Fundamentarea Mixului de Marketing în Maximizarea Profitului

ARGUMENT

Din resursele pe care le are la dispozitie, firma poate realiza o paleta larga de combinatii. In limitele profilului in care s-a specializat, activitatea sa va putea dobandi concretizari foarte diferite. De aici si relativ intinsa varietate a modalitatilor de realizare a contactelor firmei cu exteriorul, cu piata. Iar prin modul de concepere si realizare a acestor contacte se incearca realizarea unui echilibru intre posibilitatile (umane, materiale si financiare) ale firmei si presiunea “fortelor pietei”, pe coordonatele strategiei de piata adoptate.

Ideea antrenarii resurselor, in combinatii diferite, astfel incat sa permita firmei realizarea unui contact eficient cu piata a condus la nasterea conceptului de marketing mix. Acest concept, astazi cu o pozitie centrala in teoria si practica marketingului, a aparut abia in perioada postbelica. El reuneşte proprietăţile caracteristice ale organizaţiei, elementele pe care aceasta le poate folosi pentru a influenţa cererea pentru produsul său în general, vânzările în mod special, şi anume: produsul însuşi, nivelul preţului, activitatea promoţională şi distribuţia sau plasarea produsului. Acest set de variabile controlabile de către organizaţie, cunoscut şi sub numele de cei 4P are rolul de a detalia strategiile de marketing şi de a influenţa piaţa în vederea asigurării eficienţei maxime.

Mixtura sugerata de conceptul in cauza priveste modul cum sunt antrenate resursele (inclusiv cele de imaginatie) ale intreprinderii, proportiile, “dozajul” in care ele vor intra in efortul global al firmei pentru a se ajunge la efectele dorite.

Mixul de marketing se referă la o anumită structură de eforturi de marketing, la combinarea, proiectarea şi integrarea în diverse proporţii într-un program de marketing a variabilelor controlabile în scopul dobândirii eficacităţii necesare realizării obiectivelor organizaţiei într-o perioadă determinată.

Se impune o remarca in legatura cu natura elementelor care intra in compunerea mixului. Cele mai multe lucrari le considera variabile endogene sau, in orice caz, variabile controlabile de catre firma. Explicatia pare simpla : daca mixul de marketing este o “compozitie”, la care recurge intreprinderea, aceasta din urma nu poate opera decat cu variabilele pe care le poate manevra, pe care le poate controla si introduce in alcatuirea mixului, in dozele necesare. O analiza mai atenta conduce insa la alte concluzii. Astfel, daca produsul si promovarea sunt intr-adevar doua variabile efectiv manevrate de firma, nu acelasi lucru se poate spune despre celelalte doua.

Structura concreta a mixului, pozitia ocupata de fiecare dintre elementele sale componente vor depinde de posibilitatile firmei si de solicitarile pietei; in consideratie vor intra, de asemenea, optica decidentului, capacitatea lui de realizare a celei mai inspirate combinatii de instrumente singulare, corespunzatoare conditiilor concrete in care isi desfasoara activitatea.

Trasaturile particulare ale politicii de marketing a firmei in performantele promovarii ei oglindesc modul concret in care sunt utilizate, intr-o combinatie adecvata posibilitatilor firmei la conditiile mediului extern.

Cap. 1. CONCEPTUL DE MARKETING MIX

1.1. Mixul de marketing – definitie

În efortul lor de a satisface cât mai bine necesităţile, dorinţele şi preferinţele clienţilor actuali şi viitori şi a-şi atinge obiectivele,întreprinderile combină şi utilizează în modalităţi variate mijloacele de marketing de care dispun.Aceste combinaţii strategice şi tactice sunt cunoscute sub denumirea de marketing mix.

Conceptul de marketing mix a fost introdus in 1964 de americanul Neil Borden.

Mixul de marketing se referă la alegerea naturii şi numărului variabilelor de marketing utilizate de întreprindere la un moment dat şi la modul de dozare a acestor combinaţii care să provoace un impact maxim asupra pieţei-ţintă.

1.2. Variabilele mixului de marketing

Specialiştii apreciază că mixul de marketing este unul dintre cele mai vechi şi mai utile concepte de marketing elegant prin simplitatea lui (M.J. Baker op. cit., p. 64), atribuit lui Niel Borden (N. Borden, The concept of Marketing-Mix, în Journal of Advertising Research, iunie 1964) de la Harvard Business School, care recunoaşte că a împrumutat ideea de la un alt profesor de la Harvard Business School James Cullinton. El identifică iniţial 12 elemente ale mixului de marketing prin care se acţionează asupra pieţii în mod coerent şi unitar: produs, preţ, marcă, distribuţie, vânzare personală, publicitate plătită, promovarea vânzărilor, ambalarea, modul de prezentare, servicii post-vânzare, manipulare sau logistică şi cercetarea de marketing.