Standardizare și Certificare

Introducere

Importanţa standardizării şi certificării în economie este unanim recunoscută. Standardele pătrund în toate activităţile de afaceri, precum şi în viaţa cotidiană a populaţiei.

Termenul de standardizare descrie o activitate specifică prin care sunt stabilite, pentru probleme reale sau potenţiale, prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate, urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. Această activitate constă în particular în elaborarea, difuzarea şi punerea în aplicare a standardelor.

Eficacitatea standardizării ca un instrument de ajustare a proceselor şi rezultatelor activităţii în toate domeniile economiei naţionale este confirmată la nivel internaţional, precum şi prin extinderea activităţii de standardizare în ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare. Practica mondială şi naţională a descoperit un spectru larg de probleme care pot fi soluţionate prin intermediul sau în exclusivitate numai prin mijloacele standardizării şi a stabilit diversitatea formelor şi metodelor de efectuare a acestor activităţi în dependenţă de starea şi dezvoltarea economiei naţionale.

Standardizarea creează un limbaj comun, care permite producătorilor şi furnizorilor să comunice clar cu inginerii, designerii şi agenţii de vânzări, oriunde ar fi. Standardele se aplică produselor în toate zonele şi etapele de producţie în economia modernă. Standardele contribuie la sporirea eficienţei producţiei, facilitează comunicarea, îmbunătăţesc transparenţa pieţei, calitatea, credibilitatea, compatibilitatea şi eficacitatea bunurilor şi serviciilor şi a altor obiective politice de bază din domeniul public referitoare la sănătate, securitate şi mediu înconjurător.

Eficacitate standardizării în condiţiile relaţiilor de piaţă dezvoltate se manifestă prin funcţiile economică, socială şi comunicativă.

Funcţia economică cuprinde următoarele aspecte:

- prezentarea informaţiei despre produs şi calitatea lui;

- difuzarea informaţiei referitor la tehnici, materiale şi metode noi de încercări;

- sporirea productivităţii muncii şi reducerea preţului de cost;

- concurenţa în baza standardizării metodelor de încercări şi unificării parametrilor de bază ai produselor, care permite o evaluare obiectivă;

- asigurarea compatibilităţii şi interschimbabilităţii;

- asigurarea nivelului stabilit al calităţii producţiei.

Funcţia socială realizează şi garantează drepturile cetăţenilor, realizează politica statului privind securitatea vieţii şi sănătăţii populaţiei, protejarea mediului şi securitatea muncii.

Funcţia comunicativă a standardizării prevede crearea bazei informaţionale referitor la reglementarea terminologiei , clasificatoarelor, metodelor de încercări, desenelor tehnice, simbolurilor convenţionale etc., asigură înţelegerea reciprocă, luând în considerare reglementările internaţionale, inclusiv sistemul de evidenţă, de statistică, de activitate financiară şi de contabilitate, sistemele documentaţiei tehnologice şi de execuţie, sistemele de dirijare a proceselor etc.

În afară de impactul economic direct, standardizarea s-a dovedit a fi un instrument flexibil în susţinerea politicii publice într-un şir de domenii. Pentru piaţa internă, utilizarea standardelor reprezintă cheia implementării politicii de liberă circulaţie a bunurilor. În domeniile importante de achiziţii publice, standardele sunt un instrument care furnizează o referinţă pentru contractele publice. În achiziţia publică referinţele la standarde sunt obligatorii în documentele de ofertă.

Statutul voluntar este esenţial pentru standardizare şi eficacitatea sa depinde de dorinţa agenţilor economici de a utiliza rezultatele standardizării. Desigur, dorinţa de a elabora standarde nu este aceeaşi cu dorinţa de ale utiliza în practică; natura voluntară a unor standarde poate fi limitată de legislaţia tehnică sau chiar diminuată de condiţiile de piaţă influenţate de către furnizori, un aspect particular în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii. Pentru ca procesul de standardizare să progreseze, este necesară cooperarea la nivelul agenţilor economici, dar acest lucru necesită ca agenţii economici să înţeleagă valoarea pe care standardizarea o va aduce întreprinderilor lor.

Standardizarea are capacitatea de a fi un instrument eficient care regularizează o gamă largă de politici. Puterea sa fundamentală îşi are rădăcinile în statutul voluntar menţionat anterior: standardele sunt elaborate pentru cei care le vor utiliza şi, prin urmare, le vor accepta.

