Marcarea mărfurilor

1. Introducere

Marca este un element important in strategia comerciala a unei firme, deoarece permite identificarea ofertei agentului economic respectiv si diferentierea acesteia in raport cu concurenta. Pe de alta parte, marca ofera consumatorilor posobolitatea de a se orienta spre produsele de calitate superioarã, puse la dispozitia lor de catre producatorii care si-ai castigat deja un renume pe piata. Considerata deseori ca fiind bunul cel mai pretios al unei intreprinderi, marca serveste atat producatorului, cat si consumatorului.

Marca este definita in Lgea nr.84/1998 privind marcile si inicatiile geografica astfel:

Marca este un semn succestibil de reprezentare grafica, servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei personae fizice sau juridice, de cele apartinand altor personae.

In literature de specialitate exista si definitii care pun accentual nu numai pe caracterul distinctive al marcii, ci sip e garantarea unei calitatii constante pentru produsele respective.

2. Marca : definitie si rol

1.2. Definirea mãrcii

Marca reprezinta un semn distinctive menita sã diferentieze produsele si serviciile prin garantia unei calitati superioara si constante, semn succestibil de a forma, in conditiile legii, obiectul unui drept exclusive, care apartine categoriei drepturilor de proprietate industriala.

Prin urmare:

• marca este un semn distinctive, care permite unui personae fizice sau juridice sa distinga produsul sau serviciile de cele ale concurentilor oferind garantia unei calitati superiorare, constante.

• mrca reprezinta o garantie privind calitatea produselor si serviciilor la cares se refera: ea are scopul sa dea incredere clientului in cea cer priveste calitatea produselorsi serviciilor in cauza.

• marca poate forma obiectul unui drept exclusive, adica poate fi protejata, prin inregistrarea ei de cãtre organismul national de specialitate in conditiile legii (in România acest organism este Oficiul de Stat pentru Investitii si Marci- OSIM)

2.2.Rolul marcari

Rolul marcii este foarte bine determinat in perioada actuala intrucat contribuie, pe de o parte, la identificarea produsului si diferentierea acestuia fata de produsele concurente si pe de alta parte, garanteaza un nivel calitativ constant pentru consumatori, comunica o serie de informatii despre produs facand si reclama acestuia.

Conform definiţiei date în legea 84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice, marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane (fizice sau juridice) de cele aparţinând altor persoane; marca nu reprezintă produsul ca atare, incluzând în sfera largă a produselor şi serviciile, ci semnul asociat produsului, astfel că, atunci când există mai multe produse identice sau similare, pe baza semnului asociat, cumpărătorul să-l poată alege pe cel care corespunde cel mai bine cerinţelor sale şi să-l cumpere.

Rezultă din cele arătate că, pornind chiar de la definiţie, una din funcţiile de bază ale mărcii o reprezintă funcţia de identificare, marca servind cumpărătorului în recunoaşterea unui produs/serviciu sau a unor produse/servicii anume dintr-o mulţime de alte produse/servicii identice sau similare; de exemplu, pe baza mărcii asociate, nu va fi dificil pentru nimeni să recunoască un autoturism DACIA de un autoturism OLTCIT (produs similar din punct de vedere al soluţiei constructive, dar cu aspect exterior diferit) dar şi de un altul RENAULT 12 (produs identic din punct de vedere al soluţiei constructive şi al aspectului exterior); în mod similar, sub mărcile “CONNEX” şi “ORANGE” sunt oferite de către doi furnizori de servicii, activităţi similare, dar deşi serviciile sunt similare, pe baza celor două denumiri, consumatorul le recunoaşte şi, chiar dacă prin marcă nu ştie (întotdeauna) furnizorul, el poate să îşi aleagă (prin marcă) serviciile, şi implicit furnizorul acestora, care I se par “cele mai potrivite”.

Sunt însă - şi nu puţine cazuri - în care numele comercial (împreună cu sau fără sigla asociată) este înregistrat ca marcă; în acest caz, în afară de funcţia de identificare, marca îndeplineşte şi funcţia de indicare a sursei de provenienţă, pe baza mărcii cumpărătorul ştiind care este producătorul care a pus pe piaţă produsul respectiv; “TRACTORUL” şi “FIAT”, de exemplu, sunt şi mărci dar sunt şi nume comerciale, pe baza acestor nume consumatorul ştiind, în mod direct, şi cine este producătorul/furnizorul produselor/serviciilor sub marcă.

Sunt şi cazuri în care diferiţi comercianţi îşi înregistrează una sau mai multe mărci şi vând sub aceste mărci produse realizate de diferiţi producători; în acest caz comerciantul devine garantul satisfacerii exigenţelor cumpărătorului, de această dată funcţia de indicare a sursei având ca subiect comerciantul şi nu producătorul. Rezultă că, într-un sens mai larg, funcţia de indicare a sursei de provenienţă, îndeplinită de marcă, are ca subiect (arată cumpărătorului cine) persoana (fizică sau juridică) care şi-a asumat responsabilitatea satisfacerii anumitor exigenţe ale consumatorului.