Promovarea patrimoniului prin turism cultural - muzeul național Peleș

INTRODUCERE

Elementele prin care o țară își poate prezenta patrimoniul turistic cultural sunt dintre cele mai diverse și cuprind ospitalitatea, arhitectura specifică, gastronomia locală, produse de artizanat tipice, spectacole tradiționale și toate acele caracteristici care descriu viața acelei națiuni.

În această eră a uniformității și a standardizării se observă o mare preocupare de a oferi produse globale, astfel produsele sau chiar și serviciile oferite de o țară sunt ușor de confundat cu cele oferite de alte țări. În acest context se verifică necesitatea de a încuraja diversitatea culturală și de a menține și promova identitatea locală, atât ca resursă turistică, cât și ca moștenire culturală primită cu obligația de a o ocroti și lăsa generațiilor viitoare.

Un turism de succes și eficient nu depinde doar de dotările de care dispune o locație, de o infrastructură la nivel înalt sau de spații de cazare adecvate, ci de abilitatea prestatorului de servicii turistice de a crea un produs turistic cu un specific local, care să reflecte tradițiile autohtone și să proiecteze în experiența turistului o imagine cât mai favorabilă asupra locurilor vizitate.

Într-un sens mai restrâns, factorii culturali joacă un rol determinant în activitățile menite să promoveze transmiterea sau disiparea de cunoaștere sau de idei, iar elementele enumerate mai jos sunt doar câteva dintre entitățile, evenimentele, activitățile care pot genera o circulație turistică semnificativă: biblioteci, muzee, expoziții; evenimente muzicale, teatrale sau cinematografice; excursii educaționale, cursuri de scurtă durată; școli și universități pentru studii de lungă durată și cercetare; expediții științifice și arheologice; coproducții cinematografice; conferințe, congrese, întâlniri, seminarii (Charles, Goelder și Brent, 2006).

TRĂSĂTURILE DEFINITORII ALE TURISMULUI CULTURAL

Definirea exactă a aspectelor ce constituie turismul cultural este obiectul mai multor dispute. Una din cele mai elegante dintre definițiile umanistice este exprimată de Adams într-un mod foarte simplu, dar sugestiv în același timp și anume „călătorie cu scopul îmbogățirii cunoștințelor personale”.

Mai mult decât atât, experții în domeniu, în Enciclopedia Turismului consideră ca fiind elemente esențiale ale turismului dezvoltarea, prezentarea și interpretarea resurselor culturale.

Turismul cultural se bazează pe satisfacerea cererii turiștilor dornici de a cunoaște alte popoare în mediul lor autentic, de a vedea manifestațiile fizice ale vieții acestora exprimată prin artă și artizanat, muzică, literatură, dans, mâncare și băutură, joacă, meșteșuguri, limbaj și ritual (Jafari, 2003).

Pe lângă faptul că reprezintă o oportunitate de lărgire a perspectivelor, a experiențelor interumane și a reușitei în numeroase domenii cum ar fi cel educațional, de cercetare sau în activitățile artistice, în același timp turismul a devenit cea mai dinamică activitate economică din sectorul terțiar.

Motivațiile care conduc o persoană să plănuiască și să întreprindă o călătorie, o vacanță reprezintă o funcție complexă cu variabile plecând de la caracteristici naturale ale destinației la infrastructură și facilități, de la valoarea istorică și culturală până la considerații financiare.

în Figura nr. 1 se prezintă printr-o schemă sintetică factorii motivaționali care stau la baza deciziei unui turist, detaliind caracteristicile culturale și sociale în subcategorii, sugerând diversitatea particularității unei destinații.

Figura nr. 1: Factori motivaționali în alegerea unei destinații turistice Sursă: Figură elaborată de către autor bazat pe Charles R., Goelder, J.R., Brent R., TOURISM, Principles, Practices, Philosophies, John Whiley& Sons, INC, 2006, p. 265

Turismul cultural este în strânsă legătură cu trecutul istoric al locațiilor alese drept destinații turistice. Aspecte ale trecutului reprezintă elemente utilizate în mod intensiv în construirea produselor turistice destinate unui număr din ce în ce mai mare și mai variat de piețe țintă. Produsul turistic, în acest caz, poate fi reprezentat de artefacte conservate, colectate și interpretate, situri istorice, edificii, districte sau chiar întregi orașe, inclusiv locurile comemorative. Trecutul reprezintă un izvor abundent de posibilități de extragere a elementelor destinate consumului turistic, iar rezultatul acestui amalgam de resurse este numit de unii specialiști patrimoniu istoric, moștenire culturală, cu origini în folclor, mitologie, în fructul imaginației artistice și literare ale umanității.

Categoria de turiști atrași de astfel de activități pot fi motivați de căutarea unei identități faptice, sau chiar de urmărirea unei fantezii. Aceștia constituie o nișă de clienți extrem de importantă, au un impact deosebit asupra activității turistice, a actorilor prestatori de servicii turistice și pentru întreaga comunitate de stakeholderi implicați în procesul de dezvoltare a unei zone cu potențial turistic (OECD, 2010). Astfel, turismul de nișă reprezintă o oportunitate specială pentru entitățile care sunt interesate în dezvoltarea unei afaceri în domeniul turismului, deoarece motivațiile primordiale ale acestor turiști rezidă în hobby-uri, preferințe personale, activități în care turistul își găsește satisfacția și pentru care este dispus să aloce timpul și resursele financiare necesare. Viitorul turismului european se bazează pe calitatea sentimentelor și a experiențelor trăite de turist. Europa rămâne destinația preferată a turiștilor de pe întregul glob, călători care rămân de fiecare dată impresionați de incredibila frumusețe a arhitecturii, a artei, a tradițiilor și a elementelor specifice diferitelor culturi (Stănciulescu și Lee, 2011).