Marketing Online

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Marketing
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 54 în total
Cuvinte : 18382
Mărime: 155.88KB (arhivat)
Cost: 7 puncte

Extras din document

Societatea contemporană se confruntă cu o evoluţie extraordinară a mijloacelor de comunicare şi a tehnologiei, antrenând o serie de modificări esenţiale.

Dezvoltarea Internetului a condus la reorientarea întregii grile de instrumente şi tehnici utilizate într-un domeniu de activitate, pentru a permite agenţilor ce operează în spaţiul respectiv o abordare adecvată a publicului căruia i se adresează, stabilirea unei comunicări eficiente cu acesta şi oportunitatea înregistrării unui feedback, astfel încât obiectivele urmărite de organizaţie să se armonizeze constant cu dorinţele şi nevoile publicului.

Aşa cum am afirmat şi mai sus, toate sferele societăţii au suferit modificări importante, în special cel vizând domeniul comunicării sau cel al afacerilor.

Cu raportare la cel din urmă, marketingul reprezintă un element esenţial al activităţii economice, ce nu s-a substras acestei repoziţionări.

Ce înseamnă însă marketing?

Acest termen a apărut iniţial pe planul practicii economice, dezvoltându-se ulterior în domeniul teoretic. Termenul este de origine anglo-saxonă, Marketingul derivând din participiul verbului „to market”, adică a desfăşura tranzacţii de piaţă, adică a cumpăra şi a vinde.

O definiţie elocventă a marketingului este oferită de către Asociaţia Americană de Marketing, definiţie realizată de profesionişti în marketing din ţări precum Canada şi America, locul unde marketingul s-a născut ca ştiinţă.Aceştia definesc marketingul drept „procesul de panificare şi executare a conceptelor de produs, a preţului, a promovării şi a distribuţiei de idei, bunurii şi servicii în vederea creării de schimburi care să satisfacă obiectivele indivizilor şi ale organizaţiei”(apud Nicolescu, Luminiţa, 2003-2004)

Este subliniată prin această definiţie importanţa schimburilor şi rolul lor în atingerea obiectivelor atât a ofertanţilor cât şi a cumpărătorilor.În continuare, autoarea menţionează existenţa obligatorie a 4 factori astfel încât procesul de marketing să se desfăşoare:

-Existenţa a două sau mai multe părţi care să nu fie satisfăcute;

-Dorinţa şi abilitatea de a satisface aceste nevoi;

-O modalitate prin care părţile să comunice;

-Ceva care să fie vândut.

Cu raportare la această definiţie însă, Gheoghe Orzan (2004) afirmă că această definiţie este limitată întrucât marketingului i se atribuie doar roluri ce se exercită după ce procesul de producţie a fost încheiat.

O definiţie mult mai complexă este oferită de Philipp Kottler, care afirmă că marketingul este un proces social şi managerial prin care indivizii obţin ceea ce le este necesar şi ceea ce doresc prin crearea, oferirea şi schimbul de produse având o anumită valoare.

Dezvoltarea mijloacelor de comunicare dar şi a mijloacelor de comunicaţii, a generat naşterea unei polemici teoretice cu privire la raportul de relaţionare al marketingului tradiţional cu celelalte forme(marketing direct, marketing online) apărute ca urmare a acestui „boom” tehnologic.

Călin Vereş (2002) afirmă că analizând din perspectiva relaţiei care există între comunicare de marketing a organizaţiei, activitatea promoţională deşfăşurată de aceasta şi activităţile de marketing direct se pot identifica două opinii conturate puternic. Prima susţine includerea marketingului direct în activităţile promoţionale ale organizaţiei, tratându-l astfel ca un subdomeniu într-un cadru mai larg al marketingului, în timp ce a doua poziţie se remarcă prin susţinerea fermă a independenţei domeniului, abordându-l ca o modalitate distinctă, utilizând tehnici şi instrumente specifice,de a face marketing.

În ciuda faptului că primul punct de vedere se bucură de susţinere mult mai largă ,datorită celor peste 100 de ani de activitate concentrată în literatura de specialitate,din momentul definirii mixului de marketing de către Neil Borden în 1950, sub forma teoriei celor 4P ( produs, preţ, plasament, promovare), modificarea metodei de comunicare ca şi impactul covârşitor al inovaţiilor în tehnologie şi comunicaţii atât asupra organizaţiilor cât şi asupra publicului vin să întărească legitimitatea constituirii marketingului online ca un domeniu de sine stătător.

