Modele decizionale de creștere a performanțelor firmelor

CAP1

ANALIZA TEHNOLOGIEI FIRMELOR.

FUNCŢII DE PRODUCŢIE

1. 1. DEFINIŢII

Punerea strategiei adoptate în funcţiune necesită adoptarea unor strategii economice şi a unui program de măsuri tehnico-organizatorice care să sprijine şi să asigure condiţiile necesare realizării obiectivelor prevăzute.

Această categorie de strategii care se adoptă la nivelul departamentelor, al direcţiilor şi a compartimentelor funcţionale se denumesc generic strategii funcţionale.

Judicioasa elaborare a acestor strategii funcţionale prezintă o mare importanţă întrucât acestea, prin prevederile lor, contribuie la obţinerea performanţelor economice de către întreprindere.

La elaborarea acestor strategii participă, pe lângă conducerea de vârf a întreprinderii, cei mai buni specialişti din compartimentele funcţionale şi de producţie, cercetători, organe de consultanţă, cadre universitare ş.a., urmărindu-se în acest mod asigurarea eficienţei economice a obiectivelor strategice cuprinse în strategia adoptată şi care se pune în aplicare.

Tipologia acestor strategii funcţionale este foarte diferită. Din rândul acestora pot fi amintite strategiile tehnologice, strategiile de filieră, strategiile bazate pe abordarea câmpului strategic în trei dimensiuni, strategiile bazate pe colaborarea dintre întreprinderi, strategiile de privatizare, de restructurare şi schimbare, de informatizare, de export, strategiile privind activitatea de cercetare-dezvoltare, cele financiare privind dezvoltarea personalului, îmbunătăţirea calităţii produselor ş.a.

Alături de consumator, firma reprezintă al doilea factor sau actor al procesului economic.

O firmă reprezintă o entitate creată de oameni în vederea atingerii unor anumite obiective. Această entitate va achiziţiona inputuri (factori de producţie) şi îi va combina în vederea obţinerii producţiei, a outputului.

Inputurile sunt achiziţionate de pe pieţele factorilor de producţie şi contravaloarea acestora reprezintă în mod uzual costurile firmei. Producţia va fi vândută pe pieţele bunurilor şi serviciilor, iar în schimbul acesteia firma va încasa contravaloarea acesteia – veniturile.

Cel mai important motiv care stă la baza deciziei de a înfiinţa şi conduce o firmă îl reprezintă obţinerea de către proprietarii firmei a unui profit cât mai mare, profit care în mod uzual este definit ca diferenţa dintre veniturile obţinute în urma vânzării bunurilor şi serviciilor produse şi cheltuielile efectuate pentru cumpărarea inputurilor folosite în procesul de producţie şi cele tehnologic induse de realizarea produsului finit.-

Totuşi, maximizarea profitului nu constituie singurul motiv al funcţionării firmei. Alte scopuri ar putea fi maximizarea cotei pe piaţă deţinute, a prestigiului sau a vânzărilor.

1.2. METODE MODERNE DE IDENTIFICARE A FUNCŢIILOR DE PRODUCŢIE

Metoda identificării funcţiei de producţie pentru un anumit producător (sau agregat, la nivelul ramurii sau economiei naţionale) se fundamentează pe cercetarea fenomenologică: determinarea statistică a celor mai stabile corelaţii între indicatorii (medii, marginali, de substituţie şi elasticităţi) activităţii şi pe această bază, deducerea funcţiei de producţie, prin algoritmul:

pasul 1: determinăm o corelaţie stabilă între indicatori. Această corelaţie se exprimă printr-o ecuaţie diferenţială, în care variabila este, de regulă, productivitatea muncii. Această corelaţie este o ecuaţie diferenţială.

pasul 2: integrăm această ecuaţie şi obţinem funcţia de producţie cu sau fără progres tehnic.

Prin metoda identificării avem posibilitatea deducerii diverselor clase de funcţii de producţie. Pe această bază, în practică, putem folosi două metode pentru specificarea funcţiei de producţie.

Metoda I: rezultă direct din algoritmul de identificare a funcţiei de producţie, bazat pe cercetarea fenomenologică a corelaţiilor fundamentale.

Metoda II: Se utilizează N clase de funcţii de producţie cunoscute, cu sau fără progres tehnic (Cobb-Douglas, Cobb-Douglas generalizată, CES, VES, Sato, etc.) şi pe baza datelor statistice se alege cea mai bună sub aspectul indicatorilor de testare statistică şi a respectării legităţilor economice fundamentale.

Evident, a doua metodă este mai restrictivă faţă de prima, întrucât aplicând prima metodă putem obţine o funcţie de producţie ce nu aparţine nici uneia din clasele de funcţii prestabilite în metoda a doua.

Pentru aplicarea metodei I sintetizăm indicatorii funcţiei de producţie în varianta că este cu randamente constante la scală, adică gradul de omogenitate este , deci verifică cerinţa: