Managementul calității - procesul de obținere a cardului de credit

• Prezentarea cardului bancar

Cardul bancar este un suport de informaţie standardizat şi personalizat prin intermediul căruia deţinătorul, de regulă, cu utilizarea numărului personal de identificare al său şi / sau a unor alte coduri care permit identificarea sa, are acces la distanţă la contul bancar în vederea efectuării anumitor operaţiuni prevăzute de banca emitentă. În funcţie de provenienţa mijloacelor băneşti disponibile în cont se disting următoarele tipuri de carduri bancare:

- card de credit, prin intermediul căruia deţinătorul dispune de mijloacele băneşti oferite de bancă sub forma unei linii de credit;

- card de debit, prin intermediul căruia deţinătorul dispune de mijloacele băneşti depozitate la bancă;

- card de debit cu facilitate de overdraft, prin intermediul căruia deţinătorul dispune de mijloacele băneşti depozitate la bancă, iar în cazul insuficienţei acestora, de mijloacele băneşti oferite de bancă sub formă de overdraft (descoperire de cont).

Numãrul personal de identificare a deţinãtorului de card bancar este un cod personal atribuit de către banca emitentă unui deţinător de card bancar în vederea identificării acestuia la efectuarea anumitor operaţiuni cu utilizarea cardului.

• Scurt istoric al apariţiei şi evoluţiei cardurilor de plată

Instrumentele de plată, denumite generic carduri se prezintă, sub aspect material ca dreptunghiuri de plastic, cunoscând o mare diversitate de la simpla insignă fără valoare juridică ("carte badge") până la cardul cu funcţiuni complexe: instrument de plată, credit de garanţie, de retragere de fonduri.

Debutul utilizării cardurilor este marcat de introducerea în anul 1920 în Statele Unite a cardurilor imprimate pe plăcuţe rectangulare din plastic, oferite de comercianţii unei clientele selecţionate.

Ele îşi justificau denumirea de "credit card" pentru că ele ofereau posibilitatea amânării plăţii până în momentul debitării contului deţinătorului la ordinul comerciantului. Ulterior această practică s-a extins şi în alte ţări.

Succesul procedeului a determinat constituirea, după 1950, a unor societăţi financiare specializate, Diner's Club şi American Express, care au lansat "cardurile multifuncţionale", agreate de reţele vaste de comercianţi. Numeroase bănci americane şi europene au adoptat sistemul, emiţând carduri.

Astfel, după 1967, principalele bănci franceze au propus clientelei "Carte bleu" care facilita efectuarea plăţilor către comercianţii afiliaţi. Aceştia din urmă notau pe factură seria cardului de credit, îl invitau pe client să semneze factura şi comparau această semnătură cu cea imprimată pe card. Atunci când factura depăşea un anumit plafon, verificau dacă numărul cardului nu figurează pe lista neagră a rău-platnicilor. Ulterior, comercianţii predau facturile băncilor iar acestea efectuau debitarea contului clientului şi creditarea contului comerciantului. Cu timpul comercianţii s-au dotat cu un aparat denumit "fier de călcat".

Cardul de plastic se aşează pe aparat şi deasupra lui se aşează într-o anumită poziţie factura în trei exemplare.

Printr-o mişcare de "du-te vino", care sugerează mişcarea fierului de călcat, menţiunile în relief de pe cardul de plastic presat sunt reproduse pe factură, concomitent cu data şi suma facturii.

O nouă etapă e marcată de introducerea automatelor bancare, în două varietăţi: distribuitoare automate de bancnote şi ghişee automate. Acestea din urmă, pe lângă distribuirea de bilete mai oferă şi posibilitatea cunoaşterii soldului contului personal, depunerea de bancnote în cont, comandarea unui carnet de cecuri, transmiterea de ordine de bursă etc.

Pentru a fi compatibilă cu efectuarea automatizată a acestor operaţiuni, cardului i-a fost încorporată o pistă magnetică, având următoarele funcţii:

- Identificarea cardului deţinătorului şi a soldului acestui cont

- Descurajarea eventualei tendinţe de abuz din partea clientului

Identificarea posesorului legitim se realizează prin atribuirea unui număr de cod (PIN-Personal Identification Number) al cărui secret este cunoscut numai de titular şi de ordinatorul băncii.

Această invenţie i-a incitat pe comercianţi să-şi instaleze terminale, racordate la ordinatorul băncii, pentru a evita deopotrivă manipularea numerarului şi a bancnotelor de hârtie. În locul clasicei facturi, clientul compune pe terminal codul său secret. De aici la Minitel nu a fost decât un pas. Jucând rolul unui terminal instalat la domiciliul clientului, acesta permite efectuarea plăţilor evitând orice deplasare. Este şi primul pas către banca la domiciliu.

În ultimii ani s-a extins utilizarea cardurilor cu microprocesor (denumite şi carduri cu "memorie").

Deţinătorul transpune pe card o parte din soldul creditor al contului său bancar, ca într-un "portofel electronic" şi de aici, prin procedee informatice, poate transfera valori pe alţi suporţi, cum sunt, de pildă cartelele pentru aparatele telefonice publice care funcţionează fără fise.

Utilizarea cardurilor păstrează pentru deţinători un dublu avantaj asupra cecului: simplitatea operaţiunii şi costul mai redus (în general).