Referitor la aceasta topică, Claudiu Gamulescu, managing partener al unei firme de consultanţă în branding online, Underclick, susţine de asemenea că marketingul tradiţional şi-a dezvoltat o nouă componentă , marketingul online, ce a reuşit să devină un domeniu de sine stătător.

Preview document

Marketing Online - Pagina 1
Marketing Online - Pagina 2
Marketing Online - Pagina 3
Marketing Online - Pagina 4
Marketing Online - Pagina 5
Marketing Online - Pagina 6
Marketing Online - Pagina 7
Marketing Online - Pagina 8
Marketing Online - Pagina 9
Marketing Online - Pagina 10
Marketing Online - Pagina 11
Marketing Online - Pagina 12
Marketing Online - Pagina 13
Marketing Online - Pagina 14
Marketing Online - Pagina 15
Marketing Online - Pagina 16
Marketing Online - Pagina 17
Marketing Online - Pagina 18
Marketing Online - Pagina 19
Marketing Online - Pagina 20
Marketing Online - Pagina 21
Marketing Online - Pagina 22
Marketing Online - Pagina 23
Marketing Online - Pagina 24
Marketing Online - Pagina 25
Marketing Online - Pagina 26
Marketing Online - Pagina 27
Marketing Online - Pagina 28
Marketing Online - Pagina 29
Marketing Online - Pagina 30
Marketing Online - Pagina 31
Marketing Online - Pagina 32
Marketing Online - Pagina 33
Marketing Online - Pagina 34
Marketing Online - Pagina 35
Marketing Online - Pagina 36
Marketing Online - Pagina 37
Marketing Online - Pagina 38
Marketing Online - Pagina 39
Marketing Online - Pagina 40
Marketing Online - Pagina 41
Marketing Online - Pagina 42
Marketing Online - Pagina 43
Marketing Online - Pagina 44
Marketing Online - Pagina 45
Marketing Online - Pagina 46
Marketing Online - Pagina 47
Marketing Online - Pagina 48
Marketing Online - Pagina 49
Marketing Online - Pagina 50
Marketing Online - Pagina 51
Marketing Online - Pagina 52
Marketing Online - Pagina 53
Marketing Online - Pagina 54

Conținut arhivă zip

  • Marketing Online.doc

Alții au mai descărcat și

Avantajele publicității online în mixul de media. Campania virală Sprite

Introducere În condiţiile în care piaţa a devenit din ce în ce mai segmentată, companiile care doresc să pătrundă pe piaţă sau să lanseze un nou...

Analiza componentelor principale

Analiza clusterelor a fost folosita în marketing pentru a servi unei varietati mari de scopuri, incluzând urmatoarele: • Segmentarea pietei. De...

Te-ar putea interesa și

Marketing și Comunicare on-line

Introducere Lucrarea de faţă este o încercare de analiză a desfăşurării şi importanţei activităţii de marketing şi comunicare în domeniul on-line....

Impactul Apariției Internetului asupra Dezvoltării Marketingului

Capitolul 1 Internet şi neteconomie 1. 1. Internetul, revoluţia tehnologică a secolului XX Comunicarea în timp real a mesajelor ce includ text,...

Campania de promovare online a Pensiunii Montana

INTRODUCERE Fiind un sistem de schimbare a informatiilor, cel mai important aspect al Internetului este puterea lui de conectare, abilitatea de a...

Search Engine Optimization - Instrument principal în marketingul online. Studiu de caz - Papetăria Vestului

Introducere „Marketingul este peste tot. În mod formal sau informal, oamenii .i organiza.iile desfa.oara un mare numar de activita.i care s-ar...

Strategie de marketing online a organizației Coca-Cola

INTRODUCERE În contextul de actualitate internetul se află la bază oricărei activități indiferent de natura acesteia, profesională sau personală,...

Marketing publicitar pe Facebook

INTRODUCERE Astăzi, când tehnologia Internet a pătruns în majoritatea domeniilor prin avantajele pe care le pune la dispoziţie, acces rapid la...

Societatea Europeană a Informației

Această lucrare prezintă lumea contemporană privită prin prisma informaţiei ca şi resursă strategică a societăţi. Informaţia dinamizează evoluţia...

Marketing Online - Proiect

CUVÂNT DE ÎNCEPUT Să ştii să vinzi este o artă. Dar să ştii cu exactitate unde te poziţionezi ca brand sau ca şi companie, atât în prezent cât şi...

Ai nevoie de altceva?