Concurență neloială - exemple celebre

1. Cazul: Volkswagen AG/Commission, soluţie dată de TPI, 3 decembrie 2003

Situaţia de fapt

Firma producătoare de automobile Volkswagen a interzis concesionarilor săi din Germania practicarea unor reduceri la vânzarea noului model Passat, recomandând un preţ unic de vânzare. Comisia a considerat că această practică încalcă principiile liberei concurenţe prevăzute de tratat şi a aplicat o amendă societăţii Volkswagen în valoare de 30,96 milioane de euro.

Volkswagen a atacat decizia Comisiei în faţa Tribunalului de primă instanţă, motivând că nu s-au încălcat principiile comunitare în materia liberei concurenţe, din moment ce iniţiativele de plafonare a preţului de vânzare al noului model Passat aveau caracter unilateral, neexistând un acord între constructor şi concesionari în acest scop.

Dreptul aplicabil

Articolul 81, al.1 TCE, referitor la înţelegerile între întreprinderi:

„Sunt incompatibile cu piaţa comună şi sunt interzise orice înţelegeri între întreprinderi, orice decizie a grupurilor de întreprinderi, precum şi orice practici concertate între întreprinderi, susceptibile să afecteze comerţul între statele membre şi care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau distorsionarea concurenţei în interiorul pieţei interne, şi în special cele care constau în:

a) fixarea directă sau indirectă a preţurilor de cumpărare sau de vânzare sau a altor condiţii ale tranzacţiilor comerciale;(…)”

Soluţia şi principiile degajate de CJCE

TPI a anulat decizia Comisiei de aplicare a unei amenzi societăţii Volkswagen, argumentând că nu fusese dovedită în speţă existenţa unui acord de voinţă între constructorul de automobile şi concesionarii săi din Germania, în vederea impunerii unui anumit preţ de vânzare, fiind vorba doar un act unilateral al societăţii Volkswagen. Astfel, Comisia nu a făcut dovada acceptării efective de către concesionari o preţului recomandat de constructor.

Pentru a exista o limitare a liberei concurenţe sancţionată de articolul 81 TCE este necesară constatarea unei înţelegeri între cele două întreprinderi, adică realizarea unei acord de voinţă între cele două părţi, şi nu o simplă decizie unilaterală a unei întreprinderi.

Se respinge astfel argumentarea Comisiei potrivit căreia acordul de voinţă dintre constructor şi concesionar, în vederea impunerii unui anumit preţ de vânzare rezultă din însuşi contractul de concesiune între aceste părţi, deoarece prin încheierea acestui contract concesionarul ar accepta în mod implicit condiţiile care pot fi impuse ulterior de concedent, chiar dacă acestea nu sunt conforme dispoziţiilor comunitare.

Tribunalul consideră că simpla semnare a unui contract de concesiune nu poate fi interpretată drept o acceptare tacită, în avans, a unor iniţiative ulteriore ale concedentului, susceptibile să contravină principiilor comunitare privind libera concurenţă în cadrul pieţei interne.

În vederea aplicării articolului 81, al.1 TCE, Comisia trebuie să facă dovada alinierii poziţiei concesionarului la iniţiativa anticoncurenţailă a concedentului, adică realizarea unei “înţelegeri” între cele două părţi.

Notă: Împotriva deciziei TPI se poate introduce în termen de două luni de la notificare, un recurs limitat la elemente de drept.

Evaluare

Art. 5 din Legea 21/1996 modificat prin OUG 121/2003 prevede:

„Sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici sau asociaţii de agenţi economici, orice decizii de asociere sau practici concertate între aceştia, care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc:

a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare, a tarifelor, rabaturilor, adaosurilor, precum şi a oricăror alte condiţii comerciale inechitabile; (…)”

Acest articol va trebui interpretat în lumina precizărilor făcute de Curte în această speţă.

2. Cazul: AUDI AG/ Oficiul de armonizare a pieţei interne, 3 decembrie 2003

Situaţia de fapt

În 1996 AUDI a cerut Oficiului de Armonizare a Pieţei Interne (OAPI)să înregistreze semnul „TDI” ca marcă comunitară.