Analiza experienţei internaţionale arată că nici un stat suveran independent nu poate crea o economie naţională şi relaţii civilizate comercial-economice reciproc avantajoase cu alte ţări fără crearea Sistemului Naţional de Standardizare, armonizat cu prevederile Sistemului Internaţional de Standardizare.

Lucrarea se adresează studenţilor, cursanţilor de la studii aprofundate, masterat, postuniversitare şi specialiştilor care au tangenţă cu asigurarea calităţii, implementarea standardizării şi promovarea certificării.

1. Caracterul complex a noţiunii de calitate

1.1. Termeni generali utilizaţi pentru definirea noţiunii de calitate

Având în vedere numărul mare de definiţii regăsite în literatura de specialitate cu privire la noţiunea de calitate (circa 120), şi mai ales semnificaţiile care îi sunt acordate în momentul de faţă, este necesar să se definească mai întâi cei mai importanţi termeni generali care concură la definirea acesteia. Aceşti termeni generali se referă la entitate, organizaţie, proces, procedură şi produs.

Entitate

Prin entitate se înţelege ceea ce poate fi descris şi luat în considerare în mod individual. O entitate poate fi de exemplu, o activitate sau un proces, un produs, o organizaţie, un sistem sau o persoană, sau orice combinaţie a acestora.

Organizaţie

Reprezintă o companie, corporaţie, întreprindere sau instituţie sau o parte din acestea, cu statut de societate pe acţiuni sau nu, publică sau particulară, care are propriile sale funcţii şi propria sa administraţie.

Proces

Seria de standarde ISO 9000 este bazată pe înţelegerea faptului că întreaga activitate este realizată de către procese

Procesul, figura 1.1, reprezintă ansamblul de activităţi corelate sau în interacţiune care transformă datele de intrare în date de ieşire.

Intrările într-un proces sunt de regulă ieşiri ale altor procese. Procesele în cadrul unei organizaţii sunt de regulă planificate şi efectuate în condiţii controlate pentru a adăuga valoare. Un proces pentru care conformitatea produsului rezultat nu poate fi verificată prompt sau economic este în mod frecvent desemnat ca fiind un ,,proces special”.

O organizaţie pentru a funcţiona eficace trebuie să identifice şi să coordoneze numeroase procese intercorelate. De cele mai multe ori datele de ieşire ale unui proces constituie date de intrare pentru următorul proces. Practic lanţul de procese din cadrul unei organizaţii începe şi se sfârşeşte cu clientul.

La începutul lanţului această abordare bazată pe proces scoate în evidenţă rolul semnificativ al clientului în definirea cerinţelor ca date de intrare. La sfârşitul lanţului monitorizarea satisfacţiei clientului implică evaluarea informaţiei referitoare la percepţia clientului cu privire la satisfacerea cerinţelor sale.

Elementele importante care stau la baza abordării bazată pe proces sunt:

a) înţelegerea şi îndeplinirea cerinţelor;

b) procesele trebuie să adauge valoare;

c) obţinerea de rezultate referitoare la performanţa şi eficacitatea proceselor;

d) îmbunătăţirea continuă a proceselor pe bază de măsurători obiective.

În altă ordine de idei, ca o definiţie generică, un proces este o serie sistematică de acţiuni îndreptate spre atingerea unui obiectiv.

Această definiţie generică acoperă o gamă largă de procese:

- procesul general de conducere a unei organizaţii, care este responsabilitatea directorului general, şi pentru care nu există deocamdată o denumire general acceptată;

- procesele funcţionale, sunt activităţile complexe îndeplinite în cadrul unităţilor funcţionale principale ale unei organizaţii, cum sunt Financiarul şi Serviciile post-vânzare. Când sunt reprezentate pe organigramă, ele au o direcţie preponderent verticală;

- macroprocesele, sistemele complexe, folosite în mod repetat, care sunt multifuncţionale prin însăşi natura lor (denumite de asemenea ,,interfuncţionale”), prin care se realizează activităţile curente importante din organizaţie, cum ar fi lansarea noilor produse, recrutarea angajaţilor, achiziţionarea materialelor, planificarea fabricaţiei, producţia de bunuri. Pe organigramă, ele capătă o direcţie orizontală;

- microprocesele, sau procesele secundare sau procedurile, care compun macroprocesele şi constau din segmente multiple, fiecare segment fiind efectuat într-o singură unitate funcţională a organizaţiei.