Stabilirea liniei directoare a campaniei electorale - Mircea Geoană

Proiect
7/10 (1 vot)
Domeniu: Marketing
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 19 în total
Cuvinte : 9157
Mărime: 34.27KB (arhivat)
Publicat de: Clau M.
Puncte necesare: 8
Universitatea Transilvania din Brasov Facultatea de Stiinte Economice si Administrarea Afacerilor

Extras din proiect

Deplasările candidatului social-democrat la preşedinţie, Mircea Geoană, în judeţe au urmărit atât fidelizarea electoratului propriu, cât şi câştigarea de noi categorii de votaţi.

„Sunt zone unde stăm bine, precum Oltenia şi Moldova, şi zone unde stăm mai puţin bine, precum Transilvania, şi unde am încercat să ne consolidăm electoratul prin prezenţa candidatului nostru. Au fost şi deplasări făcute în urma unor invitaţii din partea organizaţiilor sau legate de anumite evenimente locale”, a declarat pentru EVZ deputatul PSD Andrei Dolineaschi, coordonatorul vizitelor prezidenţiabilului social-democrat în teritoriu. Chiar şi la nivel de judeţ s-au menţinut aceste scopuri.

Au fost deplasări în localităţi unde primarii nu erau de la PSD. La Botoşani, de exemplu, din nouă localităţi care au fost incluse în deplasare, doar trei aveau primari de la PSD.

Reprezentantul staffului de campanie al şefului PSD susţine că şi mesajele electorale au fost diferenţiate în funcţie de ţinta electorală. În zona rurală au fost mesaje pentru agricultori. În oraşele mici şi mijlocii s-au dat mesaje pe locurile de muncă.

Mircea Geoana în turneu electoral la Suceava

Presedintele PSD, Mircea Geoana, care a intrat in cursa pentru Cotroceni, A fost intr-o vizita electorala in judetul Suceava. Geoana a fost prezent in localitatile Adincata, Darmanesti, Gura Humorului, Sadova si Vatra Dornei. Mircea Geoana a participat la discoteca pe care tinerii social-democrati o vor organiza la complexul comercial "Iulius Mall" din lunca Sucevei.

Mircea Geoana, in turneu electoral la Galati

Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale Mircea Geoană a fost în turneu electoral în judeţul Galaţi.

Prima întâlnire cu alegătorii a fost programată pe stadionul din oraşul Târgu Bujor, urmată de o a doua cu locuitorii din comuna Valea Mărului şi o vizită în piaţa de legume din comuna Matca.

Au mai fost programate întâlniri electorale cu locuitorii municipiilor Tecuci, pe esplanada Casei de Cultură din localitate şi Galaţi, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor.

În municipiul Galaţi, Mircea Geoană va ajunge la finalul spectacolului muzical susţinut de trupa Proconsul, care a concertat la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 15.30.

“Caravana Rosie", in turneu la Ploiesti si Mizil

La Congresul extraordinar al PSD, care a avut ca obiectiv principal lansarea oficiala a lui Mircea Geoana la alegerile prezidentiale, in Ploiesti a poposit “Caravana Rosie".

Actiunea a fost organizata tot de catre PSD, dar de la nivel national, sub acest slogan, 40 de tineri care sustin candidatura liderului social-democrat in alegerile pentru presedintia Romaniei, organizand un spectacol interactiv alcatuit din dans, muzica si acrobatii in mai multe zone ale tarii. Ploiestiul a fost primul pe lista celor peste 30 de orase din tara in care “Caravana Rosie" se va opri.

Prezenta zecilor de tineri imbracati in tricouri rosii, in fata Palatului Culturii din Ploiesti si momentele artistice sustinute au atras in jurul acestora foarte multi ploiesteni de aceeasi varsta. “Prin Caravana Rosie" vrem sa dovedim ca PSD este un partid in care tinerii au ceva de spus. Prin aceasta actiune incercam sa schimbam perceptia tinerilor despre clasa politica, iar cei care fac parte din aceasta caravana, pe langa faptul ca vor dansa, vor vorbi cetatenilor din orasele prin care acestia vor trece si despre campania electorala", a declarat Rares Enescu, secretar executiv al Organizatiei Tineretului Social Democrat, in calitate de coordonator al acestei actiuni.

