Ipostazele și obiectivele cercetării

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Marketing
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 58 în total
Cuvinte : 8395
Mărime: 267.88KB (arhivat)
Puncte necesare: 8
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Suciu Titus

Extras din proiect

INTRODUCERE

Corupţia este una din cele mai mari probleme ale lumii contemporane. Ea subminează buna guvernare, alterează în mod fundamental politicile pu-

blice, conduce la alocarea defectuoasă a resurselor, afectează dezvoltarea sănătoasă a sectorului public şi a celui privat şi îi prejudiciază în mod special pe cei săraci.

A obţine control asupra acestui flagel este posibil numai prin coopera-

rea unui număr cât mai mare de factori interesaţi într-un sistem de garantare a integrităţii, printre care se află în primul rând Statul, societatea civilă şi sectorul privat.

Războiul împotriva corupţiei este o luptă împotriva subminării legii, o luptă împotriva sărăciei şi o luptă împotriva instabilităţii. Corupţia este o temă a traziţiei care, dacă nu este abordată, poate afecta afacerile şi investiţiile şi accesul cetăţeanului obişnuit la serviciile publice-şcoli, spitale, utilităţi publice.

Lacunele legislative, imobilitatea cadrului instituţional şi ineficienţa unor reforme specifice tranziţiei din statele noastre sunt atâţia factori favorizanţi pentru extinderea corupţiei.

Corupţia erodează raporturile de încredere dintre cetăţean şi autorităţile statului şi subminează programele sociale şi economice promovate de acestea.

Motivul pentru care s-a ales această cercetare a avut în vedere determinarea cauzelor dezvoltării corupţiei în România, prin prisma studenţilor Universităţii Transilvania, opiniile lor cu privire la viitorul României atât pe plan intern cât şi pe plan extern cât şi la consecinţele creşterii gradului de corupţie asupra guvernării şi a politicilor publice.

Cap. 1 Ipotezele şi obiectivele

cercetării

1.1. Ipotezele generale

Ipotezele generale sunt cele care au rolul de a imprima discuţiile de bază ale cercetării.

1. Majoritatea studenţilor Universităţii Transilvania consideră că nivelul corupţiei din România este foarte ridicat în prezent.

2. În general, studenţii Universităţii Transilvania sunt de părere că nivelul corupţiei în ţările membre U.E. este ridicat.

3. Cei mai mulţi dintre studenţii Universităţii Transilvania consideră că principala cauză a nivelului înalt al corupţiei în România este legislaţia deficitară.

4. Majoritatea studenţilor consideră că şansele lor la angajare vor fi mai mici din cauza corupţiei.

5. O mare parte a studenţilor Universităţii Transilvania nu cunosc programe anticorupţie.

6. Peste jumătate din studenţii Universităţii Transilvania consideră că nivelul corupţiei în viitor nu va scădea.

1.2 Ipotezele statistice

Ipotezele statistice ale cercetării sunt cele care au în vedere o cuantificare posibilă a legăturilor dintre variabile. Ipotezele statistice, care vor fi analizate mai pe larg ulterior, sunt ipotezele nule H0 şi ipotezele alternative H1 ale cercetării.

H0 : cel mult 60% dintre studenţii Univ. Transilvania consideră că principala cauză a corupţiei este legislaţia anticorupţie deficitară;

H1 : mai mult de 60% dintre studenţii Univ. Transilvania consideră că principala cauză a corupţiei este legislaţia anticorupţie deficitară;

H0 : cel puţin 80% dintre studenţii Univ. Transilvania consideră că nivelul corupţiei în general în România este foarte ridicat;

H1 : mai puţin de 80% dintre studenţii Univ. Transilvania consideră că nivelul corupţiei în general în România este foarte ridicat;

H0 : 80% dintre studenţii Univ. Transilvania care cunosc programe anticorupţie consideră că acestea sunt total ineficiente;

H1 : mai puţin de 80% dintre studenţii Univ. Transilvania care cunosc programe anticorupţie consideră că acestea sunt total ineficiente;

H0 : media aprecierilor pentru nivelul corupţiei în ţările membre U.E. este egală cu 4,5;

H1 : media aprecierilor pentru nivelul corupţiei în ţările membre U.E. este diferită de 4,5;

H0 : nu există diferenţe semnificative între studenţi şi studente în ceea ce priveşte cunoaşterea programelor anticorupţie.

H1 : există diferenţe semnificative între studenţi şi studente în ceea ce priveşte cunoaşterea programelor anticorupţie.

Preview document

Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 1
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 2
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 3
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 4
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 5
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 6
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 7
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 8
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 9
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 10
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 11
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 12
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 13
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 14
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 15
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 16
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 17
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 18
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 19
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 20
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 21
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 22
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 23
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 24
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 25
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 26
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 27
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 28
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 29
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 30
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 31
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 32
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 33
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 34
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 35
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 36
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 37
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 38
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 39
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 40
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 41
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 42
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 43
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 44
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 45
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 46
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 47
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 48
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 49
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 50
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 51
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 52
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 53
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 54
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 55
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 56
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 57
Ipostazele și obiectivele cercetării - Pagina 58

Conținut arhivă zip

  • Ipostazele si Obiectivele Cercetarii.doc

Te-ar putea interesa și

Publicitatea

Argument În postmoderna noastră paradigmă a comunicării, constructele de tip mass-media au devenit obiectele preferate ale cercetării sociologice,...

Profilul de Personalitate și Psihodiagnoză la Adolescenții Depresivi Formă Ușoară sau Severă

ARGUMENT În alegerea temei propuse pentru aceasta lucrare, au fost determinante câteva motive care au constituit un temei al reflecţiei şi...

Bradul - arbore cosmic

Introducere Lucrarea de față prezintă simbolistica arborelui, analizînd totodată și semnificația arborelui din punct de vedere mitologic. Bradul...

Geopolitica petrolului

INTRODUCERE Suveran între combustibili, materie primă râvnită şi răsfăţată pentru sectoare de vârf ale industriei moderne, omniprezent în viaţa de...

Comunicarea verbală și non verbală

Comunicarea verbala si non-verbala Comunicarea a însotit omul pe parcursul întregii sale existente si evolutii, în toate genurile de activitati...

Cercetarea de piață privind activitățile comerciale profilate în vânzarea camioanelor de marfă

Introducere Ultimele decenii ale acestui secol au impus un nou concept, marketing, folosit cu o mare frecvenţă atât în teorie cât şi în practica...

Dezvoltarea și retehnologizarea unei microintreprinderi producătoare de mase plastice

Cap.1. Introducere 1.1.Promovarea spiritului antreprenorial în Uniunea Europeană IMM-urile au devenit din ce în ce mai importante în societatea...

Piața firmei - SC Farmec SA

ARGUMENT Lucrand din tot sufletul si pastrandu-mi o atentie desavarsita asupra tuturor fenomenelor din domeniul activitatii pietei unor firme,...

Ai nevoie de altceva?