracte