Impactul Profesionalizării Relațiilor Publice Asupra Specialiștilor din Domeniu

Argument

Şcoala de la Palo Alto a revoluţionat conceptul de comunicare. Ajungem să admitem că trăim într-o lume în care „Nu putem să nu comunicăm”. Era contemporană este una a comuncării, fie ea interpersonală, de grup sau de masă, verbală ori non-verbală, mediată ori directă. Şi pentru că societatea este în continuă schimbare, apare nevoia de specialişti în domeniul comunicării, şi implicit al relaţiilor publice. Complexitatea şi noutatea domeniului fac însă dificilă sarcina de a delimita cu precizie domeniul de activitate, cadrul de lucru şi pregătirea necesară unor specialişti.

Pornind de la aceste realităţi sociale, prin această lucrare îmi propun, atât o scurtă analiză a contextului evoluţiei domeniului relaţiilor publice, cât şi un studiu al exigenţelor profesiei de specialist în relaţii publice. Pornind de la premisa că, valoarea unei profesii este dată de nivelul de pregătire al specialiştilor în domeniu, şi cunoscând din experienţă personală numărul ridcat al exigenţelor profesionale, consider necesar un studiu al cadrului de formare a specialiştilor în relaţii publice.

Am încercat să urmăresc astfel opiniile unor specialişti cu privire la programa din cadrul invăţământului instituţionalizat realizată de cele mai multe ori în directă legătură cu percepţia asupra rolului specialistului în relaţii publice. Nu au rămas neglijate în literatura de specialitate carenţele existente în formarea relaţionistului şi pornind de la acestea mi-am propus să identific o metodă complemtară de formare a specialiştilor în relaţii publice, respectiv trainingul.

Deşi o metodă de formare relativ recentă, slab dublată de studii ştiinţifice marcante şi chiar uneori ridiculizată de specialişti, trainingul este, din puctul meu de vedere, o soluţie reală pentru dublarea învăţământului instituţionalizat cu scopul eficientizării formării relaţioniştilor. De aceea mi-am propus să evidenţiez eficienţa triningului în formarea specialiştilor în relaţii publice studiind cazul real al formării prin training într-o organizatie nonguvernametală, în cadrul careia am activat în ultimii trei ani, BEST Iaşi.

Lucrarea aceasta va avea un puternic caracter personal, ce ţine mult de dorinţa mea de a aduce cunoştinţe noi, puncte de vedere noi, precum şi metode personale, dar şi de o pasiune pentru domeniul formării prin training, prin aceasta dorind a-i construi un caracter unic.

I. Impactul profesionalizării relaţiilor publice asupra specialiştilor din domeniu

Într-o societate aflată în continuă transformare, asistăm la o perioadă de adaptare şi readaptare la realitatea socială cu care suntem nevoiţi să ţinem pasul, fapt ce implică necesitatea apariţiei de noi profesii. Relaţiile publice sunt considerate de către unii specialişti o profesie „cu acte in regulă”. Se ridică în acest context problema: Cine sunt specialiştii în relaţii publice?

1.1. Necesitatea apariţiei unor noi profesii

Reconsiderarea valorilor societăţilor duce fără îndoială la nevoia de analiză a impactului multiplelor implicaţii ale schimbării. În situaţia acestor schimbări şi structurile economice actuale solicită şi susţin apariţia unui număr impresionant de profesii noi care urmăresc satisfacerea necesităţilor determinate de aceleaşi modificări impuse de evoluţia accelerată a societăţii. În acest context se ridică, însă, problema examinării şi certificării acestui val de profesii - fie ele din domeniul tehnic, din arhitectură, aviaţie civilă, navigaţie, relaţii publice, training sau publicitate.

Există o multitudine de conotaţii asociate termenului de “profesiune”. Conform Dicţionarului de neologisme , aceasta este “o activitate cu caracter permanent, desfăşurată de cineva în baza unei calificări”. Din alt punct de vedere, profesia este percepută drept o activitate instituţională pentru care o persoană este remunerată.

În general, o profesiune presupune cunoştinţe cu un grad înalt de specializare şi o metodologie specifică de aplicare a lor, aceasta din urmă solicitând iniţiativă şi creativitate. De asemenea, este necesară existenţa unui sistem de valori, transmis prin formarea specializată şi respectarea unui cod deontologic specific, precum şi a unei formări specializate dublată de o componentă practică însemnată.

Certificarea profesională este realizată prin intermediul asociaţiilor şi organizaţiilor profesionale, care au drept de avizare asupra formării şi acreditării, şi garantează status-ul social, impun codurile etice specifice, şi exercită controlul asupra practicii în domeniu pe baze profesionale (nu administrative).

Solidaritatea de grup profesional este rezultatul formării continue, a aderenţei la teorii, doctrine şi metodologii comune, precum şi din apartenenţa la aproximativ aceleaşi organizaţii profesionale.