Abrevierea „TDI” are semnificaţia: „Turbo Diesel Injection” sau „Turbo Direct Injection”. În consecinţă OAPI a respins cererea pe motivul că acest însemn nu are caracter distinctiv.

AUDI a introdus recurs în faţa Camerei de Recurs OAPI, care a respins la rândul său cererea pe motivul că are un caracter descriptiv.

În mai 2002, AUDI a sesizat Tribunalul de Primă Instanţă pentru anularea acestei decizii.

Dreptul aplicabil

Regulamentul Consiliului 40/94 privind marca comunitară

Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Tribunalul de Primă Instanţă reaminteşte că semnele şi indicaţiile care pot servi la desemnarea caracteristicilor unui produs sau serviciu pot fi folosite de orice utilizator şi nu pot face obiectul înregistrării.

În ceea ce priveşte cererea făcută de AUDI, Tribunalul constată că, din punct de vedere al publicului larg, există un raport suficient de direct şi concret între însemnul verbal „TDI” şi caracteristicile esenţiale ale categoriilor de produse sau servicii vizate în cererea de înregistrare a mărcii.

Tribunalul remarcă faptul că o combinaţie de litere este utilizată în mod curent în industria automobilelor şi deci, semnul”TDI” nu e neobişnuit ca structură, iar faptul că „TDI” poate avea două semnificaţii nu este relevant.

Un asemenea semn poate fi înregistrat ca marcă dacă a căpătat un caracter distinctiv prin utilizarea în întreaga Comunitate. AUDI nu a adus nici un element de probă care să poată duce la concluzia că semnul”TDI” a primit un asemenea caracter distinctiv în alte state membre decât în Germania.

În ceea ce priveşte noile elemente aduse de AUDI pentru a demonstra caracterul distinctiv, Tribunalul relevă faptul că anularea sau reformularea unei decizii a Camerei de Recurs a OAPI nu este posibilă decât în cazul în care se pune în discuţie o eroare de fond sau de formă. Astfel, recursul în faţa Tribunalului nu vizează decât controlarea legalităţii deciziei Camerei de Recurs a OAPI şi nu redeschiderea cazului.

În conformitate cu Regulamentul CE 40/94 deciziile OAPI trebuie să fie motivate. În consecinţă Camera de Recurs era obligată să expună motivele pentru care elementele de probă produse de AUDI nu i-au permis să concluzioneze că marca cerută dobândise un caracter distinctiv rezultând din utilizare.

Totuşi, lipsa motivării nu este suficientă pentru a hotărî anularea deciziei Camerei, de vreme ce o nouă decizie a OAPI va ajunge la acelaşi rezultat. ca şi în prima decizie.

Evaluare

Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice prevede în art.5, lit.b că nu pot fi înregistrate ca mărci „mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv”.

În capitolul XIII privind apărarea drepturilor asupra mărcilor şi indicaţiilor geografice, în art.80 şi art. 81 se prevede că:

- „ Deciziile Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci privind înregistrarea mărcilor pot fi contestate la acest oficiu de către solicitantul înregistrării mărcii sau, după caz, de către titularul mărcii, în termen de 3 luni de la comunicare, cu plata taxei legale”;

- „Hotărârea comisiei de reexaminare, motivată, se comunică părţilor, în termen de 15 zile de la pronunţare şi poate fi atacată cu apel la Tribunalul Municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare. În termen de 15 zile de la comunicare, deciziile Tribunalului Municipiului Bucureşti pot fi atacate cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti”.

După cum se observă, prevederile legislaţiei române sunt asemănătoare cu prevederile Regulamentulului Consiliului 40/94 privind marca comunitara. De altfel în documentul de poziţie privind capitolul 5 „dreptul societăţilor comerciale” este menţionată preluarea dispoziţiilor acestui regulament în legislaţia internă în domeniul proprietăţii industriale.