Estetica și designul telefonului mobil

1. Notiuni generale de estetica si design

Estetica este stiinta care studiaza legile si categoriile artei, fiind considerata forma cea mai înalta de creare si receptare a frumosului. Estetica studiaza ansamblul de probleme referitoare la esenta artei, la raporturile ei cu realitatea, la metodele creatiei artistice, la criteriile si genurile artei. Este teoria frumosului, a frumusetii în general si a sentimentului pe care îl face sa se nasca în oameni.

Frumosul este o categorie fundamentala a esteticii care reflecta însusirile si proprietatile naturii, vietii sociale si ale creatiei umane, capabil sa trezeasca în personalitatea valorificatoare stari de satisfactie, emotie si bucurie estetica, precum si sentimente de placere si admiratie.

Esteticul se afirma în structura armonioasa expresiva si reprezentativa a lumii, în forta de sugestie si perfectiunea fenomenelor sale în capacitatea de a place, de a ne încânta. În afara operei de arta, a carei finalitate este predominant estetica, sfera esteticului cuprinde natura, produsele si mediul muncii omenesti, urbanistica si relatiile interumane.

Design termen modern care desemneaza ansamblul de conceptii si procedee vizând proiectarea estetica a obiectelor de uz practic: masini, unelte, mobilier, vestimentatie, ambalaje etc. Design-ul este un proces complex de concepere si proiectare functionala si frumoasa a formelor. La baza esteticii sta frumosul, pe cand la baza design-ului sta frumusetea rationala.

Estetica industriala, sau industrial design, sau mai simplu design, este un domeniu al creatiei care îmbina din ce in ce mai mult perceptele teoriei estetice, cu exigentele practice, realizând în acest fel o generalizare a frumosului în viata cotidiana, în mediul ambiant.

Conceptul de estetic în viziunea de marketing

Astăzi succesul produselor şi implicit al companiilor pe pieţele competitive nu poate fi explicat numai prin calitatea produselor, proiectarea lor ireproşabilă, măsuri de management financiar. Fiecare companie orientată spre piaţă şi clienţi a găsit un punct forte de diferenţiere, utilizând estetica pentru a crea impresii generale pozitive, atât asupra produsului propriu-zis, cât şi asupra serviciilor ce-l însoţesc.

Din momentul în care ne trezim şi până la sfârşitul fiecărei zile de lucru, suntem mereu „uimiţi” (influenţaţi) de ceea ce vedem, auzim, gustăm, mirosim şi pipăim. Gusturile noastre personale ne ghidează deciziile în alegerea zonelor în care vom locui, în decorarea caselor, în alegerea hainelor, în alegerea obiectelor de uz casnic şi în cumpărarea maşinilor.

Multe întreprinderi au uitat care sunt lucrurile care furnizează valoare clienţilor; ce anume îi satisface cu adevărat pe clienţi; ce anume îi incită. Ele au fost prea ocupate cu „reorganizarea activităţii de asigurare a calităţii” şi cu „contabilitatea concentrată pe exploatare”, cu „reinventarea procesului de activitate” şi cu „economiile de costuri”, „definirea competenţelor esenţiale” şi „planificarea strategică”. Procesele economice nu furnizează direct valoare clienţilor. Valoarea este asigurată numai prin satisfacerea nevoilor. Într-o lume în care majoritatea clienţilor au nevoile de bază sastisfăcute, valoarea este asigurată cu uşurinţă prin satisfacerea nevoilor lor de experimentare – adică a nevoilor lor estetice.

Importanţa esteticii în viaţa clienţilor asigură organizaţiilor posibilitatea de a li se adresa printr-o varietate de experienţe senzoriale – ceea ce aduce beneficii atât consumatorilor, cât şi organizaţiilor, prin satisfacţia şi fidelitatea clientelei. Aceste oportunităţi nu sunt limitate numai la sectoare de activitatea cum ar fi cea a modei, a articolelor cosmetice şi a mijloacelor de amuzament, care se ocupă cu produse estetice ca atare. Nu sunt limitate la produse exclusive, de lux, pentru segmentele de public de elită. Orice organizaţie, din orice sector de activitate, pentru orice bază de clienţi, lucrativă sau non-profit, guvernamentală sau privată, consumatoare, industrială sau furnizoare de servicii, poate beneficia de utilizarea esteticii.

1.1. Conceptul de design. Cauzele apariţiei designului.

Spre deosebire de frumuseţea artistică realizată independent de utilitatea produsului, fenomenul design, conturat ca domeniu estetic autonom în secolul al XX – lea, defineşte conceperea formei utile şi frumoase, totodată, astfel încât forma să se subordoneze în mod ideal funcţiei fără să se recurgă la ornamente şi decoraţiuni inutile. Termenul provine din limba engleză, cu unele influenţe din franceza veche.

Designul are la origine sciziunea dintre concepţie şi producţie care a survenit în timpul revoluţiei industriale. Până atunci obiectul era conceput şi realizat de artizanul însuşi, asistat de ucenicii săi.

În estetică, termenul design are două sensuri curente în afara celui de „desen”, definite astfel de Webster, şi anume :

• „Schiţa preliminară, conturul sau modelul principalelor trăsături ale unui lucru ce urmează a fi executat”;

• „Planul sau aranjamentul de linii, forme, mase şi spaţii dintr-un model pentru a produce un efect plăcut ochilor”.

În anul 1938 Anthony Bertram conferă termenului de design un sens composit: „proces care marchează parcurgerea drumului de la concepţie, prin proiectarea şi producere, până la obiectul finit” , prefigurând accepţiunea pluridisciplinară a activităţii de design.

Thomas Munro defineşte designul ca artă, iar pe de altă parte, integrează în sfera acestuia îmbrăcămintea, stofelel, imprimeurile etc.

Apariţia designului a fost determinată de cauze multiple pe care teoria economică încearcă să le sistematizeze, fără pretenţia de a fi cuprins în întregime cauzalitatea fenomenului .

Există cauze de ordin general – reprezentate de necesitatea producţiei de masă, de necesitatea repetabilităţii în mii şi sute de mii de exemplare a obiectelor utilitare, ca efect al creşterii demografice, a creşterii volumului şi structurii cererii populaţiei.

Evoluţia tehnologiilor, renunţarea la unealta aflată în prelungirea mâinii artizanului, apariţia maşinilor, constituie cauze de ordin tehnologic.