Strategie de marketing - ciocolata Milka

Capitolul 1- Produsul

1.1 Definitie

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte „ciocolata” ca fiind:

= Preparat comestibil făcut dintr-un amestec solidificat de pulbere de cacao și zahăr, uneori cu adaosuri de alte substanțe.  Baton, bucată din acest preparat.

1.2 Istoric

Istoria ciocolatei începe încă din 250-900 I.H., când maiaşii utilizau arborii de cacao, pe care i-au adus din padurile tropicale, pentru a-i cultiva. Ei recoltau, fermentau, prăjeau şi măcinau seminţele de cacao pentru a le transforma într-o pastă. Această pastă era amestecată cu apă, ardei iuţi şi făină de porumb pentru a crea o băutură spumoasă şi condimentată, de ciocolată.

Cristofor Columb (1502) a fost primul explorator care a luat contact cu boabele de cacao din Lumea Nouă. Aduse în Europa, acestea nu s-au bucurat de o prea mare atenţie, deoarece nimeni nu ştia la ce folosesc.

În 1519, conchistadorul Hernando Cortez a descoperit că Montezuma, conducătorul aztecilor, obişnuia să bea o băutură preparată din seminţe de cacao, numită "chocolatl". Montezuma obişnuia să bea aproape cincizeci de căni pe zi. El i-a servit lui Hernando Cortez această băutură regală, pe care acesta a găsit-o cam amară pentru gustul său.

Spaniolii au adăugat trestie de zahăr şi i-au îmbogăţit aroma cu ajutorul vaniliei şi scorţişoarei. În plus, au descoperit că băutura este mai gustoasă servită fierbinte.

Fructele de cacao serveau ca monedă de schimb, iar amanda (pulpa de cacao) se folosea pentru prepararea băuturii zeilor, "tchocolaltl", ciocolata cu efecte stimulatorii pentru înlăturarea oboselii şi cu gust foarte plăcut. Arborele de cacao poate atinge 8 metri în 12 ani, înfloreşte în tot cursul anului, având aproape 100.000 flori în buchete, dar din care doar 0,2 % dau fructe.

În secolul XIX s-au produs două transformări importante în istoria ciocolatei. În 1847, o companie engleză a creat un proces tehnologic de solidifiere a ciocolatei, iar doi ani mai târziu, suedezul Daniel Peter s-a gândit să adauge un ingredient nou: laptele.

La scurt timp, o nouă invenţie a marcat istoria ciocolatei: temperatura de topire mai scazută decât cea a corpului uman. Aşadar, ciocolata se topeşte în gură şi la figurat, dar şi la propriu. Ciocolata neagră se topeşte la 34 - 35 grade Celsius, în timp ce pentru ciocolata cu lapte este nevoie de o temperatură mai scazută cu câteva grade. În prezent, ciocolata cu lapte este cel mai căutat sortiment, ciocolata neagră fiind apreciată doar de 5-10 % dintre consumatorii acestui produs.

Până în 1870, consumul de ciocolată era nesemnificativ în mica Românie. Cafeaua era singurul deliciu care mai îmbogăţea mesele, în afara şerbeturilor, sarailiilor sau altor „dulcegării“ orientale.

Începând din 1870, s-a introdus în ţară ciocolata şi cacaua, aduse mai ales din Elveţia şi Franţa. Anul 1891 a fost punctul de plecare al unei afaceri, care depăşea aşteptările unei cofetării cu laborator propriu, infiintandu-se prima fabrica de ciocolata din Bucuresti, ridicata de catre industriasul francez F. Bresson.

Dezvoltatea tehnologica nu a adus insa si modificari in procesul de crestere si recoltare a boabelor de cacao. Chiar si in prezent se folosesc exact aceleasi proceduri ca acum 2000 de ani.

1.3 Realizarea ciocolatei

În procesul de realizare a ciocolatei este necesară respectarea cu stricteţe a unor paşi importanţi, precum: recoltarea, fermentarea, uscarea, prăjirea, măcinarea, conjarea, temperarea, şi în final, turnarea.

Recoltarea:

Arborele de cacao creşte de regulă 15 metri, dar în plantaţii nu depăşeşte 6 metri pentru a fi uşor de cules. Fructele mari şi colorate (tecile de cacao) cresc foarte aproape de tulpină; în funcţie de varietate, formă, textură şi culoare pot diferi. Deşi o teacă poate rezista 2-3 saptamani fără a se desface, pentru a dezvolta cea mai bună aromă, este foarte importantă perioada de recoltare. Tecile sunt duse într-o locaţie foarte aproape de locul de recoltare, unde fiecare fruct este desfăcut cu ajutorul macetei sau pur şi simplu prin lovirea a două teci, în aşa fel încât seminţele şi pulpa din interior să poată fi extrase.