Mircea Geoana la Bacau

Candidatul PSD la functia de presedinte al Romaniei, Mircea Geoana, si-a continuat turneul electoral in judetul Bacau, unde s-a intalnit cu locuitorii comunelor Beresti-Tazlau si Margineni, precum si cu agricultorii si fermierii din toate regiunile tarii.

Geoană, la Focşani şi printre studenţii din Regie

Candidatul PSD, Mircea Geaonă a participat la un miting electoral la Focşani. Apoi, s-a întors în Bucureşti pentru o întânire cu studenţii din Campusul Regie, fiind invitat la Festivalul Studenţiada.

Mircea Geoană le-a povestit, studenţilor din Regie, care vindeau produse manufacturate în cadrul Târgului studenţesc "Studenţiada", cum el şi soţia sa făceau şi vindeau, înainte de 1989, mărţişoare confecţionate manual, relatează Mediafax. "Făceam şi vindeam mărţişoare, cu nevasta, înainte de '89, când ea era studentă la Arhitectură. Era un business bun. Ea era cu creaţia, eu eram cu manufactura", i-a spus Geoană unei studente care vindea cercei şi broşe făcute manual.

Liderul PSD a vizitat Târgul de produse Handmade, organizat în cadrul "Studenţiada” şi a luat la rând tarabele aşezate pe Splaiul Independenţei. A vorbit cu studenţii şi le-a admirat produsele făcute manual şi ingeniozitatea cu care le-au lucrat.

Preview document

Stabilirea liniei directoare a campaniei electorale - Mircea Geoană - Pagina 1
Stabilirea liniei directoare a campaniei electorale - Mircea Geoană - Pagina 2
Stabilirea liniei directoare a campaniei electorale - Mircea Geoană - Pagina 3
Stabilirea liniei directoare a campaniei electorale - Mircea Geoană - Pagina 4
Stabilirea liniei directoare a campaniei electorale - Mircea Geoană - Pagina 5
Stabilirea liniei directoare a campaniei electorale - Mircea Geoană - Pagina 6
Stabilirea liniei directoare a campaniei electorale - Mircea Geoană - Pagina 7
Stabilirea liniei directoare a campaniei electorale - Mircea Geoană - Pagina 8
Stabilirea liniei directoare a campaniei electorale - Mircea Geoană - Pagina 9
Stabilirea liniei directoare a campaniei electorale - Mircea Geoană - Pagina 10
Stabilirea liniei directoare a campaniei electorale - Mircea Geoană - Pagina 11
Stabilirea liniei directoare a campaniei electorale - Mircea Geoană - Pagina 12
Stabilirea liniei directoare a campaniei electorale - Mircea Geoană - Pagina 13
Stabilirea liniei directoare a campaniei electorale - Mircea Geoană - Pagina 14
Stabilirea liniei directoare a campaniei electorale - Mircea Geoană - Pagina 15
Stabilirea liniei directoare a campaniei electorale - Mircea Geoană - Pagina 16
Stabilirea liniei directoare a campaniei electorale - Mircea Geoană - Pagina 17
Stabilirea liniei directoare a campaniei electorale - Mircea Geoană - Pagina 18
Stabilirea liniei directoare a campaniei electorale - Mircea Geoană - Pagina 19

Conținut arhivă zip

  • Stabilirea Liniei Directoare a Campaniei Electorale - Mircea Geoana.doc

Alții au mai descărcat și

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale - noiembrie-decembrie 2009

Cat ne costa campania electorala? Despre campania electorala Suma cumulata a primilor trei candidati depaseste limita admisa de lege, considera...

Analiza componentelor principale

Analiza clusterelor a fost folosita în marketing pentru a servi unei varietati mari de scopuri, incluzând urmatoarele: • Segmentarea pietei. De...

Campanie de Promovare a Vopselurilor în Mediul Rural

CAMPANIE DE PROMOVARE A VOPSELURILOR ÎN MEDIUL RURAL Locatie: comuna Lita, judetul Teleorman, comuna aferenta municipiului Turnu Magurele...

Ai nevoie de altceva?