Reforma Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene - Implicații asupra Exporturilor de Produse Agroalimentare ale României

Domeniu: Marketing

Conține 3 fișiere: doc

Pagini : 145 în total

Cuvinte : 31848

Mărime: 158.51KB (arhivat)

Publicat de: Mihai Necula

Puncte necesare: 13

Descarcă acum

Cuprins Extras Bibliografie Preview

Cuprins

CAPITOLUL I
POLITICA AGRICOLĂ COMUNĂ A UNIUNII EUROPENE. REALIZĂRI, IMPLICAŢII, PERSPECTIVE 5
1. 1. Scurt istoric al formării Uniunii Europene (U.E.), obiectivele şi principiile funcţionării Politicii Agricole Comune 5
1. 2. Mecanismul de sprijinire a Politicii Agricole Comune 18
1.2.1. Mecanismul general al preţurilor agricole comune 18
1.2.2. Ratele reprezentative de schimb şi mecanismul sumelor compensatorii 27
1. 3. Finanţarea Politicii Agricole Comune 34
1. 4. Reforma Politicii Agricole Comune 48
1. 5. Evoluţia pieţelor produselor agricole din Uniunea Europeană, aflate sub incidenţa Politicii Agricole Comune, în perioada 1999-2005 62
CAPITOLUL II
POLITICA AGRICOLĂ COMUNĂ A UNIUNII EUROPENE ŞI NEGOCIERILE G.A.T.T./O.M.C. 66
2. 1. Tratamentul diferenţiat al agriculturii în cadrul G.A.T.T. 66
2. 2. Desfăşurarea negocierilor “Rundei Uruguay” în domeniul produselor agroalimentare 69
2. 3. Efectele “Rundei Uruguay” asupra comerţului internaţional cu produse agroalimentare 76
2. 4. Viitorul Politicii Agricole Comune în contextul aplicării prevederilor “Rundei Uruguay” 82
CAPITOLUL III
SCHIMBURILE COMERCIALE CU PRODUSE AGROALIMEN-TARE ROMÂNIA – UNIUNEA EUROPEANĂ 86
3. 1. Cadrul juridic al relaţiilor comerciale ale României cu Uniunea Europeană 86
3.1.1. Scurt istoric 86
3.1.2. Acordul de Asociere al României la Uniunea Europeană, în domeniul produselor agroalimentare 89
3. 2. Regimul schimburilor comerciale cu Uniunea Europeană pentru produsele agroalimentare româneşti 95
3.2.1. Evoluţia schimburilor comerciale cu produse agroalimentare România – Uniunea Europeană 95
3.2.2. Cauzele neutilizării în totalitate a contingentelor de import fixate de Uniunea Europeană la exporturile româneşti de produse agroalimentare 101
CAPITOLUL IV
CONSIDERENTE PRIVIND POSIBILITĂŢILE DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A ACCESULUI PRODUSELOR AGROALIMENTARE ROMÂNEŞTI PE PIAŢA ŢĂRILOR UNIUNII EUROPENE
107
ANEXE 111
BIBLIOGRAFIE 114

Extras din proiect

CAPITOLUL I

POLITICA AGRICOLĂ COMUNĂ A UNIUNII EUROPENE.

REALIZĂRI, IMPLICAŢII, PERSPECTIVE

I. 1 SCURT ISTORIC AL FORMĂRII UNIUNII EUROPENE (U.E.); OBIECTIVELE ŞI PRINCIPIILE FUNCŢIONĂRII POLITICII AGRICOLE COMUNE

În Italia, la Veneţia, pe 29 mai 1956, şase ţări Vest Europene (Belgia, Olanda, Luxemburg, Franţa, Republica Federală Germană şi Italia) au iniţiat proiectul înfăptuirii unei Comunităţi Economice Europene.

Această Comunitate a fost fondată odată cu semnarea Tratatului de la Roma, pe 25 martie 1957, când s-au înfăptuit, de fapt, două organizaţii: Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.) şi Comunitatea Europeană pentru Energie Atomică (EURATOM), la care s-a adăugat Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (C.E.C.O.), creată prin tratatul de la Paris în 18 aprilie 1951. Conducerile acestor trei organizaţii au fuzionat în 1965, formând Comunităţile Europene.

Obiectivul principal al Tratatului de la Roma a fost crearea unei uniuni vamale, respectiv eliminarea taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative din calea schimburilor reciproce şi instaurarea unui tarif vamal extern comun în schimburile cu ţările terţe. Uniunea vamală a fost concepută să asigure libera circulaţie a mărfurilor între statele membre, care dinamizând schimburile şi promovând cooperarea economică.

“Construcţia Europeană” a fost fondată, la început, pe sectoarele primare (agricultură, energie) şi pe industria siderurgică, Tratatul de la Roma făcând, practic, referire expresă doar la două sectoare economice: transportul şi agricultura.1

Politica Agricolă Comună este cea mai veche şi controversată Politică Comunitară, evoluţiile din cadrul ei evidenţiind-o ca fiind cea mai costisitoare, contradictorie şi greu de menţinut.

Cu toate acestea, în ciuda crizelor şi criticilor succesive, P.A.C. a permis agriculturii ţărilor membre ale UE, conform unui raport al Ministerului Francez al Agriculturii şi Pescuitului, să meargă mai departe, să se dezvolte, devenind mai productivă. Fermele au trebuit să se modernizeze conducând la noi activităţi industriale, cum ar fi: mecanizarea agricolă, fertilizarea, hrănirea şi creşterea animalelor, etc. De asemenea, creşterea nivelului tehnologiilor folosite şi îmbunătăţirea managementului agricol s-au constituit în alte câştiguri obţinute.

În 1962 Comunitatea producea doar 80% din consumul alimentar necesar, în timp ce în prezent realizează 120%, creşterea producţiei conducând la expansiunea calitativă şi la sporirea comerţului exterior cu ţările terţe, Uniunea Europeană ajungând astăzi al doilea mare exportator mondial.2

Consumatorii au observat realizarea unor schimbări majore în condiţiile ofertei de produse agricole pe piaţă, obţinându-se, alături de securitatea alimentară, o stabilitate reală a preţurilor. Astăzi mâncarea reprezintă doar 15% din cheltuielile unui cămin dintr-o ţară comunitară.*3